Având în vedere ce se întâmplă în lume, întrebarea „Va fi război?” este pe buzele și în mintea multora dintre noi. Războaie sunt în multe locuri din lume, dar războiul la care face referire întrebarea este unul global, asemenea celor două Războaie Mondiale din secolul XX.
În ciuda eforturilor susținute pentru a aduce pace socială, rasială, etnică, religioasă, economică etc. conflictele cresc – de la cele personale la cele între grupuri și stări sociale, state și civilizații. Și vor crește, căci metoda prin care se încearcă obținerea acestei păci este, de fapt, una care sporește conflictul.
Civilizația relativismului
Dacă ar fi să definim civilizația globală actuală, principiul împărtășit de majoritatea statelor este credința în lipsa unui adevăr absolut, a unor norme care să fie general acceptate. Odată cu dezincriminarea avortului la cerere, dezincriminarea incestului, desființarea căsătoriei naturale bărbat–femeie, singura normă de viață care să fie împărtășită de toate statele este incriminarea actelor sexuale cu minori și a pornografiei infantile. Răspândirea uriașă a acestora arată că e doar o problemă de timp dezincriminarea lor.
Credința din trecut în existența unei firi a lucrurilor, pe care legile statelor și politicile publice o recunosc și țin cont de ea, a fost înlocuită la nivel public (în mediile culturale, educaționale, politice și chiar religioase) cu credința că nu există un adevăr obiectiv despre nimic și că fiecare poate să creadă ce vrea despre orice, iar singura obligație a oamenilor, a grupurilor sociale și a statelor este să nu afecteze libertate de a crede orice a altora. Cu alte cuvinte, nu există bine sau rău, adevăr sau fals, ci totul este doar o problemă de opinie personală.
Dictatura relativismului și principalul ei inamic, firescul
Promotorii relativismului consideră că rădăcina conflictelor este credința în adevăruri absolute și că această credință generează automat violență împotriva celor care nu împărtășesc aceleași adevăruri. Prin urmare, promotorii relativismului forțează practicarea credinței în inexistența unor adevăruri absolute și în existența doar a unor adevăruri relative, valabile numai pentru cei ce cred în ele și le urmează. Pe scurt, morala relativismului este: cineva poate să creadă ce vrea și să facă ce vrea, dar să nu impună altora credința și voia proprii.
În teorie, relativismul lasă fiecăruia libertate individuală, iar spațiul public este guvernat de regula de a nu atenta la libertatea celorlalți.
Cu toate acestea, pacea nu vine, ci din contră. De exemplu, războaiele din prezent au condus către cel mai mare număr de refugiați din istoria omenirii: 60 de milioane, dintre care jumătate sunt copii.
Civilizația relativismului este civilizația Religiei lui Eu, egocentrismul, în care omul se face dumnezeu pentru sine. Cel care îmi limitează egocentrismul cu fapta sau viața sa devine dușmanul meu și dușmanul statului. Astfel relativismul duce la dictatură și apoi la război.
Dictatura va apărea pentru că cei care susțin relativismul consideră că doar el este soluția și că problema nu este acesta, ci prea puțina lui aplicare. Ca urmare, îl vor aplica cu forța celor care nu îl vor îmbrățișa de bună voie. Comunismul a plecat de la idealul egalității materiale între oameni pentru a cărui realizare s-a folosit forța, căci oamenii nu au vrut de bună voie. Astfel, au fost uciși milioane de oameni considerați că stau în calea fericirii universale. Aceeași spirală a violenței este cerută și de relativism.
Nu va fi de ajuns ca omul să accepte că „fiecare e liber să facă ce vrea” într-o problemă, ci va fi necesar să declare că „opinia mea nu este mai adevărată decât opinia celuilalt” – altfel înregimentarea în relativism nu este completă. Conform regulilor relativismului, tot cel care nu se va supune acestei necesități va fi în afara legii, iar opinia lui va fi declarată ca ilegală. De exemplu, în mai 2015, senatorul american Marco Rubio constata că „suntem pe punctul de a argumenta că predarea creștinismului este de fapt un discurs al urii” din cauza înțelegerii homosexualității ca păcat.
În această dictatură a relativismului, persoanele, grupurile și țările vor fi cu atât mai persecutate cu cât trăiesc și susțin mai mult firescul lucrurilor. Astfel, nu este de mirare faptul că cel mai persecutat grup religios din lume și, în general, cel mai persecutat grup de orice natură din lume este cel al creștinilor. Și nu va fi de mirare că, în particular, Biserica Ortodoxă, ca instituție, nu va putea evita să fie cel mai intens atacată de către dictatura relativismului, din cauza conformității ei cu firea lucrurilor. Pentru că, în esență, înainte de a fi un război împotriva oamenilor, războiul declanșat de relativism este un război împotriva adevărului firii lucrurilor, a lui Dumnezeu.
Războiul tuturor împotriva tuturor
Războiul cu arme nu a început în anii din urmă în Ucraina, în Orientul Mijlociu, în Africa, ci războiul cu arma în mână (chiureta) a început prin Revoluția sexuală din anii ′60, când comunitățile și statele au căzut de acord că este necesară anularea dreptului la viață pentru cel mai vulnerabil grup: copiii nenăscuți. Atunci, pentru a obține cât mai multă plăcere trupească cu cât mai puține costuri și responsabilități, copiii au fost văzuți ca inamicii fericirii părinților și a început războiul împotriva lor – avortul la cerere, legalizat în câțiva ani în majoritatea statelor civilizației occidentale. În statele comuniste, acesta se declanșase mai demult, căci Lenin a legalizat avorturile în Rusia în 1920.
Războiul are fronturi unde lupta este dusă cu un deosebit succes. De exemplu, în Uniunea Europeană 96% dintre copiii diagnosticați intrauterin cu Sindrom Down sunt avortați – un procent atât de mare nu este posibil decât cu aprobarea întregii societăți.
Dar există și fronturi în care lupta este de-abia la început. Deși promovată de decenii, abia în acești ani câștigă teren eutanasierea involuntară: bătrâni și copii nou-născuți cu diferite afecțiuni sunt uciși la cererea altor membri ai familiei, considerându-se că viața lor nu merită trăită. De fapt, cei puternici, care dispun de viața lor, vor să poată trăi fără responsabilitatea purtării de grijă pentru aceștia. Avortul postnatal (noul nume academic pentru pruncucidere) este susținut de din ce în ce mai mulți eticieni, care consideră că până spre doi ani de la naștere viața unui copil este mai puțin valoroasă decât cea a unui porc – între ei, un etician englez care a primit titlul de doctor honoris causa al celei mai importante universități din România.
Întinderea acestui război va fi pe măsura acceptării relativismului. Oamenii care consideră că își sunt propria măsură și își apără modul de viață prin dogma „e interzis să interzici” îi vor înlătura din societate pe cei care consideră că unele lucruri nu sunt firești și nu trebuie acceptate ca normă publică. Statele care vor avea ca politică publică relativismul vor porni război cu cele care vor continua să admită credința în adevăruri absolute.
Va fi război?
Sfântul Nicolae Velimirovici, în cartea „Războiul și Biblia”, publicată în 1931, spune despre un nou război mondial ca fiind ine¬vitabil. Argumentele sale pot fi sintetizate într-unul: „Pacea fără Dumnezeu e leagănul războiului”. Puțini l-au crezut atunci, dar cuvintele sale s-au adeverit după opt ani, când a început al Doilea Război Mondial. Astăzi, argumentul său se poate sintetiza astfel: „Relativismul, adică libertatea fără adevăr, este leagănul războiului”.
Căci cum poate să promoveze pacea o țară care acceptă uciderea unor grupuri întregi de oameni nevinovați? Iar România nu regretă uciderea a mai mult de 22.000.000 de copii prin avort începând cu 1958. Cum să sperăm la pace?
Și astăzi, dacă războiul relativismului împotriva adevărului, al omului împotriva lui Dumnezeu, va continua, războiul dintre oameni va fi ine¬vitabil, atât războiul civil, cât și războiul între țări. Când oamenii se întorc la adevăr, la firea lucrurilor, atunci se instaurează pacea cu Dumnezeu și pacea cu aproapele.
*
Cauza războiului constă în lepădarea oamenilor de Dumnezeu și de legea Lui. Lepădarea de Dumnezeu și netrebnicia din timp de pace a oamenilor provoacă războiul. Atunci când oamenii merită războiul, atunci când acumulează cauze de război, războiul vine fie că o vor ei, fie că nu o vor. Precum cei ce beau apa cu bacili de tifos se molipsesc de tifos și tifosul este inevitabil, așa și cei ce, lepădându-se de Dumnezeu, se adapă cu gânduri, pofte și fapte potrivnice lui Dumnezeu, atrag asupra lor molima războiului, și războiul devine inevitabil. Atâta vreme cât oamenii se războiesc cu Dumnezeu prin gândurile, poftele și faptele lor, degeaba visează la pace. Fie că vor sau nu, războiul n-are cum să nu vină acolo unde este semănată sămânța războiului. Războiul împotriva lui Dumnezeu, pe față sau într-ascuns, duce inevitabil la război între oameni.
Sfântul Nicolae Velimirovici, „Războiul și Biblia”