Bunul Dumnezeu a binevoit și întru noi, obștea Mănăstirii Putna, și ne-a dat să cunoaștem părinți îmbunătățiți, care, în aceste vremuri, au strălucit asemenea părinților din vechime. Dintre toți îi vom aminti pe doi, pe Părintele Policarp și pe Părintele Filaret. Amândoi din Grecia, dar cu mare dragoste și deschidere pentru români. Pentru viața lor, pentru pilda ce ne-au pus-o înainte și tot ajutorul dat nouă, am încercat să le mulțumim scriind aceste rânduri. Vom trăi cu ceea ce ne-au lăsat. Vom continua cu ceea ce ne-au învățat. Vom ține la ceea ce ne-au îndemnat să facem.
Părintele Arhimandrit Policarp Matzaroglu
Părintele Arhimandrit Policarp Matzaroglu s-a născut la Edessa în 1929. Anii tinereții, plini de greutățile aduse de război, i-au fost marcați de întâlnirea cu Mitropolitul Pantelimon Papagheorghiu al Edessei, iar mai apoi al Tesalonicului, care avea să-i devină părinte duhovnicesc.
Călugărit în Patmos, la Mănăstirea Sfântul Evanghelist Ioan Teologul, a primit numele de Policarp, însemnând mult rod, nume ce avea să-i caracterizeze viața. După hirotonia în preot, în 1958, a slujit la mai multe biserici din Tesalonic până în 1970, an în care înființează Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul – Suroti, mănăstire de maici, el fiind duhovnicul obștii. Dorind liniștea, în locul neînțelegerii și al nedreptății, în 1983 vine în Alexandropoli, însoțit de câteva din fiicele duhovnicești, unde deschide Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului – Makri, ctitoria mitropolitului Antim Dusas. Azi mănăstirea are aproape 50 de maici și este o adevărată oază duhovnicească pentru credincioșii din Alexandropoli și din întregul județ Evru.
Pentru întreaga lui activitate și dăruire în viața bisericii și a monahismului, Părintele Policarp a primit în anul 1991 rangul de Arhimandrit al Tronului Ecumenic, iar în 2002 a fost cinstit cu Crucea de Aur a Sfântului Apostol Pavel, cea mai înaltă distincție a Bisericii din Grecia. S-a mutat la Domnul la 15 iunie 2012.
Tactul și discreția îl caracterizau în scaunul de spovedanie. Îl simțeai cum se pleacă alături de tine ca să te ajute să te ridici. Suferea cu cei căzuți și se bucura pentru cei iertați. Ținuta sobră și impunătoare dispărea însă când se apropia de copii. Fața, acoperită de o barbă mare și albă, se lumina de zâmbet, când prietenii lui „liliputani” veneau să-i ceară blagoslovenie și-i sărutau zgomotos mâna drept mulțumire pentru dulciurile primite.
Inima lui largă îi cuprindea pe toți; milosteniile sale, duhovnicești sau materiale, le putem găsi în multe locuri din țara noastră dar și din Siria, Serbia sau Bulgaria. Atât Mănăstirea Putna, cât și Mănăstirea Moldovița s-au bucurat de o grijă deosebită. Sunt atât de multe momentele în care cele două mănăstiri i-au simțit dragostea părintească încât ar fi greu să le enumerăm. Amintim doar binecuvântarea și ajutorul dat pentru înființarea atelierelor de pictură, de broderie și de croitorie.
Din cuvintele Părintelui Policarp
Noi, când venim aici, în România, și vă vedem în biserică, trebuie să vă spun că vă invidiem. Vă invidiem pentru că vedem frica lui Dumnezeu în inima voastră, credința voastră puternică și iubirea voastră față de Dumnezeu. Aceste bunuri, pe care le aveți, să le păstrați cât puteți, cu sârguință. Fără frica lui Dumnezeu, fără credința și iubirea față de Dumnezeu, când veți intra în Uniunea Europeană, repede ne veți ajunge pe noi, grecii, sau poate chiar ne veți depăși.
*
Familia fără copii nu are bucurie.
*
Viața noastră, oricât de grea ar fi, dacă nu este caracterizată de o permanentă pocăință și, mai ales, pocăința care să fie urmată de lacrimi, atunci nu este desăvârșită. De aceea, trebuie să trăim cu mai multă râvnă, ca astfel pocăința să devină obișnuită și desăvârșită. Și va deveni desăvârșită când fiecare dintre noi va trăi înlăuntrul său gândul că este cel mai mare păcătos.
*
Ca să ne curățim inima de patimi trebuie să chemăm încontinuu numele lui Hristos.
*
Să găsim drumul pe care au mers Sfinții Părinți și, urmând drumul lor, care este drumul lui Dumnezeu, drumul Crucii, să urcăm și noi spre Golgota noastră încărcați cu crucea noastră, păcătoși fiind, dar pocăindu-ne, și astfel să ne învrednicim să vedem și Învierea.
Părintele Arhimandrit Filaret Constandacopulos
Părintele Arhimandrit Filaret Constandacopulos s-a născut într-un sat din Mesinia la 3 ianuarie 1956. De mic copil a avut sădită în el râvna pentru casa lui Dumnezeu, ajutându-l pe preot sau citind la strană. După cum el însuși mărturisea, la 9 ani putea citi psalmii utreniei, lucru uimitor dacă socotim că greaca veche este o piatră de încercare chiar și pentru cei cu studii. Urmează Seminarul bisericesc Rizariu, iar mai apoi Facultatea de Teologie din Atena.
În 1975 este tuns în monahism la Mănăstirea Sfânta Lavră, din Kalavrita, mănăstirea revoluției de la 1821, dându-i-se numele de Filaret, în cinstea Sfântului Filaret cel Milostiv, al cărui craniu se păstrează acolo. În 1983 este hirotonit preot și primește rangul de arhimandrit din mâna Mitropolitului Sebastian de Elassona. Din ascultare, în 1985 părăsește funcția de Protosinghel al Mitropoliei de Elassona și vine în Patra, ca slujitor la biserica „Sfântul Alexie”, metocul Mănăstirii Sfânta Lavră, iar apoi este ales stareț al Mănăstirii Sfânta Lavră, fiind înscăunat la 12 decembrie 1993. Trece la Domnul la 30 iunie 2011, după un an de grea boală.
Părintele Filaret a fost un dar făcut Bisericii lui Hristos. S-a dăruit pe sine slujind la Sfântul Jertfelnic, dar a dăruit și tot ce a putut celor din jur. Om al dăruirii și al milosteniei, s-a făcut prin faptele sale următor sfântului său, Filaret cel Milostiv. Îi îndemna și pe alții, zicând: „Unde poți, dă! Milostenia este uleiul ce-l punem la ușa raiului, ruginită de păcatele noastre”.
Înfățișarea exterioară îl făcea să pară un om aspru, dintr-o bucată, dar discuția cu el îți descoperea un alt om, bun, blând, gata să te asculte cât timp ai fi vrut, plin de daruri duhovnicești izvorâte din trăire și multă experiență. Cineva l-a numit un gigant cu inimă de copil. Iubea mult frumosul, ordinea, munca și studiul duhovnicesc. Dar marea lui dragoste au fost slujbele din biserică. Era primul la toate și nici chiar boala grea nu l-au putut opri să ia parte la ele, până în ultimele zile.
A preluat mănăstirea aproape pustie. Anii de stăreție au fost ani de efort și de jertfă. Se ruga sfinților mănăstirii – Sf. Alexie și Sf. Filaret – și Maicii Domnului să îl ajute și să aducă viețuitori. Și l-au ascultat. După 18 ani, totul este reînnoit și pus în ordine: biserica strălucește împodobită cu numeroase odoare, iar obștea tânără ce s-a format în jurul său e hotărâtă să-i ducă mai departe lucrarea.