Îndemnul la păstrarea aspirației spre verticală a definit cuvântul, scrisul și viața acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta. O viață trăită la intensitatea marii culturi, a unei profunde omenități, rânduită în jurul credinței și a valorilor. Iată câteva dintre exprimările acestui îndemn.
Tinerii trebuie să se gândească bine. Tinerețea este, știm foarte bine, organic, fiziologic, bântuită de dorință, de dorința de cunoaștere. Simțurile sunt agitate, violente, mai ales în anii adolescenței târzii. Știu că sunt înapoiată și atât de bătrână încât am rămas cu o sută de ani în urmă, dar tânărul credincios trebuie să se păstreze într-o atitudine de respect, de stimă, de afecțiune față de sexul celălalt. În clipa în care unul dintre tineri, fată sau băiat, se gândește la celălalt și se naște între ei o afecțiune oarecare, ei ar trebui să se gândească la ceea ce este binecuvântarea lui Dumnezeu, la căsătorie. Așa merge mai departe societatea, pe drumul cel bun și curat. Așa merge lumea înainte, întemeindu-se pe celula aceasta, cea mai puternică, cea mai vie – familia, sfânta familie: tata, mama, copilul, copiii.
Desigur, viața este din ce în ce mai grea. Bunicii și străbunicii noștri aveau între treisprezece și șaisprezece copii – așa au avut bunicii mei de amândouă părțile. Nu mai poți să ceri așa ceva astăzi: când toată lumea lucrează, când toți oamenii sunt ocupați, femeile nu mai au atâția copii. Dar conștiința legăturii sufletești, indestructibilă, între soț, soție și copii, această conștiință trebuie să fie extraordinar de vie și nesupusă variațiilor de temperatură a simțurilor. Aici te înhami pentru o viață.
Era o vorbă pe care mi-o spuneau mereu bunicile mele: ce Dumnezeu a împreunat omul să nu despartă, moartea să despartă. Și mai spuneau un lucru bunicile mele: cinstea casei, femeia o ține. Femeia este cea care dă demnitate și vrednicie familiei, și durată.
Sunt lucruri de o mare frumusețe, sunt atribute de o mare frumusețe pe care eu cred că acel tineret al nostru model le trăiește. Dar sunt puțini și nu îndrăznesc să se manifeste. Aceasta este opinia mea. N-au curaj, fiindcă împrejur este o altă lume. Copiii aceștia ai noștri credincioși sunt o lumină, sunt niște modele. Ei cei dintâi să-i învețe pe ceilalți. Să le arate celorlalți cum se trăiește, în așteptarea mântuirii.
Sigur că unele vorbe par puțin învechite, sunt probabil învechite în urechile tinerilor, dar eu vorbesc dintr-o experiență îndelungă. Am văzut lumea, nu în cruciș și curmeziș, dar am văzut multe părți ale lumii. Tineretul este întotdeauna extraordinar.
Tânărul credincios de mâine va trebui să se transforme, după părerea mea, din model în luptător. Va trebui să ia altă ipostază a modelului: luptătorul eroic, acela care își dă și viața pentru credința lui, pentru neamul lui, pentru ceea ce înseamnă spiritualitatea acestui neam.
„Tineretul credincios – lumină și speranță pentru popor”, Alba Iulia, 1 aprilie 1999
*
Oamenii și-au pierdut dorința de a citi pentru că suntem în zodia computerului. Eu sunt un cetățean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijină pe lectură, nu pe imagini fugitive. Lectura îți lasă popasurile necesare pentru reflecție, pentru meditație. Pierderea obișnuinței lecturii este pericolul cel mai mare care amenință planeta, pentru că slăbește intelectul, puterea de gândire și te face să uiți limba. Chiar și eu, după ce am stat cinci ani în Italia, la întoarcere a trebuit să pun mâna pe Eminescu și pe Sadoveanu, ca să-mi refac limba.
„Sunt pe calea unei nădejdi”, interviu realizat de Mihaela Onofrei, 2002
*
Am făcut odată o teorie despre umanismul popular și am zis: una dintre cele mai importante virtuți este dreapta socotință. Știți ce este dreapta socotință? Este cumpătarea. Mie mi se pare că cumpătarea a dispărut din vocabular; cuviința a dispărut din vocabular. Cumpătarea aceasta a noastră vine de la computare – „a socoti”, în latinește. Și de acolo vine și computerul. Așadar, vasăzică computare la noi a dat cumpătarea, a dat valoarea aceasta a dreptei socotințe, a judecății echilibrate și drepte. Pe de altă parte, computerul acela, care nu știu ce viitor va avea, foarte strălucit până una alta, nu este atât de important precum virtutea cumpătării. Poporul nostru a trăit în anume virtuți, în anumite rânduieli. Și aceasta este o treabă românească foarte frumoasă, a Ortodoxiei noastre: rânduielile; te integrezi în rânduielile neamului tău. Este foarte important, fiindcă ele rămân. Inculci copilului anumite rânduieli. Și rămâi cu ele, indiferent prin ce dubii filosofice ai trece, indiferent prin ce etape de existență, prin ce scăderi, prin ce înălțări, dar aceste rânduieli îți rămân. Și aceasta este foarte important. Acestea te țin în spațiul națiunii, mai bine zis în spațiul neamului.
Interviu pentru Radio Reîntregirea din Alba Iulia, 2004
*
Să revenim la virtuțile neamului nostru. Eu, este adevărat, sunt bătrână. Unii spun că sunt bătrână, că sunt depășită cu mult. Firește, sunt depășită de ani. Dar în virtute, în tradiția virtuții nu poți fi! În recunoașterea valorii tradiționale a virtuților nu poți fi niciodată depășit. Aici rămâi pe fundamentul neamului tău. Și acesta este frica de Dumnezeu și rușinea de oameni.