Aiud
În 2010, într-un pelerinaj la mai multe locuri deosebite prin Oltenia și prin Ardeal, am ajuns și la Aiud, la monumentul închinat martirilor din perioada comunistă. Intrând în bisericuță și văzând acele plăci de marmură cu numele celor care au suferit în închisoarea comunistă, m-a cuprins o emoție puternică. Această emoție puternică s-a intensificat atunci când am ajuns în camera cu sfintele moaște, care se aflau practic sub Sfântul Altar – intrarea se face pe o ușă în partea opusă intrării în biserică. Preț de cel puțin jumătate de oră nu am mai simțit nicio dorință de a vorbi cu cineva (deși am un debit verbal exagerat). Tot ce am simțit la Aiud nu a fost ceva plănuit sau impus, ci a fost spontan, fără să îmi doresc să mă simt deosebit acolo.
Cristian, 34 de ani
Balada lui Brâncoveanu
Am fost într-un pelerinaj în Ardeal și Oltenia, în iunie 2015, alături de un grup de 50 de studenți, îndrumați de un blând părinte din Iași. Am poposit în multe locuri pline de istorie și de spiritualitate, care m-au copleșit. La una dintre mănăstiri, Sâmbăta de Sus, tinerii au început să cânte Balada lui Constantin Brâncoveanu cu atâta emoție încât, după mult timp în care nu vărsasem o lacrimă, mi s-au umplut ochii! Nu de regret, ci pentru că am simțit cât de adâncă a fost credința acestui om.
Această experiență m-a apropiat de Biserică. Nu deodată, ci treptat. M-am înscris în ASCOR Iași, am început să particip la activități organizate de ei, m-am spovedit pentru prima dată după cinci ani de zile. Nădăjduiesc că Bunul Dumnezeu mă va povățui pe un drum liniștit și hotărât în aflarea Celui care stă în adâncul inimii.
Andrei D., 23 de ani, Farmacie
Pelerinajul
Pe Dumnezeu L-am simțit aproape și S-a făcut prezent când am ajuns în locuri dragi, pe care nu le frecventez decât o dată pe an: Oașa, Mănăstirea Putna. Dar mereu când ajung în unul din aceste locuri simt o emoție deosebită, mă copleșesc lacrimi spontane. Atunci simt că Dumnezeu este aproape de mine, este prezent în viața mea!
Mă schimbă mereu această emoție. Îmi dă o stare de bunătate și răbdare, de ascultare, de blândețe! Păcat că această stare nu rămâne în permanență; de aceea vin în aceste locuri sfinte, pentru a-mi împrospăta sufletul.
C. M. M., 22 ani, Medicină
Racla Sfântului Ioan
Voi relata o mică experiență în care am gustat mila Lui Dumnezeu.
Trebuia să mă întâlnesc cu o prietenă, să merg apoi să dorm la ea. Această prietenă era la biserică. M-a întrebat dacă vreau să merg și eu la biserică și apoi să plecăm împreună. Eu știam că mai este doar o jumătate de oră din slujba Vecerniei, dar m-am înșelat, a mai ținut două ore. Mi-a fost tare greu să stau în biserică, mă foiam, nu mai suportam să mai aud niciun cuvânt, îl ironizam în gândul meu pe preot… Am început să plâng de nervi, eram nerăbdătoare, urâcioasă, răutăcioasă, eram ca un ghimpe, ca un balon gata să explodeze! Am tot ieșit afară, m-am tot foit.
Când s-a terminat slujba, toată lumea a ieșit, iar eu mă simțeam atât de încărcată, de nemulțumită! Prietena mea m-a rugat să o iert pentru că m-a făcut să aștept mai mult. M-am dus mai în față, lângă racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava și am început să plâng în hohote și să-L rog pe Dumnezeu să mă ierte!
Acum mă aștepta prietena mea și eu nu mai terminam de plâns. M-am rugat și i-am spus Mântuitorului că eu nu ies din biserică până când nu îmi dă un semn că m-a iertat. Din plânsul meu am primit o pace, o liniștire! Și tot așteptam o minune, un semn… După un timp mi-am dat seama că așteptam în zadar. Eu am primit deja iertarea când am început să mă smeresc. Am simțit marea iubire a Mântuitorului!
Prin experiența aceasta mi-am exersat relația cu Dumnezeu, îndrăzneala cea bună către El. Acum, când sunt deznădăjduită, încerc să-mi amintesc asta.
Loredana, studentă
Ierusalim
L-am simțit aproape pe Dumnezeu, într-un mod mai special, atunci când am fost în pelerinaje: la Muntele Athos, la Ierusalim, la mănăstirile din România. La Ierusalim, la piatra ungerii, se poate observa și simți cum izvorăște mir! Când am sărutat această piatră pe care a fost așezat Fiul lui Dumnezeu, după ce a fost coborât de pe Cruce, am simțit o mireasmă care părea că a venit din cer! Era mai mult decât o mireasmă. Era… o prezență, o stare pe care m-am gândit că o trăiesc și sfinții în acel prezent continuu al veșniciei lui Dumnezeu! De asemenea, părea o mireasmă a smereniei celei adânci a Mântuitorului. Smerenie care este ca o temelie a tot ce este cu adevărat frumos și important în viața noastră.
În urma acestei experiențe am simțit, într-o măsură smerită, apropierea lui Dumnezeu față de noi! Față de suferințele noastre, de bucuriile, de reușitele și de toate celelalte! În anumite momente, îmi aduc aminte de acele clipe trăite la Ierusalim și în suflet simt binecuvântarea permanentă a lui Dumnezeu. Aceste momente mă ajută foarte mult, chiar dacă au fost scurte ca durată. Au fost mari ca intensitate.
Emanuel B., 21de ani, Teologie
Maica Domnului
Dacă ar trebui să spun despre o situație în care L-am simțit concret pe Dumnezeu, m-aș întoarce într-un moment nefericit din viața mea. Voi face acest lucru pentru faptul că tot atunci am simțit, din mila lui Dumnezeu, harul Duhului Sfânt!
Eram în vacanța de vară din clasa a X-a. Era o seară liniștită de duminică, când mama a intrat în camera mea plângând în hohote și mi-a spus că ea nu mai suportă! Că tata e turbat, a lovit-o – din gelozie, din niște idei fantomă – și că ea pleacă la bunica. M-a pus să aleg dacă merg cu ea sau rămân cu tata…
Trebuie să spun că acest eveniment a apărut ca un coșmar în viața mea. Eu nu știam că în familie la mine se poate întâmpla așa ceva. Până atunci totul părea că este normal, o familie cu probleme „normale”. Față de tata am avut mereu un respect care tindea spre frică, dar atunci am prins curaj, m-am îndreptat spre tata și am întrebat, plângând, ce se întâmplă. Cu adevărat, turbase, a țipat la mine! Mama a pus câteva haine într-o geantă și m-am pornit să o duc la bunica, prin grădină, desigur, să nu ne vadă vecinii. Toată lumea mea se prăbușise, eram ruinată! Pe câmp, cu sora mea de doi ani în brațe, cu mama sleită de puteri, prăbușită de durere…
Nu știu dacă înțelegeți prea bine starea mea de atunci, dar eram prăbușită, aveam gânduri de suicid. Am hotărât să rămân cu fratele meu mai mic acasă. A fost necesar să povestesc această complicată nefericire, ca să înțelegeți puțin în ce stare eram. După ce am dus-o pe mama, m-am întors în camera mea și am început să plâng cu atâta durere! Mă simțeam atât de neputincioasă. Nici acum nu pot să mă gândesc la asta fără să plâng.
Acum urmează momentul culminant. Eram prăbușită pe pat, nu mai puteam nici să respir de atâta plâns și atunci am strigat cu tot sufletul pe Maica Domnului! Din acel moment plânsul meu a avut mângâiere, plângeam în brațele Maicii Domnului, ea mă mângâia pe cap! A fost ceva deosebit, a venit să mă mângâie în locul mamei! Cineva îmi înțelegea durerea, cineva mă asculta! A fost prima mea apropiere de Maica Domnului.
Să mă iertați! Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!
P.S.: Cu ajutorul Lui Dumnezeu, acum familia mea e bine, e mai bine!