În rugăciunea a patra din rânduiala Sfintei Împărtășiri, a Sfântului Simeon Metafrastul, se spune: „miluiește-mă, Doamne, că nu sunt numai neputincios, ci și zidirea Ta sunt”. Suntem zidirea lui Dumnezeu, suntem lucrul mâinilor Lui. Suntem creați de El și suntem dorul lui Dumnezeu. El pe noi ne-a dorit și ne dorește, pe noi ne vrea lângă El și nu în altă parte. De ce? Pentru că ne-a iubit și ne iubește. De aceea, nimeni să nu fie trist, ci fiecare să îndrăznească să vină la Stăpânul. Te-a asuprit păcatul? Păcatul ți-a îngropat cumva mintea? Vino, frate, la Hristos!
Toți suntem creați de Dumnezeu. Și niciunul dintre noi nu a fost creat de Dumnezeu și lăsat pe pământ fără să aibă un scop, fără ca Dumnezeu să aibă un gând cu el. Cândva, un cronicar a scris despre cel care își doarme somnul de veci aici, în Putna, că „a fost gândul lui Dumnezeu cu Ștefan voievod”. Tot astfel, cu fiecare prunc zămislit în pântecele mamei Dumnezeu are un gând și are de îndeplinit o lucrare. Dacă așa stau lucrurile, atunci să fim încrezători că El ne poartă de grijă și noi trebuie doar să ne silim să ne aflăm în lucrarea Lui.
Cum să facem acest lucru? Fiecare dintre noi are un talant, s-a născut cu un anumit dar. Să lucrăm darurile primite de la Dumnezeu – și nimeni nu poate spune că nu are un dar de la Dumnezeu. Și când privim la aproapele, să nu-i scoatem în evidență greșelile, ci să scoatem în evidență virtuțile lui, faptele lui bune, frumusețea vieții lui, căci fiecare dintre noi are ceva bun în el. În felul acesta, văzând binele din cel de lângă noi, vom vedea că și noi suntem împodobiți, la rândul nostru, cu anumite daruri de la Dumnezeu, și pentru aceasta să-I mulțumim Părintelui Ceresc, iar acel dar pe care îl avem, să-l înmulțim.
Împreună, cu toții, să căutăm să împlinim gândul lui Dumnezeu cu noi. Să trăim în dragoste, în unitate, să nu ne vorbim de rău. Nu suntem nici ardeleni, nici basarabeni, nici bucovineni, nici munteni, nici bănățeni, ci, mai întâi de toate, suntem români. Și, la ceasul Înfricoșătoarei Judecăți, când va veni Domnul pe norii cerului, vom merge cu toții, și buni, și răi, toată nația noastră, toți cei care am vorbit aceeași limbă, vom merge înaintea Lui. De aceea, să nu ne dușmănim, să nu ne dezbinăm, căci, atunci când nu ne iubim unii pe alții, Îl supărăm pe Hristos. Cel mai mult Îl supărăm când este între noi judecată, ură, dușmănie, grăire de rău, invidie și alte rele. Fiecare dintre noi este dator să împlinească binele. Atunci când săvârșim binele intrăm în gândirea lui Dumnezeu, căci bunătatea, blândețea, dragostea, sunt faptele pe care Dumnezeu dorește să le înfăptuim.
Va veni vremea când fiecare dintre noi va da un răspuns înaintea Preabunului Dumnezeu. De aceea, să ne silim, acolo unde suntem chemați, să răspundem chemării noastre. Să învățăm, să știm ce avem de făcut oriunde ne-a chemat Dumnezeu, în orice funcție ne-am afla. Să știm să ne împlinim scopul și menirea pentru care am fost rânduiți de preabunul Dumnezeu, căci nimic nu este întâmplător.
Am spus de multe ori acest lucru și îl amintesc și acum: marea profesoară din viața noastră, mai întâi de toate, este mama. De aceea, avem nevoie de mame creștine cu adevărat, de mame care să-și iubească pruncii, de mame care să se îngrijească de copiii lor, să-i crească în frica lui Dumnezeu. Nu-ți va reproșa copilul că nu a avut șapte, zece, douăzeci sau nu știu câte feluri de jucării sau că n-a avut telefon mobil de mic. Dar îți va reproșa dacă nu ai fost lângă el și dacă nu l-ai crescut în frica lui Dumnezeu.
Când se înmulțesc ispitele, să știți că se înmulțește și harul. Vine necazul, ispita, încercarea, boala, suferința – nu uita că vine și harul, că alături este și darul lui Dumnezeu. Am trecut cu toții prin Săptămâna Patimilor, am simțit cu toții durerea, L-am văzut pe Hristos răstignit pe Cruce, am postit, ne-am ostenit, ne-am silit. Ce a fost aceasta? O nevoință a noastră, a fiecăruia, o durere, o sfâșiere lăuntrică. Apoi a venit Săptămâna Luminată. Deci, alături de Săptămâna Patimilor stă Săptămâna Luminată. Așa este și în viața noastră. Avem ispite, avem încercări, avem necazuri, avem boli, neputințe, dar de fiecare dată alături este și darul izbăvitor, este și harul mângâietor pe care Dumnezeu ni-l dă. Iar izvorul tuturor bunătăților pe care Dumnezeu ni le dă nu este altul decât Fecioara Maria. Ea s-a făcut casă a lui Dumnezeu, s-a făcut vas ales al lui Dumnezeu. Și, luând din darurile pe care le-a primit de la Dumnezeu, le revarsă nouă, tuturor. Căci noi suntem fii ai Fecioarei; să credeți aceasta cu adevărat și pentru aceasta să aveți îndrăzneală înaintea Maicii Domnului!
Să puneți la inima dumneavoastră acest gând: în neputința noastră, în durerea noastră, în suferința noastră, o avem pe Fecioara Maria ca mamă. Și, așa cum mamele își mângâie copiii, îi țin îmbrățișați și-i poartă la piept, și ea face la fel cu noi. Orice icoană a Maicii Domnului, de știi să te pleci, de știi să o chemi, este izvorâtoare de mir. Orice icoană a Maicii Domnului este vindecătoare. La orice icoană a Maicii Domnului, dacă știi cum să-ți pleci inima, atunci ea, Fecioara, te miluiește. Un singur lucru ne trebuie: să îndrăznim, să-i cerem și ea ne va da; să-i cerem și ea va fi cu noi; să-i cerem și ea va vindeca boala noastră, va șterge durerea noastră. Doar atât: să ne silim și să știm cum să-i cerem!