În fosta Țară de Sus a Moldovei, într-o zonă cunoscută de mai mult de două secole drept Bucovina, spre nord-vest de actualul municipiu Rădăuți, se află Mănăstirea Putna. Platoul înalt al Carpaților răsăriteni este ferestruit aici de văile unor cursuri de apă mici și medii, care au modelat ramificațiile obcinelor bucovinene. Într-un astfel de context general, imediat lângă poala sudică a Dealului Glodului, la extremitatea nord-vestică și în zona cea mai ridicată a terasei ce se desfășoară pe malul nordic al râului Putna, care izvorăște de sub Obcina Mare, în amonte de confluența acestuia cu pârâul Vițăului, se ridică zidurile ce împrejmuiesc așezământul Putnei.
Prezentare generală
Prezentare generală
Mănăstirea și satul Putna. Imagine de ansamblu de pe Dealul Crucii, situat în partea de sud-vest a incintei lăcașului monahal.
Zidul de incintă, prevăzut pe latura sa estică cu un turn de poartă și un turn clopotniță, iar pe latura opusă cu un impozant turn cu menire specială, Turnul tezaur, mărginește o suprafață patrulateră de teren pe care se află biserica în poziție centrală; spre sud se găsesc clădirile stăreției, construite de curând, pe locul altor zidiri anterioare. Spre nord de Turnul tezaur se află clădirea ce adăpostește muzeul mănăstirii și paraclisul. Latura nordică a incintei este ocupată de clădiri ce adăpostesc chiliile monahale.
Ansamblul Mănăstirii Putna a avut – încă de la început – o funcție majoră, anume aceea ca biserica mănăstirii să devină necropola voievodului ctitor și a membrilor familiei sale.
Mănăstirea Putna a fost fondată de către voievodul Ștefan cel Mare, între anii 1466–1469, ca așezământ de viață monahală și ca ansamblu de arhitectură mănăstirească de zid. Funcția pe care urma să o îndeplinească edificiul principal al așezământului a constituit temeiul puternicului sprijin material acordat de Ștefan cel Mare mănăstirii, concretizat prin danii și privilegii care au determinat afirmarea rapidă a prestigiului așezământului monahal și ascensiunea potențialului său economic, situându-l – chiar din primii ani ai existenței sale – în fruntea tuturor mănăstirilor moldovenești întemeiate până la acea epocă.
Încă din această primă etapă, ansamblul de arhitectură a fost completat, amplificat și fortificat pe tot parcursul lucrărilor de construcții, menționate de izvoarele vremii ca fiind în plină desfășurare până în anul 1481 și, apoi, după anul 1484.
Informațiile documentare atestă că o a doua mare etapă de construcții intervine spre mijlocul secolului al XVII-lea, atunci când s-a renunțat la folosirea unora dintre clădirile inițiale ale așezământului, care au fost înlocuite de altele noi. Atunci biserica inițială a fost demantelată și refăcută.
A treia mare etapă în istoria evoluției ansamblului de arhitectură al Mănăstirii Putna se petrece în vremea păstoriei Mitropolitului Iacov Putneanul, în decursul secolului al XVIII-lea, când se pune în operă un program susținut de lucrări de întreținere și de reparații al căror rezultat principal este repararea edificiului bisericii, prin reconfigurarea turlei și a fațadelor în spiritul acelor vremi.
Cea de a patra etapă în istoria mănăstirii este cea a stăpânirii Bucovinei de către Imperiul Austriac. Au loc prefaceri radicale, prin demolarea tuturor clădirilor care adăposteau monahii și funcțiile mănăstirești – atât cât acestea vor mai fi păstrat atunci elemente ale construcțiilor inițiale sau ale celor datorate etapei din secolul al XVIII-lea – și înlocuirea lor cu construcții masive, simple, desfășurate pe un singur nivel pe laturile de sud, est și nord ale incintei. Tot acum se reconstruiește turnul de poartă, se fac lucrări de reparare și întărire a Turnului tezaur și a zidurilor de incintă și se construiește actualul turn clopotniță. Din anul 1902 încep ample lucrări de restaurare a întregului ansamblu sub conducerea arhitectului Karl Romstorfer.
Aleea principală străbate incinta mănăstirii de la Turnul Eminescu, aflat deasupra porții de intrare, spre Turnul tezaur.
În acest stadiu se afla ansamblul Mănăstirii Putna în anul 1968, la începerea lucrărilor de restaurare a întregului ansamblu de arhitectură medievală, desfășurate până în anul 1976. Cercetările arheologice efectuate în primii ani în cadrul amintitelor lucrări – și continuând o serie de investigații de aceeași natură întreprinse în anul 1955 de Academia Română – au confirmat informațiile documentare și au adus multe completări și nuanțări relevând importante aspecte necunoscute privind evoluția, caracteristicile ansamblului de arhitectură și etapele sale de dezvoltare.
„Iară în (al) zecilea an a domniei sale, în anii 6974 <1466>, iulie 10 au început a zidi mănăstirea Putna, spre slava lui Dumnezeu și a Preacuratii Maicii Fecioarii Mariei.” (Grigore Ureche, „Letopisețul Țării Moldovei”)