Nu este puțin lucru pentru un neam să odrăslească un sfânt, într-o perioadă de uscăciune duhovnicească atât de mare. Ilie, pruncul născut la 23 iulie 1913 într-o familie de oameni credincioși – Maxim și Ecaterina Iacob, din Crăiniceni, Botoșani –, și-a pierdut mama când avea șase luni, și tatăl, mort în Primul Război Mondial, când avea trei ani. Cine s-ar fi gândit că sărmanul orfan va deveni un luminător al întregii lumii? Căci Sfântul Ioan Iacob este un dar al românilor către întreaga lume și un dar al Țării Sfinte pentru români.
A fost crescut până la 10 ani de o bunică cu viață sfântă, Maria Iacob, apoi de un unchi, Alecu Iacob, care mai avea șase copii. În 1932 termină Liceul „Dimitrie Cantemir” din Cozmeni – Cernăuți. În urma unei descoperiri dumnezeiești, în 1933 se închinoviază în Mănăstirea Neamț, unde, în 1936, este călugărit cu numele Ioan. În același an face un pelerinaj în Țara Sfântă și rămâne acolo. Se nevoiește mai întâi la Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, unde are un ales povățuitor duhovnicesc, ieroschimonahul aromân Sava. Aici este paraclisier și infirmier. Cu inima sa milostivă, a devenit renumit pentru slujirea aproapelui, nu numai a călugărilor bolnavi, ci și a arabilor și beduinilor, a celor răniți în război și a oricărui suferind. În același timp traduce și scrie învățături și versuri duhovnicești, pentru folosul duhovnicesc al compatrioților săi.
La 14 septembrie 1947, este hirotonit preot și numit egumen al Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul de la Iordan. După cinci ani se retrage cu ucenicul său, monahul Ioanichie Pârâială, în pustiul Hozeva, aproape de Ierihon. După o aspră nevoință în peștera Sfânta Ana, la 5 august 1960, la 47 de ani, Sfântul Ioan Iacob se mută la cereștile lăcașuri. După 20 de ani, la 8 august 1980, moaștele sale sunt aflate întregi. În 1992 este canonizat oficial de către Biserica Ortodoxă Română.
Această icoană a fost pictată în 1990, înainte ca Biserica Română să îl canonizeze pe Sfântul Ioan Iacob, de maica Iustina Ilie. Fostă profesoară în județul Argeș, în timpul regimului comunist ea a plecat în Țara Sfântă și a intrat în monahism, așezându-se la Mănăstirea Înălțarea Domnului din Drama, Grecia. Icoana a fost dăruită Mănăstirii Putna în 1993, când un grup de părinți a vizitat Mănăstirea Drama.
În „brațele părintești”
Rămas de mic orfan pe lume,
Ca un copil al nimănui,
Mi-am pus nădejdea mea spre Domnul
Cerând de-a pururi mila Lui.
Bunica, Dumnezeu s-o ierte,
Mi-a semănat de timpuriu
În suflet tainele credinții
Și rodul lor mă ține viu.
O, scumpa mea bătrână sfântă,
Eu tot ce am îți datoresc,
Căci m-ai adus la cunoștința
Părintelui Celui Ceresc.
„Când tatăl meu (cum zice psalmul)
Și maica mea m-au părăsit”,
Atuncea Domnul cel din ceruri
La sânul milei m-a primit.
Deci suflete al meu smerite,
Înaripează-te mereu,
Prin rugăciune prea fierbinte
Și dragoste spre Dumnezeu.
Rețetă duhovnicească
– pentru un sihastru –
Prieten bun câștigă-ți plânsul
Și „Rugăciunea lui Iisus”,
Căci plânsul stinge focul veșnic,
Iar ruga te înalță sus.
De-asemenea să ai prieteni
Poruncile dumnezeiești
Pe care, fără de prihană,
Cu dragoste să le păzești.
Prietenia cea cu lumea
Te lasă singur la mormânt
Și numai „faptele credinții”
Tovarăși – mai departe – sunt.