background

Cultură și spiritualitate românească

Cultură și spiritualitate românească

Participanți la Concursul „Cultură și spiritualitate românească”.
Participanți la Concursul „Cultură și spiritualitate românească”.
 

 

Între cer și pământ, Putna este lacrima sfântă care binecuvântează, de ani istorici, bucuriile și suferințele românilor. Aici, Dumnezeu e printre flori și munți, arătându-ni-Se în flacăra lumânării și în cetina bradului, în aerul dimineților sufletului nostru și-n serile târzii ale gândurilor care ne împodobesc fruntea.

La Putna, miezul simțirii românești se sfințește clipă de clipă sub roua din altarul sfintei Mănăstiri și se lasă în destinul celor care-l gustă, ca o clipă de liniște sacră. Aici, între cer și pământ e doar Sfânta Biserică, trup de piatră a virtuților creștine românești, iar în juru-i, ființa noastră se risipește, cu voia sfântă, ca un duh care își caută destinul.

Aici, la Putna, copiii au simțit nesfârșirea raiului și rostul timpului sacru.

Conf. univ. dr. Mina-Maria Rusu, Inspector General, Ministerul Educației Naționale

Mărturii ale profesorilor și ale organizatorilor

În spațiul monahal ortodox pe care Mihai Eminescu avea să-l numească „Ierusalimul Neamului Românesc”, la Mănăstirea Putna, s-a desfășurat în perioada 10-12 mai 2013 Concursul Național Interdisciplinar de Literatură Română și Religie „Cultură și Spiritualitate Românească”, cu tema „Lumea între sacru și profan”, pe două niveluri: al claselor V-VI și, respectiv, al claselor VII-VIII.

Deschiderea festivă a avut loc în Sala Tronului. În prezidiu s-au aflat IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Părintele Stareț, Arhimandritul Melchisedec Velnic, Inspectorul General al I.S.J. Suceava, Gheorghe Lazăr, Inspectorul de Limba și Literatura Română, Rita Cîntiuc, Gheorghe Hostiuc, Inspector Învățământ religios din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și primarul localității Putna, Gheorghe Coroamă. Aceștia au vorbit celor în jur de 100 de elevi din toată țara care au participat la concurs.

Prof. Codruța Băciuț, județul Mureș
Festivitatea de premiere.
Festivitatea de premiere.
 

 

*

Părinții voștri spirituali, dar și cei trupești, vor să vă dea un prieten pe care să-l aveți toată viața. Prietenul acela se cheamă Cartea. Prietenul acela vă va da permanent bucuria existenței, vă va da viață, vă va da mult curaj, multă putere, multă nădejde. Să vă fie cartea bucurie și odihnă, să vă găsiți bucuria în lectura cea bună și curată, în lectura formatoare, ca și voi, formându-vă acum, să puteți, la vremea potrivită, forma pe alții.

Arhim. Melchisedec Velnic, Starețul Mănăstirii Putna

*

Concursul a fost perceput de cei care au reprezentat Gorjul drept un izvor de viață și energie, deoarece, între lucrurile trecătoare și zadarnice ale oamenilor, arta și religia vor sparge negura viitorului. Felicităm pe cei care au organizat a treia ediție a acestui concurs, ce încă mai stăruie în sufletele participanților ca și „Lumina stelei ce-a murit…” Sperăm ca pe viitor să-și asume același rol de organizatori, pentru ca de la acest izvor de apă vie să se adape toți cei care iubesc limba, neamul și valorile culturale românești.

Prof. Corina Panduru Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu”, Târgu Jiu

*

Pentru creștinul care pășește prima oară la Putna, locurile se înfățișează sobre și primitoare deopotrivă. Iar sufletele calde ale localnicilor, fie că au fost colegii noștri profesori, fie viețuitorii mănăstirii, ne-au făcut să simțim că în acest ținut, bunătatea și respectul pentru semeni sunt valori morale de mare preț.

Prof. Claudia Ciobanu Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Iași

*

Ajunși în ținutul de poveste al Bucovinei, după un lung drum de la poalele Tâmpei, am întâlnit oameni a căror ospitalitate, parcă, tot din povești era desprinsă. Au fost trei zile de evadare din cotidian, într-un loc sacru, aproape de pădurile cu brazi. În tot acest timp, fiecare dintre participanți, indiferent din ce colț de țară ar fi venit, a fost făcut să se simtă asemeni unui personaj principal. Râsetele zglobii ale copiilor, entuziasmul descoperirii acestor locuri au fost răsplata celor veniți de departe pentru toată străduința organizatorilor. Eleganța discursurilor celor două ceremonii, vorba blândă a călugărilor și toată ospitalitatea sinceră, nemimată a moldovenilor de ispravă, ne-au făcut să plecăm cu speranța unei revederi cât mai apropiate cu locurile și mai ales cu oamenii de aici!

Prof. Cristian Vieru Colegiul Tehnic „Mircea Cristea”, Brașov

*

„Cultură și spiritualitate românească” este o competiție de mare ținută care adună an de an cei mai pregătiți și mai pasionați elevi din țară. Participanții demonstrează de fiecare dată că în România credința ortodoxă sălășluiește încă în sufletele tinerilor pasionați de studiul limbii și literaturii române.

Prof. Isabel Vintilă Școala Gimnazială Nr. 3, Suceava
Participanți și organizatori ai Concursului „Cultură și spiritualitate românească”.
Participanți și organizatori ai Concursului „Cultură și spiritualitate românească”.
 

 

*

Pentru orice călător însetat de lumină și de apă vie, Putna este o poartă. Înainte de a intra, te fură singurătățile munților, adierea unor plopi întotdeauna cu soț, cerul aproape de pământ. Fiecare scorbură adăpostește o aripă de înger. Aici trimisul celest toarce bumbac selenar pentru aripile unor îngeri ce zăbovesc întru rugăciune. Am avut, anul acesta, șansa să pășesc pragul acestei porți, prin participarea la Concursul „Cultură și Spiritualitate Românească”, ca profesor îndrumător. Odată ce am trecut acest prag, am simțit aroma casei părintești. Eram acasă, deși departe de părinții care s-au transformat în așteptări de duminică.

Prof. Camelia Fraseniuc Școala Gimnazială „Petru Mușat”, Siret

*

La Putna, am înțeles că frumusețea graiului nostru are ceva din măreția Munților Carpați, din foșnetul codrilor, din limpezimea văzduhului, din explozia surdă a semințelor ierbii. Ne-am adunat la ctitoria Slăvitului Ștefan Voievod și am respirat cu ajutorul limbii române, cuvintele fiind cele care au făcut legătura între noi și Dumnezeu, între noi și cei din jurul nostru. Limba română a devenit parte din noi înșine, ca și sufletul nostru, ca și conștiința noastră.

Prof. Elena Panfilov Școala Gimnazială din Baineț, județul Suceava

Mărturii ale elevilor participanți

Mă uit în urmă și cu fiecare fărâmă de timp pe care o rememorez îmi dau seama că cele trei zile petrecute la Putna au adus lângă adolescența noastră cete întregi de îngeri ce ne-au purtat sufletele pe aripile cuvântului. Mărturisesc că minunea la care am luat parte în luna mai mi-a umplut spiritul cu lumină și gândul cu Dumnezeu, fiind un pas extrem de frumos și plin de sfințenie în drumul meu măsurat în bătăi de aripi. Cu siguranță că nu voi da uitării timpul ce-a trecut, iar toate amintirile strânse la Sfânta Mănăstire Putna vor rămâne mereu într-un colț al inimii mele.

Elena Cristina Terente, clasa a VIII-a Școala Gimnazială „Constantin Sandu-Aldea”, Brăila

*

Cele trei zile de mai petrecute la Putna mi-au lăsat pe retină imaginea binecuvântată a Mănăstirii, profilându-se pe fondul clar al cerului de munte, au păstrat ca ecou în sufletul meu sunetul dulce al clopotelor, punctând frumoasele rugăciuni și cântări. Noi, elevii participanți, am apreciat în mod deosebit organizarea probei, atmosfera de concurs, stând atât sub semnul competiției, cât și sub acela al creștineștii comuniuni. M-am bucurat că am putut să scriu timp de trei ore despre cele două mari domenii care îmi definesc orizontul spiritual – religia și literatura. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că efortul meu a fost răsplătit cu punctajul maxim!

Carina Petra Stadoleanu, clasa a VI-a Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Iași

*

Totul a început odată cu pornirea noastră spre Putna. Simțeam că acesta este țelul meu în viață, acela de a scrie despre Dumnezeu și făptura Lui. Până atunci vedeam religia ca pe o scăpare din apele tulburi ale acestei lumi, dar acum mi-am deschis ochii sufletului ca să descopăr că religia este un mod de viață.

Florina Andercău, clasa a VI-a Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, Baia Mare

*

Putna a reprezentat mai mult decât m-am așteptat. Putna a însemnat pentru mine o renaștere, un nou drum spre a înțelege alte taine și spre a învăța. La Putna a fost o competiție a virtuților. Numai aici poți descoperi Adevărata Limbă a Românilor, limba ce vorbește cu mândrie de tradiția noastră, de credința, istoria și dragostea de carte.

Alexandru Breabăn, clasa a VIII-a Școala Gimnazială „Petru Mușat”, Siret

*

Concursul de la Putna a fost o adevărată sărbătoare a spiritului. Am pătruns în adâncul ițelor noastre și am căutat cu emoție să le deznod acolo unde erau încurcate. Atunci am aflat că trupul nu este doar un înveliș, ci adăpostul limbii ce vibrează. Am pășit în „sufletul cuvântului” , încercând să descopăr chipul meu printre chipurile atâtor oameni. Am reușit și am ales să-l iau în brațe. Am auzit un ecou care ieșea din mișcarea chipului, în membrana cuvintelor. L-am ascultat trei zile la rând și abia la sfârșit am observat că e glasul Putnei. Cu siguranță, Putna va rămâne ecoul viu, care întotdeauna își deschide îmbrățișarea spre timp, reverberând odată cu sunetele limbii.

Maria Iasmina Răceanu, clasa a VIII-a Colegiul Național „Petru Rareș”, Suceava

*

Mai presus de premii și de concurs, am simțit pe șira spinării atât căldură cât și sudoare, când m-am văzut un simplu muritor cu păcate prea multe și prea grele pentru acel loc pe care cu emoție îl numesc „locul unde creația sacrului a explodat”, extinzându-se pe tot acel teritoriu.

Gabriela Raluca Stan, clasa a VI-a Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, Târgoviște


Articol din revista
Cuvinte către tineri, nr. VI/2013