Mănăstirile noastre sunt, cum bine știm, vetre de cultură, artă, istorie, de reculegere și înălțare a sufletului către Dumnezeu. Fericitul Augustin mărturisește în Confesiunile sale: „Neliniștit este sufletul nostru, Doamne, până nu se va odihni întru Tine”.
Sufletul tânărului este cel mai frământat, iar liniștea o găsește cel mai ușor în cele câteva momente trăite într-o mănăstire ca pelerin sau ca simplu turist. Acest adevăr mi l-au mărturisit, când eram ghid la Mănăstirea Putna, foarte mulți tineri, în vremea regimului comunist, după terminarea vizitei în muzeu: „La școală ni se spune că religia este opiu pentru popor, dar aici, la mănăstire, am înțeles altceva, anume: religia a creat opere de artă, cultură, aici învățăm istorie, aici ne liniștim sufletește”. „Firul istoriei Bisericii s-a împletit cu firul istoriei patriei”, mărturisea la vremea sa Părintele Patriarh Justin.
Operele de artă și de cultură create și păstrate în mănăstirile noastre, în bisericile mănăstirilor zugrăvite cu sfintele icoane, ne vorbesc în graiul tăcerii lor despre tot ce înseamnă valoare care contribuie la formarea caracterului persoanei omului. Aici frumosul este nu cel estetic, ci cel de ordin moral-etic, care îndeamnă la viața de sfințenie în duhul comuniunii sufletești și sociale. Tinerii la o vârstă mai înaintată ¬– liceenii sau studenții – pot înțelege puterea de creație a poporului nostru în domeniul operelor de artă și cultură, literatură și istorie a neamului nostru românesc, care a stat neclintit „în calea tuturor răutăților”. Au biruit atât cu prețul vieții lor, cât și cu înțelepciunea diplomației pentru a-și păstra independența și demnitatea națională.
Închei aceste rânduri îndemnând părintește pe tinerii de astăzi să viziteze mănăstirile noastre, „școli de învățătură și educație morală și patriotică”, cum o făceau chiar și tinerii U.T.C.-iști din perioada regimului comunist, pentru întărirea lor sufletească, biruind năvala tentațiilor veacului în care trăim. Mai adaug și acest îndemn: de a vizita, măcar o dată în viață, Mănăstirea Putna, „o școală de patriotism”, unde se vor întâlni duhovnicește cu Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și cu Mihai Eminescu, cel care a numit Mănăstirea Putna „Ierusalimul neamului nostru românesc”, cel care ne-a dat și povața sfântă cum să vizităm sfintele noastre mănăstiri, în cea mai mare parte ctitorii voievodale: „Nu merge la mormintele domnilor tăi cu sămânța dezbinării în inima ta, ci, precum mergi și te împărtășești cu Sângele Mântuitorului, astfel împărtășește ți sufletul tău cu reamintirea trecutului fără patimă și fără ură între fiii aceluiași pământ. Oricât de deosebiți ar fi în păreri, frați sunt, fiii aceleiași mame sunt”.