Fiu duhovnicesc al Părintelui Sofronie Saharov, la rândul său ucenic al Sfântului Siluan Athonitul, Arhimandritul Zaharia Zaharou este viețuitor al Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Essex, Anglia.
În perioada 26 septembrie – 3 octombrie 2011, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Părintele Zaharia s-a aflat în pelerinaj în Mitropolia Moldovei și Bucovinei, perioadă în care a împărtășit cuvinte de folos câtorva obști monahale. Pe 1 octombrie, de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, Sfinția Sa s-a aflat în mijlocul părinților Mănăstirii Putna.
Ați fost de curând în România. Ce impresie v-au făcut tinerii români?
Nu cred că pot să dau un răspuns obiectiv la întrebarea dumneavoastră pentru că vizita mea în România a fost foarte scurtă și m-am aflat mereu printre cei mai minunați, mai credincioși și mai evlavioși oameni. Însă cred că România se ridică din marea pustiire pe care a suferit-o în timpul perioadei comuniste și, bineînțeles, aceasta naște în oameni, și mai ales în tineri, o sete creatoare de a învăța tot mai multe despre credință și de a trăi mai adânc taina lui Hristos. Și cred că, cu ajutorul lui Dumnezeu, Tradiția va înflori din nou în România, pentru că țara dumneavoastră a strălucit în secolele XVIII, XIX prin ucenicii Sfântului Paisie Velicikovski, prin mulți asceți plini de virtute și oameni sfinți a căror prezență și rugăciune este încă vie în Moldova. Deși nu am vizitat toată țara, Moldova mi s-a părut a fi altarul României, datorită multelor și frumoaselor biserici și mănăstiri care se află aici. După cum am mai spus și atunci când am fost în România, cred că Tradiția este asemeni unui uriaș care doarme și care trezindu-se va sprijini întreaga lume și va fi lumină tuturor popoarelor. Tradiția noastră ascunde în sine o uriașă energie mântuitoare, și dacă vom afla cheia potrivită pentru a elibera această energie, ea va fi spre folosul întregii lumi. Și cu ajutorul Domnului când această Tradiție va fi restabilită așa cum se cuvine, va fi limpede că ea este singura care poate mântui lumea.
Aveți un mesaj pentru tinerii români?
Cred că tinerii români trebuie să-și amintească mereu că Dumnezeul creștinilor este „Dumnezeul părinților noștri” și că dacă vrem să devenim părinți la rândul nostru, trebuie mai întâi să devenim fii. Trebuie să căutăm duhovnici care au darul paternității duhovnicești și să învățăm de la ei. Să ne alegem ca duhovnici pe aceia care la rândul lor au trăit în ascultare față de un părinte duhovnic pentru un număr de ani, pentru că aceștia au un dar aparte: sunt în stare să transmită harul celor care le cer sfat și ajutor. Așa cum moștenim viața biologică de la părinții noștri după trup, în același fel moștenim viața duhovnicească, darul Duhului, de la părinții noștri duhovnicești. Cred că acesta este aspectul cel mai de preț în viața creștină.
Cum să ne alegem călăuza în viața duhovnicească?
Unul dintre Părinții noștri în Domnul, Sfântul Simeon Noul Teolog, ne spune că în fiecare epocă aceste călăuze duhovnicești sunt greu de aflat. Până când Domnul ne va scoate în cale pe cineva în stare să ne călăuzească e nevoie de rugăciune și de multe lacrimi. Alegerea trebuie să o facem după ce mai înainte ne-am rugat mult Domnului. Și Dumnezeu ne va înștiința inima cu harul Său atunci când ne vom întâlni duhovnicul. Însă odată ce l-am aflat trebuie să nu uităm că lucrurile nu se vor petrece în chip magic. Duhovnicul va izbuti să lucreze în viața noastră în chip proorocesc numai dacă ne vom adresa lui cu credință și rugăciune, cerând întotdeauna Domnului să ne descopere voia Sa prin el. Dacă avem credință, atunci vom face din duhovnicul nostru un prooroc. Pentru că credința noastră îi va înștiința inima și, în chip minunat, el se va depăși pe sine însuși și ne va da cuvântul lui Dumnezeu care se potrivește cel mai bine stării noastre lăuntrice pentru a ne spori însuflarea și a încuraja în noi lucrarea mântuitoare. De aceea Părintele Sofronie ne îndemna: „Faceți din duhovnicul vostru un prooroc.” Adică, apropiați-vă de duhovnicul vostru cu credință și evlavie, rugând pe Dumnezeu să binecuvânteze fiecare întâlnire pe care o aveți cu el și să vă descopere prin el voia Lui. Atunci, cu siguranță, Dumnezeu va vorbi prin el. Atunci, duhovnicul vostru va vorbi în chip proorocesc, adică adevărat, pentru că a fi prooroc în vremea noastră înseamnă a fi în stare să rostești adevăruri cu valoare eternă.
Cum își dă seama un tânăr dacă are chemare pentru viața monahală?
Întrebarea aceasta este destul de dificilă și ea presupune o altă întrebare: Cum putem ști dacă monahismul este voia Domnului pentru noi? Nu este deloc ușor însă trebuie să nu uităm că atunci când voia Domnului este lucrătoare în viața noastră, toate celelalte voi dispar, pentru că voia Lui este de neînvins. Dacă trăim această dorință a noastră ca pe o urgență a duhului, care își găsește expresia în cuvinte de felul: „Fie devin monah, fie pier”, atunci aceasta este cea mai neîndoielnică dovadă că avem o chemare monahală autentică. Nu exclud existența altor situații când această vocație poate ieși la suprafață treptat și în chip mai puțin dramatic, dar în cele mai multe cazuri simțim în noi acest imbold, această nevoie urgentă a duhului care se reflectă de asemenea în rugăciunea noastră. La mănăstire mergem pentru a purta Numele lui Hristos. Aceasta este vocația creștinului după cum citim și în Faptele Apostolilor. Ne aducem aminte că Domnul i-a poruncit lui Anania să-l caute pe Saul, zicându-i: „Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor” (Fapt. 9, 15). Dacă un tânăr are această dorință puternică de a purta Numele Domnului și ea se vădește în viața lui prin neîncetata chemare a Numelui cu buzele, cu mintea, ba mai mult, cu inima lui, atunci cu siguranță că mănăstirea este locul cel mai bun pentru el, pentru că întreaga viață în mănăstire este rânduită în jurul Numelui lui Hristos și cel ce dorește să cheme Numele Domnului se bucură de cele mai prielnice condiții.
Interviu inedit, Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, Essex, mai 2012
Mulțumirea – cale spre pocăință
Biserica nu este altceva decât împărtășirea darurilor Duhului Sfânt. Intrăm în această comuniune de har mulțumind lui Dumnezeu pentru darurile oferite tuturor mădularelor Trupului lui Hristos. Așa ne învață Tradiția Bisericii să facem aceasta în timpul Sfintei Liturghii, chiar în mijlocul Sfintei Liturghii. Nu trebuie să uităm că Sfânta Liturghie, înainte de toate, nu este altceva decât o mulțumire adusă lui Dumnezeu, Sfinților Săi și în special Maicii Domnului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De aceea, atunci când aducem mulțumire lui Dumnezeu, pentru toate lucrurile pe care ni le-a oferit și pentru toate câte a făcut pentru noi și pentru toate mădularele trupului Său, care este Biserica, devenim oamenii mulțumirii lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El. Oricine aduce mulțumire continuu lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El, pentru om și pentru toți ceilalți membri ai Trupului lui Hristos, este vrednic de mântuire. Trebuie să mai spun că învățându-ne să aducem mulțumire lui Dumnezeu în mod continuu, ne învrednicim de o adevărată și continuă pocăință, care nu are sfârșit pe pământ.
Durău, 27 septembrie 2011
Volumul „Merinde pentru monahi” înmănunchează cuvintele adresate monahilor de către părintele Zaharia cu ocazia pelerinajului său în România. Apărut în condiții grafice deosebite, volumul este primul din colecția „Crinii țarinii”, îngrijită de către Mănăstirea Putna cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și este însoțit de un Cuvânt înainte al IPS Teofan.
Pe 3 aprilie 2012, la Librăria Bizantină din București a avut loc lansarea acestui volum. Au participat Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, și Pr. Prof. Dr. Constantin Coman. Discuția a fost moderată de Cristian Curte, redactorul șef al publicației „Lumea Monahilor”.
*
Părintele Sofronie Saharov, părintele duhovnicesc al Părintelui Zaharia, este de statura Sfântului Grigorie Palama.
Cuvintele Părintelui Zaharia sunt pline de miez, pentru că ele exprimă o experiență care, pe de o parte, este moștenită de la înaintașii săi – Părintele Sofronie și Cuviosul Siluan, pe de altă parte este o experiență personală a Dumnezeirii, pe care a îngăduit Dumnezeu să o cunoaștem noi, contemporanii acestor părinți.
Părintele Zaharia mărturisește că, atunci când i se cere un cuvânt, cere acel cuvânt de la Dumnezeu, și are încredințarea că îl primește de la Duhul lui Dumnezeu și el îl exprimă numai, umil. Părintele Sofronie Saharov i-a dat ascultarea să vorbească, să teologhisească, și cred că el este, dintre ucenicii Părintelui, cel mai dăruit cu acest dar al scrierii și al vorbirii.
Pr. Constantin Coman
*
Pentru a parcurge această carte trebuie să ne înarmăm cu puțină smerenie și să voim să intrăm în legătură cu Preabunul nostru Mântuitor, să ne smerim, să ne pocăim. Atunci toate cuvintele sunt ușor de pătruns. Nici un cuvânt din această carte nu este de prisos.
Cuvântul Părintelui este un cuvânt cu putere și tot cel ce are nevoie se va hrăni din el. Părintele Zaharia ne arată că Dumnezeu este viu, lucrător, și fiecare dintre noi poate deveni un vorbitor cu Dumnezeu.
Arhim. Melchisedec Velnic
Legătura dragostei
În relațiile dintre noi avem nevoie de a treia Persoană. Așa cum preoții în timpul Sfintei Liturghii, atunci când își dau sărutarea păcii își spun: „Hristos în mijlocul nostru!", la fel trebuie să fie și în viața noastră. În legătura noastră de iubire, Dumnezeu nu este intrusul, ci Cel ce o curățește și o desăvârșește. El este Cel ce o apără și în marea și veșnica Lui iubire o întărește și o însuflă. Tocmai de aceea căutăm adăpost în Biserică, unde harul lui Dumnezeu în Taina Cununiei va sfinți legătura cuplului, așa încât bărbatul și femeia să se completeze unul pe altul cu darurile lor și să împreună-lucreze la desăvârșirea lor, care se va vădi, nu numai în legătura lor de iubire din această viață, ci și în Împărăția ce va să vie. Domnul a zis: „Fără Mine nu puteți face nimic".
Dacă vom fi încredințați că a căuta o legătură ideală și desăvârșită cu un om este o mare amăgire, atunci vom înțelege că dorul nostru cel adânc și tainic după o iubire poate să-și afle împlinirea numai în Dumnezeu, Făcătorul, Proniatorul și Mântuitorul nostru. Va începe atunci, între noi și Dumnezeu o aventură nesfârșit de creatoare și dătătoare de viață. Cu cât se va întări mai mult legătura dragostei noastre cu Dumnezeu, cu atât va deveni mai curată și mai puternică și oricare dintre legăturile noastre cu semenii noștri. Dragostea noastră va fi atunci una sănătoasă și ancorată în perspectiva singurei iubiri adevărate care este Însuși Hristos. Numai atunci va avea ea valoare, pentru că va fi liberă, adică fără de păcat.