Un student teolog, care a petrecut trei luni în Anglia, în cadrul unui program european de mobilități pentru studenți, își povestește experiența.
Jonathan și familia
Gazdele mele au fost preotul anglican Jonathan, cu soția Judith și cele două fetițe ale lor. Jonathan a făcut Teologia la Cambridge, iar Judith este profesoară de geologie și arheologie acolo. O familie frumoasă, cu două fetițe pe care le-am considerat de la început primele mele profesoare de engleză.
Slujbele
La Johnathan la biserică vin în medie 60-70 de oameni la slujba de la ora 10 duminica. El face și duminică la ora 7 o liturghie de secolul XVIII la care vin în jur de 20 și seara o slujbă la care erau prezenți în jur de 15-20 de persoane. În timpul săptămânii rar se întâmplă să vină cineva.
Partea din slujbă care îmi plăcea mie, partea distractivă, aș zice, era când începea să pomenească, „pe toți care au cerut rugăciunile noastre”, pentru oamenii care locuiesc pe strada „x” sau pentru toate magazinele care sunt pe Broadway sau strada de la mare: „pentru toți cei care au cabane pe plajă și pentru cei care vor merge azi acolo...” Pentru ei toate acestea erau foarte naturale.
Ash cash – Bani din cenușă
Am fost și la o înmormântare la crematoriu. Acolo au o capelă foarte modernă. Sicriul este așezat pe o masă. După ce se termină slujba, care nu durează mai mult de 15 minute, se trage cortina și un mecanism ingenios preia sicriul și îl introduce în cuptor. Am fost șocat pentru că, din curiozitate, m-am uitat în cuptor și am văzut cum arde sicriul, cu tot cu flori. M-am uitat prima oară când era sicriul în flăcări și când m-am uitat a doua oară deja totul ardea. Se vedeau coastele, oasele arzând ca jeraticul...
După slujba de la crematoriu mai fac o slujbă atunci când înmormântează urna cu cenușă, slujbă la fel de scurtă. Pentru că acest serviciu nu este unul cu tradiții foarte vechi, nici banii de la înmormântarea cenușii nu sunt trecuți prin gestiunea parohială, de unde zicala: „Ash cash”.
Dispute teologice
La ei în Biserică lucrurile au scăpat de sub control, și ei sunt conștienți de acest lucru – hirotonii de femei, femei episcop... Foarte mulți preoți nu sunt de acord, însă la ei în sinod un mare cuvânt îl are adunarea parohială, mirenii susținând în majoritatea lor hirotonirea femeilor ca episcopi, susținuți fiind și de 2-3 episcopi ... Au început să hirotonească femei preot începând cu anul 1994, în prezent numărul lor este în creștere, tinzând spre paritate cu cel al preoților.
L-am întrebat pe Jonathan: „Cum s-a ajuns aici?” Și mi-a zis: „O să vedeți că și la voi va fi la fel. Și voi sunteți pe o pantă descendentă, care deocamdată este lină, și mergeți ușor-ușor, dar când o să ajungeți pe pantă abruptă, o să vedeți că n-o să mai puteți să faceți nimic!”
I-am spus lui Jonathan că e demonstrat și bine știut că Filioque este un adaos, nu e ceva autentic. El mi-a răspuns: „Ei, da, dar nu-i nimeni interesat aici dacă Filioque este adaos sau este autentic. Noi aici suntem interesați dacă slujba care începe la 10 dimineața se termină la 11. Totul e OK dacă ne încadrăm în program”. „Și vouă vi se pare corect așa?” „Atâta vreme cât oamenii sunt mulțumiți, da”.
La Essex
La Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul de la Essex am ajuns în ajun de Buna Vestire. Aceasta a fost o oază de duhovnicie pentru mine, oază de care aveam mare nevoie, ca să-mi încarc bateriile.
Acolo la mănăstire sunt peste 16 naționalități, în total sunt în jur de 40 de călugări și maici, puțin mai multe maici. Stareț este părintele Chiril, australian de origine. M-a impresionat când, a doua oară când am ajuns la mănăstire, cu puțin timp înainte de a mă întoarce în România, am mers să iau binecuvântare și el mi-a zis: „Hristos a înviat” și eu am răspuns „Adevărat a înviat”. Însă pe moment nu am realizat și abia apoi mă întrebam de unde știe părintele că eu sunt român. Am pus asta pe seama faptului că vin foarte mulți turiști români acolo...
În mod normal, slujbele se fac cu Rugăciunea lui Iisus. Însă când am ajuns, era vecernia pentru Buna Vestire care a fost cea normală, vecernia mare. Maicile cântă acolo. Nu cântă muzică bizantină, ci armonizat, sub influență rusească.
În schimb, seara următoare s-a făcut vecernia cu 600 de „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul” la care adăugau și pentru Maica Domnului, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Siluan și sfinții zilei în greacă, engleză, franceză, rusă sau română.
O rostesc în felul cum se citesc la noi catismele în biserică: se duce un călugăr sau o maică în mijlocul bisericii și zice rugăciunea de 100 de ori, apoi „Slavă... Și acum...” „Doamne miluiește (3 ori)”, „Slavă...” și continuă următorul cu „Și acum...” și începe rugăciunea. Ce mi-a plăcut mult este că după ce zic cu voce tare rugăciunea de vreo 70 de ori, următoarele 20 le rostesc în taină, pentru ca pe ultimele 10 să le rostească din nou cu voce tare. Momentul acesta de liniște ajută foarte mult la interiorizarea rugăciunii. Mi-a mers la inimă.
Biserica mare, construită prin 1980, are hramul Sfântul Siluan. Nu arată ca o biserică ortodoxă pentru că nu le-a permis planul de urbanism. Părintele Sofronie le spunea: „M-am rugat Domnului să-mi dea o biserică bizantină, frumoasă, cu turlă, și mi-a dat o cutie de chibrituri”.
În Anglia, începând cu Reforma, cultul moaștelor a fost interzis. Așa că pentru a te închina la capul Sfântului Siluan era nevoie de un oarecare șiretlic...
A treia zi, sâmbătă, maica Tecla, o maică de prin părțile Clujului, ne-a luat într-un tur al mănăstirii, începând de la criptă, de la mormântul părintelui Sofronie. Deasupra criptei este o capelă a Învierii. Este pictată foarte frumos, simplu, monocrom, cu nuanță de maro și cu puțin auriu, dar cu o teologie impresionantă în modul de înșiruire a scenelor biblice.
Pe urmă ne-a dus în camera de lângă trapeză, cameră pictată de jur împrejur cu scene din viața Sfântului Siluan. Am rămas impresionat de scena în care sfântul lupta cu demonii, și de prima întâlnire a sfântului cu părintele Sofronie acolo la Sfântul Pantelimon în Sfântul Munte, pictură interpretată de viețuitorii din mănăstire ca „momentul când s-a născut mânăstirea noastră”.
De Paști
În noaptea de Înviere am fost la biserica românească din Londra. Au venit foarte mulți români. Un bulevard întreg, dintr-un capăt în celălalt, a fost blocat. După ce s-a luat lumina au rămas numai oamenii din biserică, mai bine de 600-700. A fost și ambasadorul român, care a stat până la sfârșit. Mi-a plăcut și am rămas impresionat, asta poate și pentru faptul că a fost singura slujbă în română.
După-amiază, în timp ce mă odihneam după noaptea precedentă, aud la un moment dat un zgomot venind din grădină. Când m-am uitat, Judith tundea gazonul! În zi de Paști! Am rămas surprins și nu m-am dus să o ajut, cum făceam de obicei. A doua zi de Paști, Jonathan planta flori...
Do not touch the idols – Nu atingeți idolii
Am vizitat și un templu hindus din Londra. Au o mulțime de statui din metal aurit majoritatea reprezentând animale ce au anumite trăsături umanizate (elefanți, maimuțe, păianjeni). În fața fiecărei statui era o placardă: Do not touch the idols! – chiar așa le spuneau, idoli.
La Moschee
A doua zi am mers la o moschee sufi, pakistaneză. Ne-a ghidat profesorul care predă acolo. Ne spunea că spusele lui Iisus „vă voi trimite pe Mângâietorul” se referă la Mahomed și că pentru a fi un musulman adevărat trebuie să crezi în toți profeții de la Adam la Mahomed. Ne-a vorbit foarte mult despre dragoste, despre milă, despre iubire, despre puterea rugăciunii... A fost frumos, ceva nou, dar, am rămas la concluzia că mahomedanismul este o compilație nereușită.
Sfârșit
Dacă cineva m-ar întreba care este duhul în Albion, i-aș răspunde: „Nu e nici un duh!” Este foarte impresionant aspectul vizual, când vezi totul aranjat, ordine, clădirile vechi... Într-adevăr te simți mișcat. Este însă o mare diferență între a te simți mișcat de aceste lucruri și a te simți mișcat duhovnicește. Este o diferență clară între Cambridge și Essex.
Să ne rugăm Domnului să nu ia Duhul Său de la noi și să nu îngăduie ca proorocia lui Jonathan să se împlinească.