De vrei să simți tot harul, taina de ani uitată,
ce-a’nfiorat în tine copilul de-altă dată,
tu, om cernit, ateu cu masca’n pal de ceară,
ca hoțu’n furișeri într’un târziu de seară,
ascunde-te’n tăcerea vre unei vechi biserici.
Și’mpodobit cu-odoare, în fast măreț de clerici,
însângerat amurgul cum moare pe altar,
prin naltele ferestre cu-ogive de cleștar
privește în adâncul de înserat albastru,
din care licărește drept candelă un astru.
Și’n mirosul tămâii material de greu,
te vei simți prin naos plutind în Dumnezeu.
