În perioada 11–12 ianuarie 2012, în localitățile Suceava, Călinești Cuparencu și Putna s-a desfășurat Festivalul literar „Mihai Eminescu”. În a doua zi a manifestărilor participanții au poposit la Mănăstirea Putna, locașul sfânt de care poetul și-a legat viața prin dragostea față de ctitorul ei, Sfântul Ștefan cel Mare, și prin organizarea aici a primei serbări a românilor de pretutindeni, în anul 1871.
În biserica voievodală a fost săvârșit parastasul pentru Mihai Eminescu și familia sa. Festivitatea a continuat în incinta mănăstirii, alături de bustul poetului, cu un moment artistic susținut de copii de la Școala Generală din Putna și cuvinte ale participanților sosiți din Suceava, Cernăuți și Craiova.
Premiul de excelență „Mihai Eminescu” a fost acordat profesorului Theodor Codreanu, pentru volumul Eminescu în captivitatea „nebuniei”. Laudatio a fost rostit de Alexandru Ovidiu Vintilă, secretarul general al Societății Scriitorilor Bucovineni.
O tușă la portretul câștigătorului a constituit-o un citat din părintele Dumitru Stăniloae despre specificitatea poporului român, laureatul unind, și el, „luciditatea latină, sau încrederea în înțelegerea rațională a realului, proprie Occidentului, cu sentimentul tainei nepătrunse a existenței, propriu popoarelor din răsăritul Europei”.
Theodor Codreanu a vorbit despre viața extrem de dificilă a poetului și a arătat că această continuă greutate a fost izvorul profunzimii și bogăției scrisului: „Opera și gloria lui Eminescu, care crește mereu, se datorează vieții sale, o viață de sacrificiu asumată conștient, știind că fără sacrificiu în viață nu se poate face nimic măreț. A fost sacrificiul vieții personale pentru binele celorlalți”.
În încheiere, Părintele Stareț Melchisedec a vorbit despre motivul pentru care există atâta dragoste și prețuire pentru marele poet:
„Eminescu este un sfânt al nației române, dar nu este un sfânt ca toți sfinții, ci un sfânt al culturii și spiritualității noastre ortodoxe românești. De ce? Pentru că Eminescu cuprinde în sine tot ce a avut poporul acesta mai sfânt și mai curat.
Suferința pe care a avut-o de îndurat i-a fost crucea de dinainte de înviere. Așa cum fiecare dintre noi, pentru a ajunge la bucuria Învierii, trebuie să rabde Săptămâna Patimilor și să treacă prin Cruce, așa și Eminescu a avut crucea lui. Pe umerii săi a dus crucea culturii și spiritualității românești, pentru care a avut de pătimit. De aceea, îngenunchem înaintea lui Eminescu nu ca înaintea icoanei unui sfânt din calendarul Bisericii noastre, ci ca înaintea unei icoane ce are în aureola ei laurii culturii și ai spiritualității românești.
Eminescu a fost răstignitul culturii române, pentru ca cei care au venit după el să trăiască bucuria Învierii, să se poată dezvolta și să poată aprofunda spiritualitatea și cultura românească, dar în albia săpată de el”.