Părintele Nicolae Steinhardt spunea despre poporul român că are două evlavii care îl definesc și pe care nu trebuie să și le piardă: cinstirea Maicii Domnului și cinstirea Sfintei Cruci. În vreme de necaz, în vreme de încercare, personală sau a întregului popor, nădejdea ni se îndreaptă către Fecioara Maria.
Sfântul voievod Ștefan cel Mare a avut o evlavie deosebită către Maica Domnului. El a pus prima sa ctitorie, care îi va fi și loc de îngropare, Mănăstirea Putna, sub acoperământul ei. Între darurile făcute mănăstirii, pentru a o cinsti pe Slăvita Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, se numără un epitrahil unicat, din jurul anului 1502. Acest epitrahil este astăzi expus în muzeul mănăstirii.
Compoziția face referire la Născătoarea de Dumnezeu, care este evocată exclusiv prin intermediul simbolurilor: 12 prooroci alcătuiesc compoziția, fiecare dintre ei fiind înfățișat cu o profeție despre Maica Domnului.
Primul profet reprezentat este Moise, care are în mâini o amforă. Ne amintim aici de scoaterea evreilor din Egipt, de drumul acestora prin pustiu. Sfânta Scriptură ne spune că în tot acest răstimp, Dumnezeu i-a hrănit pe evrei cu mană, adică cu pâine cerească, ce era „albă, ca sămânța de coriandru, iar la gust, ca turta cu miere” (Ieș. 16, 31). Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să umple un vas de aur cu această pâine, care să fie păstrată în viitor ca mărturie. Mana Îl simbolizează pe Hristos, iar amfora, pe Maica Domnului, ca una care L-a purtat în pântece pe Fiul lui Dumnezeu.
Profetul Aaron ține în mâna dreaptă o cădelniță cu un cărbune aprins. Cărbunele Îl simbolizează pe Iisus Hristos, iar cădelnița este un simbol al Maicii Domnului: așa cum cădelnița avea în sine cărbunele aprins, tot astfel, Fecioara Maria purtase în pântecele ei focul dumnezeirii.
Profetului Iacov i se descoperise în vis o scară care cu un capăt se sprijinea pe pământ și cu celălalt atingea cerul, iar îngerii lui Dumnezeu se suiau și se pogorau pe ea. Scara o simbolizează pe Maica Domnului, prin mijlocirea căreia Dumnezeu avea să Se coboare la oameni.
Ghedeon este următorul profet reprezentat, înfățișat cu un caier de lână în mâini. Profetul ceruse lui Dumnezeu să facă o minune, anume să pogoare rouă pe lâna care se găsea în aria sa, tunsă de la oi, iar locul dimprejur să rămână uscat. Lâna o prefigurează pe Maica Domnului, iar căderea de rouă, întruparea Mântuitorului Hristos.
Profetul Iezechiel a închipuit-o pe Maica Domnului ca poartă a templului din Ierusalim, veșnic încuiată, care „nu se va deschide și niciun om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea” (Iez. 44, 2). Această profeție face referire la pururea-fecioria Maicii Domnului, adică la faptul că ea a fost fecioară înainte de naștere, în timpul nașterii și după aceea, în vecii vecilor.
Tot despre pururea-fecioria Mariei amintește și profetul Daniil, care este înfățișat pe epitrahil ținând în mâini un munte din care se desprinde o piatră netăiată de mână. Acest simbol evocă zămislirea mai presus de fire a lui Iisus, din pântece fecioresc.
Ceilalți profeți de pe epitrahil sunt David, Solomon, Isaia și Zaharia. Maica Domnului este asemănată de Isaia cu un toiag înflorit, deoarece Fecioara era din neam regesc, iar Zaharia o aseamănă cu un sfeșnic de aur, purtător de lumină (numele Maria, în limba ebraică, înseamnă Cea care luminează).
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!