Sfântul Ierarh Iacob Putneanul a fost părintele duhovnicesc care a vegheat asupra vieții monahale de la Mănăstirea Putna și așezămintele ei – Sihăstria Putnei, Sihăstria Ursoaia și Mănăstirea veche (biserica Dragoș vodă), la mijlocul și în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Viața și faptele sfinte ale acestuia nu au rămas ascunse sub obroc, ci sunt o pildă de slujire a lui Dumnezeu, din toată inima și din toată puterea, prin toate darurile pe care Acesta i le-a dăruit marelui ierarh.
Sfântul Ierarh Iacob Putneanul
Sfântul Ierarh Iacob Putneanul
Troparul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul
Toate grijile cele din lume lepădându-le, grija de suflet în tot ceasul avut-ai, slăvitule; turma Moldovei păzind-o cu dragoste și obștea Putnei cu mila îngrijindu-o; iar acum în cer la Ziditorul rugându-Te, trimite-ne nouă pururea, slăvite Iacob, bogată mila Lui.
Icoana pictată de părinții Mănăstirii Putna cu ocazia canonizării Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, 2016.
Acatistul Sfântului Iacob Putneanul
Cuvinte duhovnicești
Familia duhovnicească a monahilor putneni în secolul al XVIII-lea
Mitropolitul Iacob s-a născut la 20 ianuarie 1719, într-o familie credincioasă și așezată din nordul Moldovei. Aproape toți membrii familiei sale vor intra în cinul monahal: părinții s-au călugărit și au purtat numele Adrian și Mariana, fratele a devenit monahul Ioil, o soră a fost monahia Pelaghia, iar o altă soră, Maria, se va căsători, soțul ei devenind mai târziu ieromonahul Misail de la Schitul Doljești.
Mișcat de râvna pentru Hristos, la numai 12 ani, a intrat în viața monahală la Mănăstirea Putna. În atmosfera duhovnicească a mănăstirii, o adevărată școală monahală cu părinți duhovnicești care transmiteau arta și responsabilitatea viețuirii în Dumnezeu de la o generație la alta, s-a format părintele duhovnicesc pe care îl arată faptele și scrierile sale de mai târziu.
La Putna, el a fost ucenic al Mitropolitului Antonie, pe care îl considera „starețul” său, părintele său duhovnicesc. Astfel, s-a înscris în filiația duhovnicească a acestuia, care începe cu Mitropolitul Sava Balaci, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, și continuă prin Episcopul Calistru de Rădăuți, Mitropolitul Antonie, Sfântul Iacob. În Pomelnicul mănăstirii, alcătuit din porunca Sfântului Iacob în 1756, la locul unde este însemnat numele Mitropolitului Sava, această legătură este arătată astfel: „Sava mitropolit: Acesta au călugărit pe episcopul Calistru, iar Calistru pe Antonie mitropolit, iar Antonie pe Iacob mitropolit”.
Mitropolitul Antonie al Moldovei
Mitropolitul Antonie, părintele duhovnicesc și cel care l-a tuns în monahism pe Sfântul Iacob Putneanul. El s-a călugărit la Mănăstirea Putna și a trăit ca sihastru la schitul Horecea, de lângă Cernăuți. A fost Episcop de Rădăuți și apoi Mitropolit al Moldovei în perioada 1729–1739. În urma unui război ruso-turc a fost nevoit să plece din țară și a păstorit ca mitropolit la Cernigov și Bielgorod, aflate pe atunci în Rusia, astăzi în Ucraina. A trecut la cele veșnice la 1 ianuarie 1748.
Tablou din Reședința Mitropolitană de la Iași.
:
:
Acest tânăr cu înțelepciune de bătrân și viață aleasă a fost hirotonit întru preot la numai 17 ani, a fost ales egumen al Mănăstirii Putna la 25 de ani și Episcop de Rădăuți la 26 de ani. După doar cinci ani, vrednicia și râvna sa au fost hotărâtoare pentru mutarea sa în scaunul de Mitropolit al Moldovei de la Iași, fiind înscăunat în 13 noiembrie 1750.
Între 1750 și 1760, desfășoară o intensă activitate pastorală și socială, promovează cultura și tiparul românesc și veghează la traducerea de cărți. Reușește să deschidă și aici tipografie și în 10 ani a tipărit mai bine de 15 cărți de slujbă și învățătură în limba română. Ele s-au folosit în bisericile și mănăstirile din toate zonele locuite de români și au fost de un deosebit folos în apărarea identității ortodoxe a românilor din Transilvania.
Icoana Sfântului Ierarh Iacob Putneanul cu scene din viața lui.
Suflet din sufletul poporului, Sfântul Iacob s-a îndurerat pentru neștiința de carte a păstoriților săi, deoarece „din creșterea copiilor, ca dintr-o rădăcină bună sau rea, toată viața curge”. De aceea înființează școli, tipărește cărți de învățătură sau de slujbă.
Pentru a împlini nevoia de cărți după care să învețe copiii, el a tipărit, în 1755, primul abecedar din Moldova, Bucvarul. În prefața acestuia, Sfântul Iacob scrie cât de importantă este educația copiilor și cât de mare nevoie era de cărți pentru copii: „Cum dar vei nădăjdui de bine unde nu este hrană bună copiilor? Iar de hrană ca aceea în țara aceasta, cine nu vede câtă lipsă este?”
Pagina de titlu din Bucvarul tipărit de Mitropolitul Iacob Putneanul la Iași în 1755.
La propunerea sa, se înființează pentru copiii satului Putna prima școală elementară rurală din Moldova atestată documentar, care funcționează fără întrerupere până în ziua de astăzi. Între altele, a dorit să ofere poporului, în limba lui, modelele oamenilor desăvârșiți – sfinții. De aceea, a dispus traducerea Vieților sfinților, care sunt adevărate manuale în care orice om, de orice vârstă, fire și statut, își poate afla un model de viață. La îndemnul lui s-au tradus, deși fără a fi reușit să le publice, 6 din cele 12 volume, pe lunile martie, aprilie, mai, septembrie, octombrie și noiembrie.
Ajuns cel dintâi ierarh al țării, mitropolitul a pus în lucrare cuvântul Mântuitorului Hristos: „Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toți și slujitor al tuturor” (Marcu 9, 35). Nu numai că a zidit sufletește poporul, dar, când a fost nevoie, s-a luptat fără cruțare de sine pentru apărarea lui. În perioada foarte dificilă a domniilor fanariote, a intervenit împreună cu ceilalți ierarhi ai țării pentru eliminarea mai multor dări foarte împovărătoare, în primul rând a văcăritului, legând cu blestem pe domnii țării să nu revină asupra acestora.
Atât de mare a fost importanța opoziției Sfântului Iacob față de văcărit, încât în popor au rămas două versuri în care este portretizat tocmai prin această faptă:
„Iacob mitropolitul,
Care-a legat văcăritul.”
Mitropolitul Iacob a intrat astfel în conflict direct cu unii conducători politici din acei ani. Pentru aceasta Sfântul Mitropolit nu a pregetat să-și pună sufletul pentru turma sa cuvântătoare, renunțând în cele din urmă la scaunul mitropolitan în anul 1760.
Cuvintele spuse atunci reprezintă crezul vieții sale: „Și-au luat ziua bună de la domn și de la toți boierii pământului, zicându-le: iată că m-am lepădat și de mitropolie, și de cinste, și de toate ale acestei lumi, numai focul jurământului să nu-l iau în cap și în suflet, și socotiți că suntem musafiri acestei lumi, și în ceea lume avem a trăi și a răspunde de toate faptele noastre și fiți sănătoși”. Tot poporul, boieri și oameni simpli, au plâns cu amar la plecarea sa de la Mitropolie, căci știau că un mare păstor pleca de la ei – „păstorul celor săraci și umili […] ce dusese o viață de sfânt”, cum îl numea N. Iorga.
În ultima parte a vieții, Sfântul Iacob s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Putna. Aici, el a continuat actele de ctitorire începute în perioada cât a fost mitropolit în scaun, devenind astfel al doilea mare ctitor al Putnei, refăcând-o aproape în întregime.
Mitropolitul Iacob Putneanul leagă văcăritul. Ilustrație de Astrid Mușat din „Viața Sfinților putneni” pentru copii.
Pe lângă purtarea de grijă față de Mănăstirea Putna și așezămintele ei, Sfântul Iacob a ajutat, până la a fi considerat al doilea ctitor, și alte mănăstiri și biserici, cum ar fi Mănăstirea Doljești, biserica Sfântul Dumitru din Suceava, Catedrala episcopală din Suceava și Catedrala mitropolitană din Iași, Mănăstirea și spitalul Sfântul Spiridon din Iași. Prin sprijinul și sfatul pe care le-a acordat negustorilor români din Suceava, a ajutat să renască acest oraș în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Retragerea la mănăstire i-a fost prilej de adâncire în rugăciunea curățitoare de păcate și luminătoare de suflet. El a spus acest cuvânt despre rugăciune: „dumnezeiasca rugăciune, aducând lumina lui Hristos în sufletele noastre și risipind dintru dânsul negura ce-l vatămă pe el, îl face mai apoi cu mult mai luminat decât soarele, căci aievea știut este că cel ce vorbește cu Dumnezeu este mai sus de moarte și de stricăciune”.
Acum avea liniște și răgaz mai mult decât în scaunul mitropolitan. A râvnit întreaga viață la frumusețea și adâncurile vieții sihăstrești, dar nu a putut să o îmbrățișeze cu totul căci Dumnezeu i-a rânduit slujirea arhierească, iar după retragere a fost nevoie să fie în continuare păstor de suflete în toate privințele.
Acest dor adânc l-a exprimat tuturor și l-a împlinit cu cinci zile înainte de a trece la cele veșnice. A mers în așezământul sihăstresc principal al mănăstirii, Sihăstria Putnei, pentru a primi tunderea în schima mare prin duhovnicul și colaboratorul său de decenii, Cuviosul Natan, primind numele de Eftimie, după Sfântul Eftimie cel Mare, marele îndrumător al călugărilor pe care l-a cinstit în mod deosebit toată viața sa și în a cărui zi de pomenire, 20 ianuarie, se născuse.
A avut un sfârșit cuvios, murind după ce a fost tuns în schima mare, marți seara spre miercurea Odovaniei Paștilor, când în biserică, după rânduiala tipiconală, se pune toată slujba Învierii, ca în noaptea Sfintelor Paști.
Părinții l-au înmormântat în pridvorul Mănăstirii Putna, ca al doilea mare ctitor al ei, alături de rămășițele pământești ale părinților săi după trup, călugăriți la bătrânețe, Adrian și Mariana.
Purtându-și cu râvnă și cu demnitate crucea slujirii arhierești și cu blândețe și smerenie pe aceea de a fi prigonit pentru dreptate, jertfindu-se pe sine pentru popor, Sfântul Mitropolit Iacob și-a închinat întreaga viață slujirii Bisericii, luminării poporului prin Sfintele Taine, rugăciune, educație și cateheză, apărării celor nedreptățiți și promovării culturii și spiritului românesc. Multa lui osteneală și slujirea jertfelnică de păstor l-au adus cu suflet curat în brațele lui Hristos.
Evlavia monahilor și a credincioșilor a crescut în timp și a dus la cinstirea Mitropolitului Iacob ca sfânt.
Luând aminte la viața pilduitoare a Sfântului Iacob, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința din 6–7 iunie 2016, canonizarea acestuia, împreună cu ucenicii săi, Cuvioșii Sila, Paisie și Natan. Prăznuirea Sfântului Iacob se face pe 15 mai, când a trecut la cele veșnice, iar cea a Cuvioșilor Sila, Paisie și Natan este în ziua următoare, 16 mai, pentru a fi alături de părintele lor.
În 15 iunie 2016, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen, părinții mănăstirii au desfăcut cripta din pridvorul bisericii voievodale în care a fost înmormântat Sfântul Iacob.
După revenirea în obștea mănăstirii, Sfântul Iacob „nu s-a dat spre odihnă, ci iarăși s-a apucat de înnoirile Sfintei mănăstiri, care încă nu se isprăviseră”: în 1761 a făcut fântâna din incinta mănăstirii și în anul următor a pavat biserica cu lespezi de piatră.
Starețul Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic, a spus despre felul cum a fost aflat Sfântul Iacob:
„L-am găsit ca pe o pâine coaptă și rumenă – culoarea sfințeniei și a desăvârșirii întru Domnul. L-am găsit smerit înveșmântat. Am simțit că atunci când a spus mă las și de mitropolie, cu adevărat s-a și lepădat de toate cele ale lumii. A fost așezat simplu, în veșmântul monahicesc al schimei mari, cu o cruce simplă din lemn, îmbrăcată în argint.”
Punerea în raclă a sfintelor sale moaște a avut loc în 25 septembrie 2016, ca parte a sărbătoririi celor 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna de către Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Racla pentru sfintele moaște a fost sfințită de către Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient.
În ziua de 24 septembrie 2016, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, a sfințit racla pentru moaștele Sfântului Iacob Putneanul.
Duminică, 14 mai 2017, a avut loc Proclamarea solemnă a canonizării celui între sfinți Părintelui nostru Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și a ucenicilor săi, Cuvioșii Sila, Paisie și Natan.
Au slujit Sfânta Liturghie și au exprimat public proslăvirea de către Dumnezeu a acestor sfinți Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu ierarhi, clerici și credincioși români și din alte Biserici Ortodoxe.
Lucrarea lui Dumnezeu este ușor de văzut în ierarhul dăruit cu toate bunătățile, asemenea marilor ierarhi ai Bisericii: milostiv, iubitor de săraci, capabil să mijlocească între popor și conducători, salvator de vieți omenești, făcător de pace.
Prin toată osârdia sa și prin darul lui Dumnezeu, Sfântul Iacob se bucură în cer alături de sfinții ierarhi pe care Dumnezeu i-a dăruit poporului român, pentru a-i purta de grijă în momente de cumpănă, precum Sfinții Iachint de Vicina, Teoctist I, Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul, Grigorie Dascălul, Calinic de la Cernica sau Andrei Șaguna.
Baldachinul cu racla moaștelor Sfântului Ierarh Iacob Putneanul se află în paraclisul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ctitorie a sfântului mitropolit.
Pentru noi toți, Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul este model de jertfă, de purtare a crucii și de viață întru slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui, iar în ceruri este mijlocitor blând către Hristos Domnul.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, prezintă icoana Sfântului Iacob. Moment din timpul Proclamării solemne a canonizării Sfinților putneni, Mănăstirea Putna, 14 mai 2017.