De ce acest titlu? Vocația mărturisitoare a creștinului astăzi? Societatea noastră este în mare măsură mediul în care trăim, aerul pe care-l respirăm în fiecare zi. Toți laicii (de la gr. laikos) sunt membrii ai laosului, ai poporului, ai poporului lui Dumnezeu.
Aceștia, laicii din Biserică, simplii credincioși, sunt „neam ales, preoție împărătească” după spusele Sfântului Apostol Petru.
Textul grecesc traduce expresia „preoție împărătească” prin „popor de preoți” în slujba Împăratului Hristos. Fiecare credincios prin Sfântul Botez și ungerea cu Sfântul Mir, devine rege, preot și profet. Rege - pentru a stăpâni peste viața sa, a o conduce și a o menține în lumina lui Hristos, pentru a o ține în ordine. Preot - pentru a se oferi ca jertfă curată, pentru a fi ofrandă toată viața lui Dumnezeu. Profet – pentru că trăind viața cotidiană poate descifra semnele vremii și înțelesul lucrurilor și evenimentelor ce ne înconjoară.
Astfel, fiecare creștin este un factor de echilibru în mediul în care trăiește. Creștinul este cel ce având punctul de sprijin în Dumnezeu are puterea de a repune pe cale pe cei ce rătăcesc, de a redescoperi sensuri celor a căror viață pare să nu mai aibă sens, a dărui speranță și curaj de viață celor a căror speranță sau curaj s-au împuținat. Toate cu ajutorul lui Dumnezeu. Creștinul aduce lumină și claritate acolo unde este confuzie, „exorcizează” prin prezența sa, printr-un sistem de valori clar, confuzia și tendințele distructive.
Creștinul îi învață pe cei ce-l înconjoară în toată vremea puterea rugăciunii, și puterea crucii, căci rugăciunea este izvorul tuturor bunătăților iar Sfânta Cruce, armă împotriva tuturor răutăților.
De ce creștinul învață, de ce mărturisește pe Hristos – Calea, Adevărul și Viața? Pentru că iubește oamenii, pentru că îi este milă de ei, pentru a-i feri de suferință. Dorește ca toți să cunoască Calea, Adevărul și Viața. Pentru că își dorește ca toți să fie feriți de minciună, de rătăcire și de moarte. Orice credincios trebuie să propovăduiască altora ceea ce a primit la Botez. Alături de misionarii acreditați, orice pecetluit cu pecetea darului Duhului Sfânt este „un om apostolic”, prin toată viața lui, cel botezat este chemat la o mărturisire neîncetată.
Nu există rețete precise pentru a face cunoscut pe Dumnezeu, sau există doar o singură rețetă: iubirea de oameni. În virtutea acestei iubiri găsim sute și mii de moduri de a-L descoperi pe Hristos oamenilor.
Suntem creștini. Avem întotdeauna preocupări duhovnicești? Suntem deschiși și spre o altă dimensiune a existenței afară de cea materială care face conținutul vieții acesteia? Înțelegem cu adevărat ce înseamnă cuvintele Mântuitorului „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”?
Putem spune că trăim într-o cultură multiplă și eterogenă, mai cu seamă în mediul urban.
Modernitatea noastră secularizată se critică ea pe sine însăși, niciodată sigură de progresul ei sau dacă progresul perceput este cu adevărat progres în ce privește calitatea umană.
Secularizare a existat și în antichitate, și în timpul Mântuitorului. El le spune iudeilor „Dați lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu și Cezarului ceea ce este al Cezarului”. Este foarte evident că secularizarea va dura. Conviețuim cu ea. Suntem în tensiune cu ea. Asta nu înseamnă că trebuie să ne resemnăm. Suntem pe scena vieții... reflectorul este pe noi – actorii timpului acestuia.
