În toamna anului 2010, la București își deschidea porțile – pe vremea aceea, doar cu clasa I și clasa a V-a – „Școala Gimnazială Sfinții Trei Ierarhi”, școală particulară născută în căușul inimii unei biserici ortodoxe, Paraclisul Universitar „Sfântul Nicolae”.
***
Parohul acestei biserici, Părintele Vasile Gavrilă, inițiatorul proiectului și flacăra care menține vie lumina micuței școli, mărturisește: „Am considerat că înființarea unei școli sub patronajul Bisericii este o datorie față de copiii care cresc în comunitatea eclesială și un dar pentru cei care cresc în familii de creștini, chiar dacă aceștia nu sunt parte a comunității noastre. Nu este suficient să criticăm un sistem educațional deficitar, ci trebuie să oferim o alternativă. De aceea, primind binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, am înființat o școală bazată pe principii creștine, în care Adevărul Revelat să călăuzească demersul pedagogic, cultural și științific, pentru ca absolvenții unei astfel de școli să aibă cunoștințe neștirbite de tendințele ateiste, agnostice sau sincretiste și să aibă o personalitate bine și deplin conturată, corespunzătoare vârstei.”
Curajoasa inițiativă a Părintelui a fost pe deplin susținută de un grup de părinți care și-au înscris copiii la cursurile acestei școli, fără teama că proiectul ar putea fi mult prea idealist și, în consecință, falimentar. Iată ce răspund părinții întrebați despre motivul care i-a determinat să își aducă pruncii la „Școala Sfinții Trei Ierarhi”:
*
Ce duh mai potrivit pentru niște suflete plăpânde, cum sunt acelea ale copiilor, puteam găsi altundeva decât la o școală care gravitează în jurul unei biserici, o școală în care copiii regăsesc valorile pe care le-au primit în familie și de la duhovnicul lor?
Fam. Blându – copii gemeni, în clasa a II-a
*
În primul rând, încrederea în Părintele duhovnic Vasile Gavrilă. Apoi, nemulțumirea noastră față de atmosfera din școala pe care o frecventau copiii noștri înainte. Am dorit un mediu omogen, cu copii care se ghidează după aceleași învățături și principii creștin-ortodoxe. Este foarte important să nu le fie rușine să se închine înainte să înceapă orele, să spună o rugăciune și, în cele din urmă, să gândească și să simtă creștinește.
Fam. Catană Negreanu – copii în clasele I și a V-a
*
Am dorit un mediu școlar sănătos, atât pentru mintea, cât și pentru sufletul copilului. Am vrut să aibă șansa să pună încă de la început un fundament puternic, pe care să construiască ceva bun în viață și să aibă puterea de a schimba sau a ajuta pe cei din jurul său, și nu de a fi schimbat de „trendurile” lumii dezorientate. Copiii de astăzi trebuie să aibă șansa de a li se arăta ceea ce neamul nostru are sănătos în originile sale, în tradițiile sale, în spiritualitatea sa și, astfel, să-și cunoască identitatea înainte de a lua contact cu o societate depersonalizată, care propune ruperea de trecut și contopirea cu non-valorile prezente.
Fam. Rusu – copil în clasa a II-a
*
Într-o lume în care ți se propun la tot pasul prilejuri de a păcătui, în care valorile morale sunt considerate de foarte mulți ca fiind relative, în care sufletele copiilor sunt împroșcate cu o educație bazată pe evoluționism, pe așa numita „educație sexuală”, în care expunerea publică a păcatelor este considerată o virtute, iar banii, mașinile scumpe, casele elegante și luxul au devenit valori absolute, în vreme ce adevăratele virtuți sunt desconsiderate, este esențial pentru copii să poată crește într-un mediu normal, în care adevăratele valori sunt așezate la locul lor, iar păcatelor li se spune pe nume.
Fam. Sive – copil în clasa a V-a
*
Un loc în care bunul simț, frica de Dumnezeu și valorile nu sunt desconsiderate. O școală în care profesorii sunt aliații părinților în a transmite copiilor, pe lângă cunoștințe, dragostea de Dumnezeu și o ordine firească a lucrurilor. O școală care să formeze, nu doar să informeze.
Fam. Pitulan – copil în clasa a VI-a
*
Dorința de a crește copilul într-un mediu normal, cât mai puțin viciat; un mediu în care să domine valorile creștine și sentimentul de apartenență la o națiune; un mediu în care să se formeze oameni capabili de a schimba în bine lumea din jurul lor.
Fam. Stroe – copil în clasa a V-a
*
La școala de cartier la care am avut înscrisă fetița în ciclul gimnazial, ea nu s-a mai putut încadra în colectiv, începând cu clasa a V-a. Nu mai voia să meargă acolo și gata, și, pentru că o forțam, era vindicativă. Profesorii o apreciau, avea note mari, totul părea în regulă, multă vreme atitudinea ei ni s-a părut un moft chinuitor. Pe urmă, am aflat că, la școală, râd colegele de ea și este considerată „ciudată” pentru că nu este îmbrăcată „modern”, nu are telefon mobil și nu știe ce este un prezervativ. Când am aflat de școala „Sfinții Trei Ierarhi”, am transferat-o aici. După câteva săptămâni, copilul m-a întrebat: Nu puteai, mamă, să găsești școala asta mai demult?
Fam. Tataridis – copil în clasa a VI-a
*
Îmi place la Școala „Sfinții Trei Ierarhi” deoarece aici sunt copii buni și am prieteni, cum ar fi Ilie și Victor. Pentru prima dată mi s-a întâmplat ca prietenii cu care mă întâlnesc la biserică să-mi fie și colegi de școală. Unul dintre aceștia – Victor – este chiar și la rugby împreună cu mine.
Ionuț Sive, clasa a V-a
***
Proiectul a fost și este susținut de un colectiv de profesori care au aceleași valori ca și părinții elevilor lor; spicuim din motivațiile lor de a face parte din colectivul profesoral al acestei școli:
*
Dorința de a lucra într-o școală în care relațiile dintre profesori să fie bazate pe sinceritate, deschidere, bunăvoință și, pe de altă parte, nevoia de a-i pregăti pe elevi pentru viață în duhul principiilor creștinismului.
Claudia Ivan, Director, profesor de Limba Franceză
*
Mi-am dorit mereu să lucrez într-un mediu școlar creștin, caracterizat de o atitudine pozitivă față de educație, față de tradiția românească și morala ortodoxă. Școala „Sfinții Trei Ierarhi” este un început al întoarcerii la firesc.
Cristina Acatrinei, profesor de Fizică
*
Dorința de a contribui la conturarea, concretizarea și consolidarea unei școli în care credința și rațiunea, știința și viața duhovnicească să se manifeste firesc în educația copiilor, pentru a duce mai departe valorile perene ale poporului român.
Elena Botea, profesor de Educație Plastică
*
Ocazia de a contribui, fie și într-o măsură puțin însemnată, la o misiune importantă – reașezarea sufletului școlii românești în matricea sa creștin-ortodoxă.
Laura Constantinescu, profesor de Matematică
*
Mereu am fost fascinat de faptul că și Sfinții Părinți au fost la școală, și au întrecut cu râvna și dragostea lor de învățătură pe toți înțelepții acelor timpuri, pentru că au adăugat cunoașterii lor adevărata cunoaștere, adică dragostea de Dumnezeu.
Ionuț Dima, profesor de Religie
*
Bucuria că educația, în România, poate pune în centru și altceva decât niște programe seci; poate pune în centru copilul, cu mintea și inima lui!
Ștefania Năstase, profesor de Limba Română
***
Începutul a fost greu, supraviețuirea, și mai grea! Mărturisește Părintele Vasile Gavrilă: „În acești trei ani de funcționare, ne-am lovit de greutățile inerente începutului, de surpriza necunoscutelor și, mai ales, de sechelele lăsate de societatea comunistă asupra adulților, și de greșelile devastatoare din sistemul educațional de stat asupra copiilor care nu au început școala la noi. De asemenea, birocrația foarte greoaie și ambiguitatea legislativă în care se află întreg sistemul pedagogic și educațional, ne-au dat de furcă mult. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu și al tuturor celor implicați în acest proiect (de la elevi și părinți, la profesori), nădăjduim să consolidăm o școală în cel mai autentic duh creștin și tradițional!”
Lipsa unui sediu propriu, distanța de zeci de kilometri pe care trebuie s-o străbată copiii din toate colțurile Bucureștilor pentru a ajunge la cursuri sunt alte neajunsuri pe care le au de întâmpinat familiile; dar acestea par nesemnificative, în comparație cu bucuria de a-și ști copiii la adăpost. De altfel, nădejdea pe care inimile din jurul Școlii „Sfinții Trei Ierarhi” din București o ridică în rugăciune, la unison, este ca școala noastră să ajungă să crească, să se dezvolte și să includă și liceul: „Ca să avem copiii bine fixați pe valorile solide pe care le transmite această școală, este bine ca ei să petreacă în ea cât mai mulți ani și să se «coacă», să spun așa, în această atmosferă propice”, spunea una dintre mămici, doamna Tadaridis.
*
În primul rând, m-a impresionat liniștea care domnea în școală în timpul pauzelor. Colegii mei, împreună cu mine, reușeam să ne recreăm într-un mod liniștit, odihnitor. Aș vrea să știți că și în primii ani de școală, în ciclul primar, am avut colegi buni, cu care m-am împrietenit, dar care, adunați împreună în pauză, reușeau să facă un tărăboi, încât nu puteai să te aduni la oră. Îmi place, de asemenea, să petrec timpul cu colegii mei și în afara orelor de la școală: am fost împreună în tabără, jucăm fotbal și tenis de masă, mergem la înot, participăm la concursuri și olimpiade.
Petru Mițnei, clasa a VII-a
***
Încheiem prin cuvintele doamnei Ioana Paul (cu băieți în clasele a II-a și a V-a ale acestei școli):
„Țara noastră a ajuns o pustietate a non-valorilor, o sălbăticie a gusturilor, a aspirațiilor și sentimentelor, printre care noi și copiii noștri trăim. O mină de aur părăsită, din care nu a mai rămas decât o baracă prin ai cărei pereți – altădată sănătos construiți din cuvinte precum încredere, bunăcuviință, dragoste, noblețe, speranță – șuieră acum vântul. Poate că pare puțin și neînsemnat: o lucrare mică începută de câțiva oameni într-un ocean de probleme și curenți sălbatici care le stau împotrivă. Iar șarpele îndoielii, al neîncrederii, al cârtelii, dă și pe aici târcoale. Și totuși, această mică minune – lucrare pe care omul a început-o și a cerut-o lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a ajutat-o, ne umple sufletele de nădejde și bucurie. Parcă întrezărim și năzuim să întrezărim lucrurile bune care vor urma: să zidim, aici, în sufletele copiilor noștri, încredere, bunăcuviință, dragoste, noblețe și speranță. Și poate că, într-o bună zi, din mina părăsită a neamului românesc va ieși din nou aur!”