29 iunie 2004 – 29 iunie 2011. Șapte ani ca o zi. S-au scurs deja șapte ani de când vrednicul de pomenire Preotul Ionel Maloș, Protopopul cel iubit și apreciat de toți, a plecat pe drumul veșniciei lăsând un gol imens în urma sa. Se spune că nimeni nu este de neînlocuit; ei bine, totuși, sunt oameni pe care nu-i poți înlocui. Unul dintre aceștia este Părintele Ionel Maloș căruia nimeni nu îi poate lua locul în sufletul atâtor credincioși care l-au cunoscut, l-au iubit, l-au apreciat pentru dragostea lui, pentru râvna lui față de Dumnezeu și pentru a aduce sufletele la Dumnezeu.
La sorocul acesta aș vrea să amintesc câteva cuvinte ale părintelui Ionel. Mai întâi despre familie:
„Familia – așezământ dumnezeiesc și Altar divin. Ce cuvânt scump nouă tuturor! ...zicem „familie” și înaintea ochilor noștri apar chipurile de neuitat ale părinților care ne-au născut și ne-au crescut... zicem „familie” și ne gândim la frații și surorile în mijlocul cărora ne simțim atât de bine.
Familie este căminul cald în care bărbatul și femeia se împărtășesc de roadele binecuvântării lui Dumnezeu și de marile bucurii ale vieții. Familia este leagănul scump al omenirii în care se dezvoltă, ca niște flori în lumina soarelui, vlăstarele tinere ale neamului. Familia, în sfârșit, este patria în mic, de a cărei tărie și sănătate depind vigoarea și viitorul patriei celei mari, a națiunii. Familie este cea dintâi și cea mai importantă celulă a societății omenești. Dar celula aceasta își are dușmanii săi. Este atacată de viruși care o slăbesc și amenință să o distrugă. Sunt patimile urâte, fărădelegile și năravurile care se arată la tot pasul: neînfrânarea, divorțul, lepădarea pruncilor, educarea greșită a copiilor.
În toate timpurile, aceste rele au secătuit viața de familie. Dar în vremea noastră, ele iau chipuri înspăimântătoare.”
Nu numai familia a fost în atenția Părintelui Ionel, ci aș spune că în atenția lui a fost sufletul curat al românului, sufletul curat al creștinului. De aceea el s-a implicat mult în a aduce pe calea cea bună a mântuirii pe bunii săi credincioși. Căci parohia Laura, Vicovul de Sus, unde el a păstorit, e cunoscută ca o parohie cu oameni vrednici, atașați bisericii și care au sprijinit bunul mers al lor și al celor din jurul lor. Unde nu s-a implicat Ionel Maloș? Acolo unde nu a fost solicitat. Ori de câte ori la mănăstire, la căminul de bătrâni al Arhiepiscopiei, sau alte șantiere, atunci când au fost inundații sau ori de câte ori i s-a bătut în poartă, el nu a avut decât un singur cuvânt: „Prezent!”, și a fost prezent în casa tuturor. Rar întâlnim un misionar în ziua de astăzi. Ei bine, Ionel a fost un misionar prin excelență al Bisericii noastre.
Și acum, la șapte ani, ne amintim cu vrednicie de misiunea pe care Ionel a făcut-o în rândul păstoriților săi. Ca Protopop a știut să se aplece și să asculte durerile fraților slujitori de la Sfântul Altar. A știut totodată să-i și îndemne pe aceștia, să-i și trezească, să le trezească conștiința de slujitori ai altarului străbun. Atunci când a fost rânduit ca să fie Protopop în Protoieria Rădăuți, Ionel s-a adresat tuturor cu aceste cuvinte:
„Suntem preoți! Să ținem la demnitatea noastră preoțească! Să privim cu seriozitate la lupta care ne așteaptă înainte, spre a ne păzi pe noi și turma cea duhovnicească încredințată nouă de lupii cei ce caută să o răpească, să o îndepărteze de la drumul mântuirii, conștienți de responsabilitatea mare ce o avem pentru fiecare suflet în fața lui Hristos.
Să ne implicăm în toate problemele care privesc bunul mers al lucrării noastre preoțești!
Să fim în pas cu problemele actuale, traitor în realitatea vremii și nu anacronici, serioși, cuminți, cumpătați, calculați, uniți în cuget și în simțire jertfelnică în fața lui Dumnezeu și în folosul semenilor noștri.
Să răspundem la chemarea: Slujba ta fă-o deplin! (II Tim. 4, 5)”
Nu de puține ori în conferințele preoțești, Ionel atrăgea atenția că preotul este chemat să zidească, că preotul este chemat la zidire și nu la sminteală, că preoția este de sus, este misiune, este înaintare, este chemare; că preotul este purtător de har, de mesaj; el este mijlocitor între om și Dumnezeu:
„Preotul este sare și lumină și în felul acesta el este chemat mereu să contribuie la creșterea împărăției lui Dumnezeu pe pământ, împărăție care este dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt (Rom. 14, 17). Preotul este chemat să dea sens, să explice, să completeze, să definească. Preoția nu este profesiune, ci este misiune. Preoția este darul lui Dumnezeu, preoția este jertfelnică. Preotul trebuie să îndrume destine. Preotul este sacerdot sfințind viața oamenilor și viața înconjurătoare.”
Credincioșilor săi le spunea:
„Să ne deschidem inimile în scaunul mărturisirii și să scoatem din ele toată necurăția. Să spunem toate greșalele pe care le-am făcut fără sfială, fără a ascunde ceva. Apoi să ne căim! Să ne hotărâm pentru o viață nouă, mai bună, mai creștinească. Iar când preotul, slujitorul lui Hristos pe pământ va rosti cuvintele de dezlegare: „Fiule, iertate-ți sunt păcatele tale” – o mare ușurare vom simți, o adâncă pace ni se va pogorî în inimi, iar în ceruri îngerii vor prăznui cu bucurie îndreptarea noastră.”
Iată căutarea lui Ionel, o căutare sfântă. Și de aceea acum, la împlinirea a șapte ani, cu dor ne aducem aminte de cuvintele lui, de comportamentul lui, de dragostea lui jertfelnică. Dumnezeu să-i facă odihnă veșnică, iar toți cei care l-au cunoscut, l-au iubit, l-au prețuit și i-au ascultat cuvintele, să se străduiască să ducă mai departe mesajul lui de dragoste, de iubire față de Dumnezeu, față de neam, față de biserica sa cea sfântă și niciunul să nu uite sfatul lui amintit mai sus: „slujba ta fă-o deplin!”, adică acolo unde ești împlinește-ți misiunea pentru care vei răspunde cândva înaintea lui Dumnezeu.