Sănătatea este o minune de la Dumnezeu
Interviu cu Conf. Univ. Dr. Costel Bradea, Medic primar chirurg, Clinica I Chirurgie, Spitalul Sfântul Spiridon din Iași
Care este misiunea medicului?
Misiunea noastră, a medicilor, ar fi ca, pe lângă partea noastră chirurgicală, mecanică, de a exciza leziunea, putreziciunea din corpul bolnavului, să fim și un exemplu de dăruire, un exemplu de profesionalism pentru bolnavul respectiv. Pentru că, în general, bolnavul vine atât cu frica spitalului, a bolii, a operației, dar mai ales cu preconcepția că medicul este distant, că prin meseria lui dorește să câștige un ban pe seama unui alt om. Dar țelul nostru, al majorității medicilor – cel puțin în jurul meu nu am văzut un medic care să nu țină mai mult la bolnavi decât la bani –, este ca acel bolnav să mai trăiască ceva ore, zile, ani în plus, în trupul său, pentru a crea condiții sufletului să se mântuiască. Sufletul nu se mântuiește fără trup. Din păcate, majoritatea bolnavilor, după operație nu sunt recunoscători, adică uită imediat că au trecut prin suferință, că au scăpat de moarte sigură prin intermediul medicului, că li s-a prelungit viața de către Dumnezeu. Uită asta și se întorc la viața aceea pe care o are majoritatea populației: mănâncă, beau, dorm și mai rar se gândesc la Dumnezeu, la Biserică, la suflet.
În concluzie, toți pornim din facultate cu gândul că medicul ar trebui să aibă ca țel principal vindecarea bolnavului tocmai ca să se mântuiască împreună cu el, pentru că niciodată nu poți să te mântuiești singur. Eu cred că mă voi mântui împreună cu bolnavii pe care i-am salvat. Zicea și Sfântul Serafim de Sarov că în jurul unuia care se mântuiește se mai mântuiesc zece mii de oameni. Sper că și la mine va fi la fel. Am cincisprezece mii de operații. Deci, împreună cu cei cincisprezece mii de pacienți, nădăjduiesc să ne vedem la Rai.
Cum se împacă fapta medicilor care fac avorturi cu jurământul lui Hipocrate?
Medicii care fac chiuretaje probabil nu au înțeles că și fetusul este tot o ființă cu suflet și trup. Odată concepută, celula are și suflet de la Dumnezeu. Ei, asta nu se înțelege și, probabil, cei care fac avort își dau cu părerea că omul are suflet după ce se naște din pântecele mamei și până atunci ar fi doar un trup care aparține mamei, care are deci dreptul să decidă și asupra vieții copilului. Dar, de fapt, vedem că mama este doar o gazdă. Dacă Dumnezeu a conceput copilul este clar că vrea să se nască, pentru că Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut. N-ar fi făcut Dumnezeu un copil ca apoi să îl avorteze.
Cum vedeți relația între credință și știința medicală?
Relația este din ce în ce mai strânsă și datorită Patriarhului Daniel, care a făcut și spitale, și care se ocupă de preoții din spitale. Majoritatea spitalelor au acum biserici în care bolnavii se spovedesc înainte de operații sau înainte de un tratament. Și am văzut că bolnavii spovediți merg foarte bine post-operator, chiar și cei care nu au șanse prea mari de vindecare. Credința și sănătatea ar trebui să meargă mână în mână și sunt optimist în privința aceasta.
Preoții din spitale sunt foarte bineveniți și cred că majoritatea personalului spitalului și a bolnavilor apreciază pozitiv existența bisericilor și prezența preoților în toate spitalele. Ar trebui să fie un loc de rugăciune în toate locurile unde bolnavul vine pentru o suferință trupească, ca să își aducă aminte că această suferință trupească este din cauza uneia sufletești: lipsa de preocupare pentru Dumnezeu.
Credeți că Tainele bisericești ajută vindecarea medicală?
Da, eu personal am pățit așa ceva. Aveam probleme cu vederea și după un paraclis la Cuvioasa Parascheva am ieșit din biserică citind fără ochelari și era aproape crepuscul. Am simțit și pe pielea mea și probabil simt toți cei care participă la Sfântul Maslu, și mai ales cei care participă cu trup și suflet la Sfânta Liturghie. Simți că ești mai ușurat, atât sufletește, cât și trupește, când ieși din biserică. Cu cât te duci mai des și te încarci spiritual acolo, suporți mai bine peste săptămână toate problemele cotidiene.
Se spune că minunile se întâmplă necredincioșilor. Printre ei m-am numărat și eu, dar am simțit aceste minuni și le simt aproape zilnic, mai ales la bolnavii care nu prea au șanse de supraviețuire și dintr o dată vedem că sunt aduși din nou la viață. Aceasta sigur că este o minune a lui Dumnezeu.
Ați întâlnit cazuri de vindecări minunate, inexplicabile medical?
E greu de spus dacă au fost minuni fără niciun ajutor medical, dar au fost minuni cu un ajutor medical minim, în sensul că nu i-am mai dat nicio șansă bolnavului, noi nu am făcut mare lucru – am luat o biopsie, i-am făcut citostatice –, și totuși bolnavul s-a vindecat. Îmi aduc aminte acum de o bolnavă la vreo cincizeci și ceva de ani, care avea metastaze abdominale de la o tumoare de ovar și noi am zis că într-o lună, două se pierde. Și totuși, cu rugăciuni a mai trăit încă șapte ani într-o stare bună, adică fără să fie nevoie să stea la pat. Minuni dintr-acestea se întâmplă în grade diferite de contribuție medicală la toți bolnavii la care evoluția e favorabilă. Nu putem spune că există vreun bolnav la care să nu fie o minune pentru că practic sănătatea este o minune de la Dumnezeu. În orice clipă putem să murim, să se oprească respirația, inima, și să mori pe loc și totuși atât de firavi cum suntem unii trăiesc mult. Deci, este o minune că Dumnezeu ne dă sănătate. Poți să mori din orice, dintr-un simplu virus care nici nu se vede. Dumnezeu are cu fiecare un traseu de urmat, dacă și omul este de acord, traseu care bineînțeles duce la rai, nu duce la iad. Depinde foarte mult de bolnav dacă înțelege acest lucru ca să facă măcar un pas pe calea cea bună, pentru că restul de zece pași îi face Dumnezeu.