O întâlnire cu studenții anului întâi în filologie este pricina rândurilor de față. Ei au pășit pragul Universității cu tot ce au moștenit de la părinții lor mai bun, cu cele învățate în liceu, dar temelia vieții lor, ființa lor socială va fi plămădită, modelată, în acești ani, de către spiritul și pilda personală a fiecăruia dintre noi, profesorii lor. Îmi amintesc ochii înlăcrimați ai unei studente care a ieșit de la un curs, unde tăria și frumusețea unei legi morale în care ea crescuse, era oarecum ironizată de la catedră. Ironia, spunea Kierkegaard într-un tratat, este cel mai rău sfetnic iar în anii de formație poate duce un suflet tânăr în prăpastie.
Feriți-vă de ironie și de beție, spune un mare poet european tinerilor, beția de orice fel. Acești ani să vă găsească zilnic ocupați cu marile idei și probleme spirituale care au frământat umanitatea până astăzi, iar ca să aveți puterea sufletească de lucru, aveți grijă de curăția și integritatea voastră sufletească.
Unii veniți din provincie în București, folosiți acești ani să-i cunoașteți istoria, muzeele.
Vin ploile și toamna și cele câteva săli cu capodopere din Grigorescu, Luchian, Petrașcu, Andreescu, Brâncuși, dar și Rembrandt și El Greco, vă așteaptă cu lumina lor să vă fericească zilele. Faceți-vă drum zilnic în aceste locuri unde, chiar osteniți fiind, vă veți regenera sufletește pentru că Frumosul este fiul Adevărului. Cultivarea virtuților este cheia realizării omului în istorie; un om bun și iubitor, jertfitor de sine, nădăjduitor, devine creator în familia lui, în Patria părinților și strămoșilor săi, iar în creație este izvorul dătător de viață pentru fiecare dintre noi.