Anul acesta se împlinesc 10 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Sofian Boghiu (1912 - 2002), stareț al mânăstirii Antim din București, vestit iconar, duhovnic iscusit și unul dintre marii noștri mărturisitori ai temnițelor comuniste. Viața bisericească a anilor ’90 din capitală nu poate fi înțeleasă fără personalitatea duhovnicească remarcabilă a părintelui arhimandrit. Părintele Cleopa îl numea „apostolul Bucureștilor”, iar distinsul academician Virgil Cândea spunea că părintele Sofian a fost probabil cel mai reprezentativ model al duhovnicului român din secolul al XX-lea.
Cei care au stat, cu pocăință și sinceritate, în preajma părintelui stareț, au simțit, uneori, o puternică revărsare a iubirii, o lumină care, mai mult sau mai puțin, le-a transfigurat viața. Într-un fel, aceștia s-au împărtășit din puterea harică a unei școli duhovnicești cu care părintele Sofian s-a identificat întru totul. Este vorba de reînnoirea isihastă românească din secolul al XVIII-lea, datorată îndeosebi influenței sfântului Paisie de la Neamț. Părintele arhimandrit a avut mai multe tangențe cu acest curent duhovnicesc ce aduce roade ale unei bune credințe până în zilele noastre. Amintim aici doar faptul că părintele Sofian a făcut parte din gruparea Rugului Aprins, precum și marele folos duhovnicesc pe care părintele stareț l-a avut în urma unor întâlniri providențiale cu un ucenic al Optinei: părintele Ioan Kulîghin.
În rândul multor tineri interesați de credință – inclusiv a celor din asociațiile studenților creștini – părintele a avut o lucrare de excepție, ajutându-i pe aceștia să experimenteze prin propria lor trăire Taina Ortodoxiei. Părintele Sofian era chiar modelul filocalic după care însetau atâția tineri, în anii de după căderea comunismului.
Având un suflet hrănit din tinerețea fără bătrânețe a darurilor Duhului Sfânt, părintele arhimandrit comunica foarte bine cu tinerii. Nu sunt puține cazurile când părintele a salvat în ultimul moment pe unii dintre aceștia căzuți în prăpastia unor patimi foarte grele sau pe unii care erau chiar pe punctul de a se sinucide. Erau tineri care intrau schimonosiți la spovedanie la părintele Sofian și ieșeau cu o lumină de necrezut în priviri și în toate gesturile lor.
Părintele mărturisea din plin și cu multă delicatețe frumusețea Ortodoxiei și, tocmai de aceea, mulți tineri se simțeau liberi și împliniți atunci când îi urmau povețele izvorâte dintr-o inimă umilă și plină de dragoste. Părintele Sofian a acceptat cu greutate să le vorbească tinerilor în public. După mai multe insistențe din partea studenților, a venit de două ori în Aula Facultății de Drept – în 1996 și în 1999 – și a prezentat două subiecte pe care și le-a ales singur: despre rugăciune și despre smerenie. Cu alte cuvinte, principalul îndemn testamentar pe care părintele a vrut să-l adreseze tinerilor este acela de a se dedica vorbirii cu Dumnezeu și de a-I cere Acestuia ca ei să dobândească smerita cugetare.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale, ale părintelui nostru Sofian și ale tuturor sfinților români, miluiește-ne pe noi, pe toți și lumea Ta! Amin.
*
La București, la mânăstirea Antim, cuviosul stareț, arhimandritul Sofian a făcut să-mi înceteze imediat o grea suferință printr-o rugăciune fierbinte, după săvârșirea Sfintei Liturghii, în a treia zi de Paști, când era plin de harul Sfântului Duh. Am simțit cum pătrunde în mine puterea harului, o energie străină de ființa mea, ca un curent electric. Mai târziu, m-a ajutat necontenit prin blândețea, bunătatea, răbdarea, smerenia, dărnicia, înțelepciunea sa de adevărat sfânt.
Mărturia unei credincioase
Îndemnuri pentru viața veșnică
– texte inedite –
Rugăciunea inimii
Să vă spun câte ceva despre rugăciunea lui Iisus sau rugăciunea inimii, cum i se mai spune. Conținutul ei este foarte scurt: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”. Unii caută să practice această rugăciune, dar cu niște accente străine de duhul ei… un amestec de yoga și de alte curente ale spiritualității orientale care sunt foarte dăunătoare și care falsifică rugăciunea. Pentru a deprinde corect această rugăciune, eu recomand trei cărți: „Pelerinul rus”, „Zbornicul” și volumul opt din „Filocalie”, care se ocupă special de rugăciunea inimii, în toate variantele ei. Cine practică rugăciunea lui Iisus, după indicațiile din aceste cărți merge pe o cale sigură și bună. Cine urmează alte sfaturi, poate greși.
Această rugăciune este foarte simplă, dar trebuie să fie rostită cât de des, dacă se poate și zi, și noapte. Să citiți în „Pelerinul rus” că, la un moment dat, duhovnicul îi spune acestui pelerin să rostească rugăciunea de 3000 de ori pe zi, apoi de 6000 de ori, apoi de 12000 de ori, iar acest pelerin a făcut așa cum i s-a spus și a sporit foarte mult.
Rugăciunea lui Iisus se poate practica de către oricine, cu condiția ca persoana respectivă să fie cinstită din tot sufletul, să o rostească cu multă atenție și tot timpul să lucreze pentru despătimire. Pe măsură ce omul se luptă cu viclenia, cu desfrânarea, cu mândria, cu mânia, cu beția și cu celelalte patimi, rugăciunea crește în forța ei și se coboară în inima celui care se roagă. Vă îndemn: fiecare să încerce această rugăciune și, după ce o încearcă, să nu o întrerupă. Roagă-te cu „Doamne Iisuse” și, încet-încet, se va face un vad, o cărare de lumină între minte și inimă și vei simți o mare pace și bucurie lăuntrică.
Rugăciunea inimii ne ajută foarte mult să spunem celelalte rugăciuni – psalmii, paraclisul etc. – cu mare concentrare și adunare de gânduri. Iar gândurile de hulă, de desfrâu, gândurile pornografice, nu au loc în mediul acestei rugăciuni. Și copilașii, pe la 8-9-10 ani, pot să prindă această rugăciune, și folosul este de negândit.
„Dacă vrei să pictezi icoane, trebuie să fii tu însuți o icoană.” (Părintele Sofian)
Scopul rugăciunii lui Iisus este unirea dintre minte și inima duhovnicească, aceste două centre ale ființei noastre lăuntrice care lucrează separat aproape toată viața. De aceea se rostesc atât de multe falsuri, și lingușiri, și neadevăruri; poți vorbi foarte convingător, dar inima rămâne foarte departe de ceea ce spune gura. Când însă are loc această unire, când mintea se coboară în inimă, omul devine unitar în tot ce gândește, în tot ce spune, în tot ce face.
După o multă repetare cu atenție a acestei rugăciuni, apare o așezare lăuntrică și în inima duhovnicească se naște o pace neobișnuită și un fel de căldură în jurul acestui centru, iar omul simte o foarte mare bucurie și o seninătate, și o creștere a credinței, a încrederii în Dumnezeu. Simți această prezență a Dumnezeului părinților noștri, Îl simți pe Dumnezeu și Îl iubești foarte mult. În plus, simți o dragoste foarte curată și sfântă pentru toate făpturile omenești și pentru întreaga natură. Această iubire este foarte diferită de acea dragoste rece, intelectuală.
Cunosc tineri care practică rugăciunea lui Iisus, din toată inima. Să dea Dumnezeu ca întreaga țară să fie un rug aprins de rugăciune. Este nevoie de foarte multă rugăciune, pentru că sunt mulți cei care-L hulesc pe Dumnezeu și acest lucru înlătură mila lui Dumnezeu de la noi. Pentru mine este, cu adevărat, o foarte mare bucurie să văd că există tineri preocupați de această rugăciune. Dumnezeu să-i binecuvânteze și să-i ajute să sporească și mai mult în viața duhovnicească!
*
M-am botezat la ortodocși fiindcă m-a impresionat foarte mult părintele Sofian. M-a convins chipul lui și toată ființa lui, aproape fără să-mi spună nici un cuvânt. Eu nu am întâlnit pe nimeni asemenea lui, în religia mea.
Fratele M., fost musulman, botezat în dreapta credință de părintele Sofian
Smerenia, poarta spre Împărăție
În măsura în care ai inima înfrântă și smerită, devii tot mai liber interior și atunci Dumnezeu coboară în tine. Rostul nostru pe pământ este să ne umplem de Dumnezeu. Și nu ne putem umple de Dumnezeu decât prin smerenie. Smerenia trebuie să fie fundamentul vieții noastre. Nu ne realizăm prin trufii ieftine, ci numai prin smerenie. A trăi în smerenie, înseamnă a trăi o viață reală. Iar a trăi în trufie, este o viață artificială. De aceea, de câte ori ești umilit, rabdă și roagă-te: Doamne, primește aceste umilințe, în locul smereniei de care am lipsă. Să răscumpere umilințele, mândria de care nu mă pot izbăvi de bună voie.
În temniță eram atât de preocupat să-mi văd păcatele, încât și noaptea vorbeam prin somn și îmi ceream iertare de la Dumnezeu. Și erau acei caralii care pândeau pe la uși și ascultau pe la gratii ce spuneam eu; iar a doua zi mă chemau la anchetă și-mi serveau cuvintele pe care le spusesem prin somn, din cauza frământărilor mele sufletești. Îmi strigau: Păcătosule! Popă păcătos!, și-mi repetau tot ceea ce spusesem noaptea prin vis, Dumnezeu știe cum.
Dar asta am vrut să spun: este foarte important să ne recunoaștem starea de nevrednicie față de Dumnezeu. Să nu aduci nimănui nici o vină, decât numai ție. Să te căiești mereu din toată inima. Dacă nu mă găsesc vinovat în mod real și nu mă căiesc din adâncul sufletului, nu mă pot ruga cu putere și nu pot avea bucuria deplină a rugăciunii. Dacă ai acestea două – smerenia și iertarea aproapelui, ai să vezi cum începi să capeți în tine ceva din Dumnezeu, ceva extraordinar. Numai Duhul Sfânt poate aduce acest „ceva” în inimile noastre.
N-am urât pe nimeni dintre dușmanii care ne-au asuprit și n-am regretat niciodată că am ajuns la închisoare. Acolo era nevoie și de mine, ca, împreună cu frații noștri români, să suferim cu toții urgia venită asupra țării. Fie, Doamne, suferința noastră, ca un canon pentru păcatele noastre, dar și ca o jertfă adusă pentru iertarea păcatelor neamului românesc și pentru binecuvântarea dumnezeiască asupra întregii noastre țări.
Căutați să faceți cât mai mult bine în jurul vostru, rugați-vă cât mai mult cu rugăciunea lui Iisus, nu vorbiți de rău pe nimeni și astfel veți avea pacea inimii. Bunul Dumnezeu și Maica Domnului să vă ajute neîncetat, în orice loc vă veți afla.
*
O, Părinte! Gândul la dumneavoastră este bucurie, este nădejde, este lumină. Parcă ați fi singura mea rudă de pe pământ. Nu-mi explic prea bine de ce și de unde vine acest simțământ. Dar unde veți fi, oriunde ați fi, veți fi cu mine. Acest lucru îmi este foarte clar. Și în cele mai grele clipe, voi striga după ajutorul dumneavoastră. Cu inima voi striga și știu că mă veți auzi.
Fragment din scrisoarea unei ucenice plecate în America
Cu ocazia a 100 de ani de la nașterea părintelui Sofian Boghiu și a zece ani de la adormirea sa, la inițiativa ASCOR Chișinău, pe 23 mai 2012 s-a sfințit o cruce de piatră ridicată întru pomenirea părintelui arhimandrit în orașul Edineț, reședința raionului unde s-a născut marele duhovnic român. Cu acestă ocazie i s-a conferit post-mortem părintelui Sofian titlul de personalitate de onoare a acestui oraș basarabean.