Un om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu și i-a spus: Doamne, aș vrea să știu cum e Raiul și cum e Iadul. Dumnezeu l-a condus pe om către două uși. A deschis una dintre uși iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea foarte bine și care l-a făcut pe om să îi lase gura apă. Oamenii care stăteau la masă erau slabi și bolnăvicioși. Păreau a fi înfometați. Țineau linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de brațe și astfel puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană; dar din cauza mânerelor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline. Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinței lor. Atunci Dumnezeu a spus: „Acum ai văzut Iadul” Au mers apoi către cealaltă cameră și au deschis ușa. Arăta la fel ca și prima. Se găsea acolo o masă mare și rotundă cu un vas mare de tocană care îți lăsa gura apă. Oamenii de la masă erau echipați cu același gen de linguri, dar aceștia păreau bine hrăniți și durdulii, râdeau și vorbeau între ei. Omul pios a spus: „Nu înțeleg”, „Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. „Este nevoie însă de abilitate. Acești oameni sănătoși au învățat să se hrănească unul pe celălalt, iar ceilalți se gândeau doar la ei înșiși.”
România „Modernă”, România secolului XXI, România parte a Uniunii Europene, România din structurile Euro-Atlantice, România toleranței. Se vorbește cu atâta determinare și convingere despre o Românie care trebuie să aparțină de ceva, de cineva, încât încet încet uităm de noi și de Adevărata Românie. Presiunea constantă la care ne este supusă Țara și Românii din toate punctele de vedere: economic, politic, social, ideologic, încurajează în mintea noastră uitare, superficialitate, ignoranță.
Moralitatea insipidă și egoismul individual domină, sunt încurajate, sprijinite și promovate continuu. Sufletul Românesc se „stinge” încet și tăcut. „Otrava” care ne este administrată vine pe căi tot mai subtile, atrăgătoare, subliminale, iar vocea Sufletului Românesc care de atâtea milenii a trezit acest neam în momentele de cumpănă este tot mai stinsă. Cădem deseori în ispita autosuficienței: „Aceasta a fost cândva, astăzi nu se poate sunt alte vremuri”, atmosfera culturală actuală ne impune un alt fel de a trăi și de a vedea lucrurile, oamenii nu mai caută pe Duhul Sfânt și ajung să-și irosească viața. Atâtea eforturi în slujba existenței elementare și tot degeaba pentru că mulți nu știu de ce o fac. „Nu ne dăm seama cât trăim în închipuire” spunea parintele Rafail Noica.
Situația actuală a României este suma multor factori: războaie, dislocări, trădari, genocide, ocupații străine, jaf, dezbinare, umilințe peste umilințe, avorturile, lipsa de educație... Explicații se dau în fiecare zi prin toate mijloacele, în toate limbajele: istorice, stiințifice, geo-strategice, politice, militare, filosofice... vorbe deșarte. „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Nimeni nu poate să slujească la doi domni… De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca… știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 24-33).
Cel mai de preț, puternic și inepuizabil element din Universul material este „Energia Umană”. Tot ceea ce vedem în jurul nostru ca „progres” material a fost construit, menținut și dezvoltat utilizând și exploatând la maxim această resursă. Metodele de exploatare și control se perfecționează continuu, azi fiind tot mai subtile. Lumea secolului XXI, - așa cum ne este prezentată zi de zi, s-a creat pe sacrificii enorme și o suferință a multora imposibil de descris in cuvinte. Procesul continuă. Una din consecințele majore este că aceste practici au trezit viermele cel aprig al orgoliului și patima înfumurării.
Orice acțiune are o consecință, Noi trebuie să învățăm în primul rand valorea responsabilității și a respectului de sine. Când ne naștem nu aducem nimic nou cu noi în această lume, iar când murim nu ducem nimic cu noi mai departe. Inventăm tot felul de metode de a pătrunde și înțelege tainele Universului, de multe ori însă cădem în extreme crezând că dacă vom suprima credința sau valoarea spirituală vom fi mai liberi și capabili de o gândire superioară. Bineînțeles, o astfel de atitudine atrage după sine consecințe din cele mai grave, iar drumul are un singur nume – autodistrugerea. Adevarul nu este pentru oricine. Cea mai mare bătalie este cu nimicnicia propriei persoane, odată înțeles acest lucru un individ poate începe să-și „construiască” viața.
Construcția însă se face pe mai multe căi: intelectual, fizic, sufletește, material. Putem excela într-unul din aceste lucruri însă trebuie să ținem cont de toate celelalte. Fiecare necesită timp și efort (energie umană). Acestea sunt cele doua mari măsuri ale vieții: Efortul (Munca) și Timpul. „Nu-i nimic mai scump de la Dumnezeu, ca timpul. Ne-a creat Dumnezeu singur numai pentru El. Și dacă ne lasă timp și ne prelungește timpul vieții noastre, o face tot cu scopul ca să fim împreună.” – Parintele Arsenie Papacioc. Indiferent cât ne este de greu și câte obstacole vom întâlni în cale să nu uităm că peste toate acestea există Iubirea: „Iubirea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare Sfânt față de Dumnezeu” - Părintele Arsenie Boca.
Trebuie sa învățăm să prețuim darurile lui Dumnezeu cu care ne-am născut, trebuie să prețuim timpul care l-am primit și să nu cădem în ignoranța că acestea ni se cuvin. Pentru a înțelege Sufletul Românesc trebuie să citim; trebuie să prețuim cu adevarat Școala Românească și Valorile Naționale. Dacă avem întrebări să-i întrebăm pe bătrânii și înțelepții acestui Neam, pe Martirii acestui neam, să îi cinstim și să îi respectăm întotdeauna.
Sufletul Românesc rămâne singura lumină calăuzitoare pe care o avem în aceasta viață materială, iar Biserica Ortodoxă scutul care îl protejează, de aceea trebuie să o prețuim, cinstim și apărăm. România este o țară care își cunoaște sufletul, dar încă își caută locul în Istorie, în Europa, în Lume.
România trebuie să învețe să-și întărească suveranitatea, și să aibă propria politică bazată pe urmărirea intereselor naționale – românii trebuie să-și gândească foarte serios viitorul și să nu mai aștepte ca alții să decidă în locul lor. Trebuie să învățăm să ne dezvoltam propriile coaliții, să clarificăm problemele și interesele strategice, să ne întărim suveranitatea pentru a depăși criza psihologică prin care trecem și a fi capabili să reînviem Adevăratul Suflet Românesc.
*
Când un om reușește să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Ceea ce reușim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuși. Ceea ce obținem se poate să ne dea peste cap reperele emoționale în așa manieră încît ne umple sufletul de venin. Banii care vin spre noi ne pot face aroganți și zgîrciți, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoșător al patimilor sufletești. Blândețea inimii se usucă pe vrejii de dispreț, de ură și de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reușita sa cu modestia și grația unei flori. Tot ce reușim pentru noi și ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferință și-n păcat. Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căznește să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare și în dăruire pentru cei din jur. Reușita este energia iubirii și a capacității tale de acceptare a vieții, dar ea nu rămîne nemișcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea și trufia reușitei te coboară, încetul cu încetul, de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieții tale evenimente specifice lor. Bucură-te și taci!