Dimitrios Tselengidis este profesor de Dogmatică la Facultatea de Teologie a Universității Aristotel din Tesalonic. Domnia sa este un cunoscător de excepție atât al adâncului teologiei ortodoxe, cât și al diferențelor doctrinare dintre cultele creștine. A fost ucenic al unor mari părinți duhovnicești greci din secolul al XX-lea, unii dintre ei fiind canonizați, părinți cărora le-a supus spre validare înțelegerile sale științifice.
Ascultarea
Când mergem într-o mănăstire mergem în calitate de pelerini și de ucenici pentru a învăța de la monahi. Așa cum monahii au ca model tagmele cerești, noi avem ca modele pe monahii ce viețuiesc împreună cu noi în această lume. Dintre cele trei virtuți ce caracterizează viața monahală, ne atrage în mod special virtutea ascultării. Învățăm de la monahi că și noi trebuie să facem ascultare așa cum și Hristos a făcut ascultare de Dumnezeu Tatăl.
În cadrul unei vizite la părintele Efrem Katunakiotul, acesta m-a privit în ochi și mi-a spus: „Știi ce văd la tine? Văd că vrei să mergi în Rai.” „Și aceasta este rău?” „Este bine, dar mai văd și altceva. Văd că nu vrei să mergi singur, ci vrei să iei cu tine întreaga familie.” Era adevărat, pentru că aceasta era rugăciunea mea în acea perioadă. „Mai văd însă și altceva. Văd că tu vrei să mergi în Rai pe un drum asfaltat, cu mașina ta.” Eu atunci m-am arătat intrigat. I-am spus că Hristos zice că este strâmtă calea care duce spre viață. Cum aș putea să merg eu în Împărăție pe această cale cu mașina? El mi-a răspuns că acest lucru este posibil pentru următorul motiv: acest adevăr Mântuitorul l-a spus pentru cei care nu fac ascultare corectă, desăvârșită, dar care doresc să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Astfel, Mântuitorul le aduce necazuri care nu țin de voia lor, ca să înțeleagă că drumul către Împărăția lui Dumnezeu are anumite dificultăți care vin din aceea că nu înțeleg să-și taie dintru început voia lor și să imite pe Cel ce le poate dărui viața. Cel ce-și taie voia sa devine receptor imediat al voii lui Dumnezeu. Astfel pot înainta pe drumul către Împărăție în forma unei vieți liniștite, de pace. Dacă membrii unei familii, soțul și soția, își vor tăia voia în fața duhovnicului, și dacă există o tăiere a voii a unuia față de celălalt, în logica urmării voii lui Hristos, această ascultare le curăță și le deschide mintea pentru a înțelege voia lui Dumnezeu.
Vă dau un exemplu din familia mea despre cum lucrează ascultarea. Ca soți, aveam și păreri diferite asupra unor probleme. Atunci alergam deopotrivă la duhovnicul nostru, părintele arhimandrit Policarp Matzaroglou, să-l întrebăm care este voia lui Dumnezeu în cazul nostru concret. Odată am mers și i-am spus părintelui problema în cauză și părerea mea; îi spuneam că eu am dreptate, dar îi spuneam și părerea soției, prezentând-o ca o soluție greșită și catastrofică. Părintele era de acord că eu aveam dreptate. Apoi îl întrebam: „Și acum ce facem, părinte?” „Ei bine, trebuie ca tu să faci voia ei.” „Cum, părinte, așa ne învățați? Să alegem părerea ei ca să ducem pe un drum greșit familia noastră?” „Nu se va întâmpla aceasta, pentru că Dumnezeu, văzând că de dragul ei îți tai voia, chiar dacă ea greșește, va lucra în așa fel încât să întoarcă situația și să urmeze ceva bun.” Și acest lucru s-a și întâmplat.
Ascultarea este calea valabilă nu numai pentru monahi, ci și pentru mireni. Am înțeles, ca teolog, că ascultarea și numai ea singură poate să împlinească toate celelalte lipsuri și să facă omul să trăiască și să participe, încă din viața aceasta, la Împărăția cea necreată a lui Dumnezeu.
Familiile cu duh adevărat creștin pe care le-am cunoscut în întreaga lume au în spatele lor un părinte duhovnicesc și un călăuzitor neînșelat. Aceste familii au o legătură foarte strânsă cu viața monahală și cu mănăstiri de unde sunt nemijlocit hrănite duhovnicește.
Tainele
Tainele Bisericii nu sunt numai șapte. Orice lucrare liturgică săvârșită de preot sau de arhiereu – înțelegând că în biserică trebuie să fie prezenți slujitorul și cel puțin un credincios – este Taină a Bisericii. De pildă, tunderea în monahism, înmormântarea, agheasma. Concepția că sunt numai șapte Taine nu este ortodoxă. Ea a trecut în Răsărit dinspre Apus și este o concepție scolastică. Dacă cineva va arunca asupra unui demonizat apă simplă, nu se va întâmpla nimic. Dar dacă îl va stropi cu agheasmă, vom auzi pe demonul din om că îl arde. În cazul Tainelor, avem de-a face cu prezența harului necreat legată de prezența văzută a unui element material.
De ce căsătoria să fie Taină și această căsătorie prin excelență, tunderea în monahism, să nu fie?
Adevărata libertate
Omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Așadar, pentru faptul că e creat „după chip”, Dumnezeu a așezat în el virtuți care sunt ale Sale. I-a dăruit însă și această „asemănare” care ține de harul îndumnezeitor al lui Dumnezeu, pentru a participa și a fi în comuniune directă cu Dumnezeu. Omul a fost chemat să se manifeste și să-și exprime liber iubirea sa în relație cu libertatea lui Dumnezeu, libertate care se manifestă cu ajutorul harului lui Dumnezeu primit prin suflarea de viață cu care a fost înzestrat la creația sa. Prin călcarea poruncii lui Dumnezeu, diavolul l-a înșelat pe om și l-a condus la folosirea abuzivă a libertății sale, în loc să o folosească deplin și curat. Această folosire a libertății proprii împotriva libertății lui Dumnezeu l-a dus în afara Raiului și în afara comuniunii cu Dumnezeu. Pentru că această calitate a omului de a fi după chipul lui Dumnezeu nu poate primi conținut real decât atunci când se află în comuniune cu Dumnezeu. Ea rămâne o realitate goală când nu există această comuniune.
Cât privește exercitarea acestei libertăți în cadrul Bisericii și în special prin urmarea voii lui Dumnezeu de către monahi și de către membrii ei vii, aceasta este o exercitare plenară și adevărată a libertății, iar nu o limitare a ei, așa cum cred cei care consideră monahismul o îngrădire a libertății. De aceea, pentru mine, în mod practic, cei mai liberi oameni sunt monahii.