În 12 aprilie 1470, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare dăruiește o cădelniță, cea mai frumoasă dintre cele dăruite de el și una dintre cele mai frumoase din România, Mănăstirii Putna, prima mănăstire pe care o ctitorise și în care își alesese și locul de înmormântare.
Cu treisprezece ani mai devreme, pe 12 aprilie 1457, Sfântul Ștefan devenea domn al Moldovei, punând pe fruntea țării cea mai strălucitoare cunună pe care aceasta a purtat-o. De atunci, hotarele țării își recăpătaseră locul avut pe vremea bunicului său, Alexandru cel Bun, iar planul coagulării unei coaliții antiotomane, pentru eliberarea Balcanilor și a Constantinopolului, se pregătea să fie pus în aplicare.
De unde a venit puterea de a face binele? De unde îi va veni puterea de a face mai departe binele pe care îl dorea? De la Părintele Ceresc, dătătorul a tot binele. Către El se îndrepta fumul tămâii din cădelniță, odată cu rugăciunea Sfântului Ștefan, de mulțumire pentru darurile primite, de cerere pentru cele care îi stăteau în față.
Cântărind peste 2,5 kilograme, cădelnița lucrată în argint aurit a fost realizată de pricepuți meșteri transilvăneni, la indicațiile voievodului. Ea are forma unei turle de biserică de influență gotică, fiind împărțită pe trei niveluri suprapuse, alcătuite din portaluri în arc frânt care sunt despărțite prin contraforturi.
În partea de jos, pe doi lobi din piciorul cădelniței, sunt gravate stema Moldovei și stema Sfântului Ștefan cel Mare. Primul nivel cuprinde 16 portaluri, corespunzător celor 16 proroci din Vechiului Testament. Patru dintre ele au între arcuri chipuri de sfinți, reprezentându-i pe cei patru Evangheliști, Matei, Marcu, Luca și Ioan, care au văzut împlinite profețiile prorocilor și au vestit nașterea în lume a Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos. Arhitectura cădelniței trimite la biserica descrisă de către Sfântul Ioan Evanghelistul în cartea Apocalipsei.
Sinteza arhitecturală care s-a realizat în Moldova în vremea Sfântului Ștefan cel Mare, de la bisericile de zid până la cea din această cădelniță, reflectă nu doar măiestria artistică, ci și un geniu al sintezei pe care l-a avut și slăvitul voievod și pe care îl are și poporul român luat ca un întreg. Îmbinând armonios elemente gotice, bizantine și locale, stilul ștefanian, cum este el numit în istoria artei, este forma văzută a sufletelor și rugăciunilor înălțate de Măria Sa și de oamenii Măriei Sale, creștinii Moldovei în vremuri de hotar, vremuri dintre războaie, dar și vremuri de slujire neînfricată și smerită a lui Hristos.
„Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta”, cântăm la slujba Vecerniei. Din 12 aprilie 1470, văzut sau nevăzut, această cădelniță și urmașele ei la altarul Putnei înalță către cer rugăciunile voievodului, ale monahilor și ale credincioșilor de atunci și de peste timp. Și toți cei care se închină primesc harul Duhului Sfânt, așa cum se roagă preotul în rugăciunea de binecuvântare a tămâii care va fi arsă în cădelniță: „Tămâie Îți aducem Ție, Hristoase, Dumnezeule, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primindu-o întru jertfelnicul tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh”.