background

Andreea Susa

Icoana, un liant între oameni

Andreea Susa

Icoana, un liant între oameni

Din dorința de a perpetua valorile artei sacre bizantine, care nicăieri în țară nu a înflorit mai frumos ca pe zidurile bisericilor din nordul Bucovinei, Mănăstirea Putna a venit și în anul 2013 în întâmpinarea tinerilor cu dragoste pentru arta scrierii icoanelor, organizând cea de-a noua ediție a „Seminarului Internațional de iconografie post-bizantină – Putna 2013”.

Având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu Federația Tinerilor Ortodocși din Balcani (B.O.Y.A.), cu sediul la Atena, evenimentul s-a derulat pe parcursul a două săptămâni, în perioada 16 martie – 1 aprilie. În acest timp, cei 22 de participanți activi din România, Bulgaria, Grecia, Coreea de Sud, Republica Moldova și Ucraina, au fost inițiați sau și-au îmbogățit experiența în acest domeniu sub îndrumarea părintelui arhidiacon Anastasie Robu.

Cadrul mănăstiresc este locul ideal unde, prin apropierea de icoană, omul se poate apropia mai mult de Cel care este Prototipul icoanei, de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Icoana este un adevărat liant între oameni, iar farmecul acestor tabere este dat și de întâlnirea extraordinară dintre oameni de culturi și origini diferite. Iată și zugrăvirea în câteva cuvinte a ceea ce a însemnat această experiență pentru fiecare:

Am luat parte pentru prima dată la acest seminar de iconografie, care a fost un miracol al vieții mele. La Putna m-am simțit acasă. M-am îndrăgostit de România și îmi este atât de dor de ea! Neavând experiență în ceea ce privește pictura, am avut șansa de a învăța iconografie din izvoarele tradiției vii ale ortodoxiei. Aici, în Bulgaria, este foarte greu de găsit o carte pe această temă, de aceea îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru milostivirea arătată mie. A fost foarte grea despărțirea de Putna și aștept cu nerăbdare să mă reîntorc!

Gabriela Tsankova, Bulgaria

*

Venind la dumneavoastră întreaga viață mi s-a schimbat, m-am simțit din nou ca un copil, cu o totală necunoaștere și un interes pentru tot ce se întâmplă în jurul meu! Cât de mult ne iubește pe noi Dumnezeu, permițându-ne să-I pictăm chipul! Oare merităm noi o asemenea iubire? Oare ne străduim măcar s-o merităm sau o primim așa ca și cum ni s-ar cuveni?

La Putna am avut sentimentul că nu sunt singură, m-am simțit o parte dintr-un întreg! Și aceasta e o mare fericire! Eram atâția oameni la un loc și mă așteptam să fim nevoiți să răbdăm multe, însă totul a fost liniștit și binecuvântat și toți ne-am simțit fericiți.

Sinceră să fiu, e întâia oară în viața mea când am avut o asemenea călătorie. Am înțeles și am simțit foarte profund cum Dumnezeu ne iubește pe toți, inclusiv pe mine. Și doresc atât de mult să învăț să-i iubesc pe toți la fel ca El, orice ar fi!

Νikia Koldourmidi, Atena

*

Fiecare din noi consideră perioada cursului ca pe un dar de la Dumnezeu. Niciodată n-am întâlnit la un loc atâția oameni minunați, înzestrați cu talent și modestie, cu iubire de aproapele și sacrificiu de sine. În acest mic colț de rai am deprins parte din tainele iconografiei – pasiune comună a acestui grup eterogen din șase țări. Ne vom strădui să nu îngropăm talantul, dar mai ales ne vom strădui să devenim noi „icoane vii”, proces fără de care crearea unei adevărate icoane este imposibilă!

Monahia Apolinaria Ghiță, Mihaela Frigioi și Anca Filip

*

Atmosfera de lucru a fost cu totul specială. Aici am găsit nu un simplu profesor, ci un adevărat camarad în persoana părintelui arhidiacon Anastasie Robu, expert în restaurare și pictor iconar care s-a dedicat 100% în cele două săptămâni. Putna a devenit pentru noi o a doua casă și un reper în viață, și spunem aceasta fără să exagerăm cu ceva.

Maria Kornelia și Matei Schinteie, Covasna

*

Am învățat multe despre tehnicile de iconografie. Timpul petrecut aici a fost benefic pentru mine, fiind fermecată de frumusețea zonei și de bisericile ei. Sunt recunoscătoare părintelui Anastasie și tuturor prietenilor pe care mi i-am făcut! Mulțumesc pentru primirea călduroasă!

Milena Dimova, Veliko Târnovo, Bulgaria

*

Mănăstirea Putna este un loc minunat pentru un atelier de iconografie. Ne-am întâlnit aici cu două frumoase tehnici de pictură: pictura în tempera cu ou și encaustică. S-au organizat în două seri cursurile necesare pentru înțelegerea compoziției chimice a pigmenților și a altor materiale pentru pictura de icoane. Cele două săptămâni petrecute la Putna au fost ca o poveste fără sfârșit.

Yoana Yordanova, Targovishte, Bulgaria

*

Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Sejurul a fost uimitor, de neuitat, unic și de nedescris. Cred că mi-ar fi greu să împărtășesc toate impresiile personale. Mi-au plăcut foarte mult prezentarea cursului, faptul că accentul a fost pus pe activitățile practice, iubirea pe care părintele Anastasie a manifestat-o față de noi.

Evelina Dimitrova, Sofia, Bulgaria

*

Simt că România este o a doua casă pentru mine pentru că acum trei ani, când am participat pentru prima dată la un seminar de iconografie la Mănăstirea Putna, am întâlnit oameni buni și a avut loc un important moment în viața mea, am fost primită în Biserica Ortodoxă, primind botezul creștin la Mănăstirea Sucevița.

Studiind arta, m-a atras pictura de icoane de la Putna. Cursuri pentru acest tip de formare nu sunt obișnuite în alte locuri. Frumoasele icoane pe care le-am văzut și experiența de care am beneficiat la Mănăstirea Putna au făcut ca visul meu de iconograf să fie mult mai real.

Maria – Ji Yong Han, Coreea de Sud


Articol din revista
Cuvinte către tineri, nr. VI/2013