Înaltpreasfințitul Onufrie Berezovski, Mitropolitul Kievului, s-a născut în 1944 în satul Vilaucea din regiunea Cernăuți. A intrat în monahism în Lavra Serghiev-Posad în anul 1970. În perioada 1988-1990 a fost locțiitor de stareț al Mănăstirii Poceaev, a doua mănăstire ca importanță a Ucrainei. A fost ales Episcop de Cernăuți în 1990, iar în 2014 a fost ales Mitropolit al Kievului.
Înaltpreasfințitul Onufrie are o evlavie deosebită pentru Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. A participat la numeroase hramuri ale mănăstirii noastre, fie de Adormirea Maicii Domnului, fie de Sfântul Ștefan. De asemenea, părinții l-au vizitat de multe ori pentru a primi binecuvântare și cuvânt de folos.
I-ați cunoscut bine pe ortodocșii români din Nordul Bucovinei. Ce v-a impresionat la ei?
Când eu, păcătosul, am sosit la Cernăuți, fiind uns episcop, și m-am întâlnit cu preoții Eparhiei, am spus: pentru mine nu există nicio diferență între ucrainieni și români; cine-L va iubi mai mult pe Dumnezeu, acela îmi va fi mai aproape. Până astăzi mă călăuzesc după acest principiu. Dacă vorbim despre locuitorii români din Eparhia Cernăuțiului și a Bucovinei, trebuie să spunem că ei sunt oameni iubitori de Dumnezeu, evlavioși, buni și sinceri, vrednici de toată aprecierea.
Ce este o familie creștină?
O familie care trăiește cu Dumnezeu în suflet este o mică biserică, în care membrii familiei sunt trupul Bisericii, iar Mântuitorul Hristos este capul acestui trup mistic. Dacă soții încearcă să trăiască după legile dumnezeiești, dacă își doresc veșnicia și mântuirea, atunci și copiii le vor urma exemplul, vor deveni membri buni ai acestei mici biserici familiale, vor deveni buni cetățeni ai țării lor.
De ce Dumnezeu îngăduie ca frații să lupte unul împotriva altuia – avem în vedere conflictul din Donbas?
Omul este creat de Dumnezeu ca ființă liberă. Omul ia arma în mână nu din voia lui Dumnezeu, ci după propria sa voință. Cain a luat arma în mână și l-a omorât pe fratele său, Abel, din propria răutate. De atunci a început istoria tristă a dușmăniei dintre oameni și dintre popoare. Răutatea oamenilor a stârnit și războiul din Donbas. Biserica îi îndeamnă pe oameni să se trezească, să-și aducă aminte că suntem fiii lui Dumnezeu și Dumnezeu vrea ca noi să ne rezolvăm pașnic problemele. Ea se roagă pentru ca Dumnezeu să ne ierte nouă tuturor păcatele, păcate care îi fac pe oameni să fie cruzi, răi și agresivi. Biserica Ucrainei îi ajută activ pe toți cei care se află în zona acțiunilor militare, cât și pe cei care au avut de suferit în urma războiului.
Vă rugăm să adresați un cuvânt tinerilor de astăzi.
Tineretul este o țintă deosebită pentru provocările vieții contemporane. Astăzi, tineretul este invadat de un torent puternic și năvalnic de informații variate, care sunt, în majoritatea lor, negative și distructive pentru sufletul omului. Această informație este periculoasă îndeosebi pentru tineri, care de abia își formează mentalitatea și universul duhovnicesc. De aceea, sfatul meu pentru tineri este ca aceștia să-și formeze concepția lor despre lume nu în baza informațiilor care suprasaturează internetul, ci în baza înaltelor legi moral-duhovnicești care sunt scrise în Sfânta Scriptură, în cărțile Sfinților Părinți, care ne explică învățăturile dumnezeiești din Biblie, conform modelelor strămoșilor evlavioși și a bunelor sfaturi părintești. Cine Îl iubește pe Dumnezeu cu adevărat, acela este un om puternic, frumos și curajos, un om folositor pentru societatea în care trăiește.
Dumnezeu să binecuvinteze tineretul din întreaga lume!