Actul sinodal al canonizării Sfântului Voievod Ștefan cel Mare din anul 1992 a fost întâmpinat cu multă însuflețire creștinească. Tinerii, îndeosebi, s-au manifestat față de acest eveniment ca cei mai autentici creștini, creștini nu de moment, ci de ani de zile, chiar din timpul regimului comunist.
Toți acești tineri, în școlile de toate gradele, începând chiar de la grădiniță, primeau o educație în spiritul doctrinei comuniste-atee. Odată cu această educație, tinerii elevi și studenți din acea perioadă, prin lecțiile de istorie din manualele școlare, învățau și istoria poporului nostru în care se subliniau faptele de vitejie pe câmpurile de luptă, înțelepciunea, diplomația voievozilor noștri în frunte cu binecredinciosul voievod Ștefan cel Mare. Se subliniau vrednicia și patriotismul, spiritul de independență națională și, în același timp, relațiile internaționale benefice pentru progresul economic al țării. În acei ani de regim comunist-ateu, ministrul tineretului, Virgil Radulian, a dispus o vizită la Mănăstirea Putna cu participanții la Forumul Tineretului, găzduiți în tabăra specială pentru tineret de la Bucșoaia, comuna Frasin. În acel Forum se aflau și elevi din alte țări din cadrul lagărului socialist. Domnul ministru Virgil Radulian a venit cu câteva zile mai înainte la Putna și m-a rugat ca, în cadrul explicațiilor, să recit, în fața celor peste 800 de elevi, poezia Doina de Mihai Eminescu. Eu eram în acea perioadă ghid la Putna și i-am spus că nu este bine să rostesc poezia Doina pentru că în această poezie se amintește de Nistru și Tisa: „De la Nistru pân’ la Tisa,/ Tot românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate”. În grupul tinerilor care urmau să viziteze erau și elevi din Uniunea Sovietică și din Ungaria. Domnul Radulian a insistat să rostesc Doina, ceea ce am și făcut. Menționez că poezia Doina o spuneam tuturor turiștilor veniți la Putna în timpul celor 10 ani cât am fost ghid. Putna era singurul loc public din țară unde, în acele vremuri, era rostită și auzită această poezie. Celor peste 800 de elevi din tabăra de la Bucșoaia li s-au mai adăugat încă vreo 200 de turiști din diferite colțuri ale țării. La două zile după acea vizită a venit la Mănăstirea Putna Părintele Mitropolit Justin împreună cu domnul Miu Dobrescu, prim-secretar al Comitetului de partid Suceava. Părintele Mitropolit m-a întrebat în timpul mesei: „Ce mai este pe aici?”. Eu i-am răspuns: „Turiști, turiști foarte mulți”. „Și altceva?”, m-a întrebat Părintele Mitropolit Justin. Eu i-am spus despre vizita Forum-ului de la Bucșoaia. Domnul Miu Dobrescu m-a întrebat: „Cum, părinte Pimen, ai rostit și poezia Doina?”, și, imediat, prim secretarul de partid a început să recite din Doina: „De la Nistru pân’ la Tisa”, și eu am continuat: „Tot românul plânsu-mi-s-a”, și am recitat toată poezia. Râdea domnul Miu Dobrescu foarte satisfăcut sufletește, râdea „în barbă” și Părintele Mitropolit Justin. După terminarea recitării poeziei Doina, Părintele Mitropolit l-a întrebat pe domnul Miu Dobrescu: „Voi de ce nu o publicați în manualele școlare?” Domnul Miu Dobrescu a răspuns: „Este mai bine ca această poezie să fie spusă și ascultată la Putna. Știți cum stăm cu marele vecin de la Răsărit”. Părintele Mitropolit și domnul Miu Dobrescu au plecat de la Putna foarte mulțumiți sufletește. Acești oameni, și mulți alții ca ei, erau mari patrioți. Despre momentul de la Putna s-a auzit la București. Nu am primit nici o interdicție pentru recitarea poeziei Doina. Era una din dovezile că cei de sus n-au uitat istoria și pe oamenii mari ai neamului nostru românesc.
Cele petrecute în închisorile comuniste din țara noastră le detestăm. Cred că tocmai procesele și chinurile oamenilor de seamă întemnițați au contribuit la starea de dispreț față de doctrina comunistă, stare trăită și de tinerii din acea vreme. Unii s-au revoltat și i-au înfruntat pe activiștii de partid care cântea în struna doctrinei comunist atee. De exemplu, unul din cei mulți, viitorul istoric Alexandru Zub a plătit cu ani grei de temniță revolta pe care și-a mărturisit-o la Putna în cadrul sărbătoririi a 500 de ani de la înscăunarea slăvitului Voievod Ștefan cel Mare pe tronul Moldovei.
Tineri, elevi și studenți, după ce ascultau explicațiile ghizilor, mărturiseau întrebându-se: „Nouă, în școală, ni se spune că religia este opiu pentru popor, însă, aici, la Putna, vedem că religia înseamnă artă, cultură, istorie; cum de nu înțeleg profesorii noștri?” Le răspundeam cu vorbele cronicarului: „Omul este sub vremuri și nu vremurile sub om. Dumneavoastră, elevi și studenți, credeți ceea ce vedeți cu ochii voștri și auziți cu urechile voastre”.
La o lecție de ateism, o elevă din clasa a VI-a a stat cu degetele în urechi în tot timpul lecției. În recreație, profesorul a întrebat-o, între patru ochi, de ce a făcut asta. Eleva a răspuns: „N-am putut să ascult prostiile pe care mi le-ați spus”. Profesorul mi-a mărturisit despre acest moment foarte tulburat sufletește: n-a avut încotro, trebuia să fie ținută acea primă lecție de ateism.
Un grup de elevi din clasa I primară (era în anul când prima clasă primară începea la vârsta de 6 ani), în fața mormântului lui Ștefan cel Mare a rostit poezia Mama lui Ștefan cel Mare de Dimitrie Bolintineanu: „Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel...”. O colegă din grup a ridicat mâna spunând că și ea știe această poezie, cerând voie să o spună. I-am răspuns că este de ajuns acum; cu altă ocazie, când va veni la Putna, să o spună. Atunci eleva a cerut să spună rugăciunea Tatăl nostru. Eleva a mers în fața catapetesmei, a îngenunchiat și a rostit rugăciunea Tatăl nostru; a îngenunchiat, din proprie inițiativă, tot grupul de elevi din clasa I.
După terminarea vizitei, le-am spus elevilor: „Vă felicit pentru că ați fost ordonați și atenți la explicațiile pe care vi le-am dat”. Le-am mai spus: „O colegă din clasa voastră a spus rugăciunea Tatăl nostru; la școală se spun poezii, iar la biserică rugăciuni. Când veți povesti colegilor voștri din alte clase despre vizita la Mănăstirea Putna, să spuneți că o colegă a spus rugăciunea Tatăl nostru în biserică și nu în școală. Înțelegeți voi ce vreau să spun”. Elevii, toți în cor, cu degetul pe buze au spus: „Părinte, nici o grijă, noi știm să tăcem.”
În acea vreme de regim comunist-ateu, mai ales după vizita lui Nicolae Ceaușescu la Putna – prima sa vizită oficială la o mănăstire – din 22 mai 1966, la 500 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii-necropolă a lui Ștefan cel Mare, numărul grupurilor de turiști a sporit foarte mult. Duminica veneau peste 30 de autocare, mai ales cu tineri, elevi și studenți. La întâmpinarea grupului totdeauna îi întrebam cât timp au planificat pentru vizitarea Putnei. Cei mai mulți spuneau 30-45 de minute. După ce începeam explicațiile, cereau să le prezint cum știu eu, cât mai mult. Ca urmare, vizita cu explicațiile cuvenite dura chiar și 2 ore. După scurt timp turiștii tineri, fără să-i mai întreb cât timp va dura vizita, spuneau: „Părinte, să ne vorbiți cât știți. Avem destul timp pentru vizitarea Mănăstirii Putna.”
Au venit evenimentele din decembrie 1989. Tinerii, toți U.T.C.-iști, strigau, cum bine se știe: „Dumnezeu este cu noi!” Astăzi constatăm că o bună parte din tineri au slăbit în credință, depărtându-se de Biserică și de Dumnezeu, din cauza libertății prost înțelese, din cauza manualelor școlare din care s-au eliminat lecțiile de educație patriotică. De exemplu, până în decembrie 1989, în cartea de citire din clasa a II-a primară, la capitolul istorie, din cele opt lecții, patru erau despre Ștefan cel Mare. Astăzi, citim în cărți de istorie școlară despre Ștefan cel Mare câteva rânduri. Astăzi se predă religia în școală, însă în zi de duminică doar câțiva elevi vin la biserică și foarte rar profesorii de religie.
Dacă în perioada regimului comunist elevii din Suceava nu puteau participa la slujbele de duminică dimineața, fiind obligați să participe la ședințele U.T.C., în schimb, după ora 13 veneau la biserică, la Mănăstirea Sfântul Ioan, grupuri, grupuri de elevi, 3, 4, 5 persoane, intrau în biserică și se rugau câteva minute. Nu se temeau știind că sunt urmăriți. Cum am mai spus, tinerii, astăzi, în climat de libertate, frecventează mai puțin în zi de sărbătoare bisericile sau mănăstirile unde pot asculta lecții de istorie, de cultură și de religie. Tinerii de astăzi preferă să participe la cât mai multe simpozioane sau conferințe ținute în diferite săli de clasă sau amfiteatre. Sunt tot mai nedumeriți în cele ale religiei și pun fel de fel de întrebări, unele în duh de „iscodire”. Tuturor acestor „nedumeriți” întrebători le recomand să citească cu toată luarea aminte Psalmul 76, în care se arată că toate nedumeririle, din punct de vedere religios-moral, se limpezesc în casa lui Dumnezeu, în sfântul locaș de închinare, în sfânta Biserică, în duh de rugăciune. Necazurile, lipsurile și neîmplinirile de ordin economic-material și religios fac parte din pedagogia, purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru apropierea omului de Dumnezeu, pentru trăirea poruncilor lui Dumnezeu, care înseamnă viață, viața cea adevărată, demnitate personală și națională.
Cuvintele psalmistului: „Prin ce își va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale” (Psalmul 118, 9), le recomand tinerilor de astăzi. Să citească, dacă se poate zilnic, chiar întreg psalmul.
Personal am constatat că numărul tinerilor de astăzi care pășesc pe calea adevărurilor de ordin patriotic și religios este tot mai mare. Ei vin tot mai des la Biserică și în pelerinaj la sfintele mănăstiri ctitorite de marii noștri voievozi.
În încheiere, să ne reamintim cuvintele Scripturii: „Ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă (prin hoție, prin politica globalizării - despre care vă recomand să citiți studiul profesorului Georgios I. Mantzaridis, Globalizare și universalitate - himeră și adevăr), iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26).