În România, regimul comunist a legalizat avortul la cerere începând cu anul 1958. Din cauza faptului că, începând cu 1967, a fost restricționat avortul la cerere, există impresia că ideologia comunistă este anti-avort și că avortul reprezintă libertatea. Este fals: comunismul este în mod intrinsec pro-avort, iar acolo unde avortul este validat, o ideologie de tip comunist este prezentă și libertatea dispare.
Țările comuniste – campionii avortului
În 1958, România comunistă urma modelul URSS, prima țară din lume în care avortul a fost legalizat, sub Lenin, în 1920. În URSS, avortul a fost restricționat în 1936 din cauza scăderii populației, de către Stalin, și legalizat din nou în 1955, de către Hrușciov. România și alte state din blocul comunist au urmat exemplul URSS și au legalizat avortul în anii imediat următori (1956 – Polonia și Bulgaria, 1957 – Cehoslovacia). În democrațiile occidentale, avortul la cerere va deveni legal după 10–20 de ani, în general în timpul guvernărilor socialiste.
În ceea ce privește numărul de avorturi raportat la numărul total al populației țării, statele comuniste stau în fruntea acestui top al morții. Prima este Rusia, cu circa 205 milioane de avorturi la o populație actuală de circa 144 de milioane de locuitori, adică 142% în favoarea avorturilor. A doua țară este România, cu mai mult de 22 de milioane de avorturi la o populație actuală mai mică de 20 de milioane de locuitori, raportul fiind de 116,5%.
Între primele 25 de state în ceea ce privește raportul dintre numărul de avorturi și populația actuală, 23 sunt țări comuniste și care au fost comuniste, în timp ce SUA sunt pe locul 35, iar procentul corespunzător pentru întreaga omenire este plasat pe locul 46.
Din cauza legalizării mult mai timpurii și mărimii ratei avortului în statele comuniste, universitarii occidentali au vorbit despre o adevărată „cultură a avortului” existentă în acestea.
Comunismul în România și avortul
În România, avortul a fost legalizat de către conducerea comunistă prin Decretul 463/1957. Într-un regim politic care a nesocotit viața, demnitatea și libertatea umană, care a avut ca axiomă lupta de clasă, a omului contra aproapelui, numărul avorturilor a explodat rapid.
În 1965, în România au fost avortați 1.115.000 copii și s-au născut 278.362 copii; în acest an, România a avut cea mai mare rată a avorturilor la 1.000 de femei înregistrată vreodată pe plan mondial: 252 avorturi/1.000 femei. Văzând că intră în criză demografică, statul a restricționat avortul la cerere prin Decretul 770/01.10.1966.
Restricționarea avortului nu a însemnat interzicerea lui. În perioada 1967–1989, în spitale s-au făcut în mod legal 7.298.402 avorturi! Numărul avorturilor ilegale din această perioadă nu este cunoscut cu exactitate.
Restricționarea nu a fost făcută din respect pentru viața copiilor nenăscuți, ci pentru că dictatura comunistă avea nevoie de mai multă forță de muncă. Controlul populației este o practică uzuală a statelor comuniste, indiferent că este folosit pentru creșterea populației sau pentru descreșterea populației. Așa se explică faptul că, deși avortul era restricționat, doctorii ginecologi nu aveau dreptul să refuze să facă avorturi, consfințit pe plan mondial în virtutea libertății de conștiință.
Un alt exemplu față de atitudinea față de avort în sine, l-a dat însăși soția președintelui țării. Când Elena Ceaușescu a aflat că Donca Niculescu-Mizil era însărcinată, tatăl copilului fiind Nicu Ceaușescu, aceasta a fost luată de pe stradă forțat, dusă la spital și i s-a făcut avort, deși copilul era deja în lună mare.
În primul decret dat de noua putere politică de după 22 decembrie 1989, decretul 1 din 26 decembrie 1989, a fost anulată restricționarea avortului la cerere. Cultura avortului dobândită în perioada comunistă și-a spus cuvântul: în 1990 au fost avortați 992.265 copii și s-au născut 314.746 copii, adică 76% dintre copii au fost avortați și doar 24% s-au născut. Deși procentul avorturilor din 1990 este uriaș, el este mai mic sau egal cu procentul avorturilor din fiecare an din perioada 1960–1966, perioadă în care anual 76% sau mai mult dintre copii au fost avortați.
Astfel, în România, a cărei populație actuală este de circa 19.908.574 de locuitori, din 1958 până în 2014 au fost înregistrate, doar în spitalele de stat din țară, 22.638.755 avorturi chirurgicale. După 1958 și până în prezent, incidența avortului a fost mai mare decât în țările occidentale, indiferent de regimul legal al avortului!
În prezent se fac circa 220 de avorturi chirurgicale pe zi, doar în spitalele de stat. Însă numărul total al copiilor avortați după 1990 este mult mai mare decât cel care apare în statistici, pentru că statisticile Institutului Național de Statistică cuprind doar avorturile chirurgicale efectuate în spitalele de stat și nu cuprind alte trei categorii de avorturi, pentru care nu există cadru legal de raportare: avorturile chirurgicale realizate în clinicile private, avorturile medicamentoase și avorturile făcute de persoanele tinere și mature plecate la muncă sau la studii în străinătate, care reprezintă o parte însemnată din populația României aflată în perioada de fertilitate.
Dacă s-ar avea în vedere și cele trei categorii, probabil numărul avorturilor din statistica INS s-ar dubla pentru perioada postcomunistă.
Comunismul este unit cu avortul
Între principiile comunismului se numără lupta de clasă, care înseamnă exterminarea celor considerați inamici ai binelui. De ce este avortat un copil? Pentru că unul sau mai mulți adulți consideră că acel copil stă în calea binelui lor. Astfel, avortul este lupta de clasă a adulților împotriva copiilor, este lupta celor datori să ocrotească împotriva celor care au nevoie de ocrotire, este lupta celor puternici împotriva celor slabi.
Din punct de vedere economic, comunismul a luat dreptul de proprietate de la oameni și l-a dat statului, mai precis unei elite conducătoare, nomenclatura de partid. S-a spus că, în mod similar, restricționând avortul, comunismul a luat posibilitatea femeii de a dispune de propriul corp. În realitate, comunismul a luat tuturor copiilor nenăscuți posibilitatea de a dispune de propriul corp, dând adulților, sau funcționarilor Planificării familiale în China comunistă, dreptul de a decide asupra vieții sau morții copiilor.
Statului comunist nu i-a păsat nici de femeile care au murit în urma avorturilor ilegale, nici de copiii morți în aceste avorturi, nici de copiii morți în avorturile legale, pentru că statul comunist nu prețuia viața unei persoane. Însă nu doar în perioada comunistă, dar nici în perioada postcomunistă, statul român nu a oferit nicio formă de sprijin femeilor aflate în criză de sarcină sau femeilor cu Sindrom post-avort.
Aceste aspecte și statisticile alăturate ar trebui să ne determine să ne întrebăm: dacă noi suntem statul, cum suntem noi?
Ioan Vasilescu
Datele din articol sunt preluate din comunicatul
Marșului pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie,
pentru familie, disponibil pe www.marsulpentruviata.ro
*
În 2008, la 18 ani după căderea comunismului în Europa de Est, la 4 ani de la intrarea României în NATO și la 1 an după intrarea României în Uniunea Europeană:
- regiunea fostelor state comuniste era încă pe primul loc în lume în ceea ce privește rata de avorturi de 43/1.000 de femei, la o distanță uriașă față de alte regiuni din spațiul euro atlantic: 12 în Europa de Vest, 17 în Europa de Nord, 18 în Europa de Sud și 19 în America de Nord;
- în România, rata avorturilor raportate la nașteri era cea mai mare din Europa: 578 avorturi/1.000 de nașteri; media UE era de 228 avorturi/1.000 de nașteri.
În România:
- 7.521.100 avorturi în perioada de liberalizare 1958–1966 (9 ani);
- 7.298.402 avorturi în perioada de restricționare 1967–1989 (23 ani);
- 7.819.253 avorturi în perioada de liberalizare 1990–2014 (25 ani);
- 22.638.755 total avorturi chirurgicale în spitalele de stat în perioada 1958–2014 (57 ani).
Media națională este de trei avorturi în viața unei femei, pe când în țările occidentale este de cel mult un avort.