La hramul Mănăstirii Putna, Adormirea Maicii Domnului, 15 august 2010, visul a generații întregi s-a împlinit: noua pictură a bisericii voievodale a fost sfințită. Pe lângă podoaba frescelor, mănăstirea a mai primit un veșmânt duhovnicesc: Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen au acordat mănăstirii al doilea hram, pomenirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Istoria acestei împlinirii este redată în cuvintele de atunci ale Părintelui Stareț al mănăstirii.

Mi-a rămas în minte imaginea Părintelui Patriarh când a sfințit Altarul, când a însemnat cu Sfântul și Marele Mir monograma creștină pe pictură, și apoi cum ceilalți ierarhi, pe rând, au mers și au sfințit fiecare câte o latură a bisericii cu Sfântul și Marele Mir. E o pecete care se pune, e „Pecetea darului Duhului Celui Preasfânt”, așa cum la Taina Botezului, după ce pruncul este botezat în apă, urmează ungerea cu Sfântul și Marele Mir, și atunci se rostesc aceste cuvinte: „Pecetea darului Duhului Celui Preasfânt”. Ei bine, după botezul pe care l-a primit Putna, după înnoirea prin care a trecut, biserica a primit această pecete a Duhului Celui Preasfânt. O pecete care s-a pus undeva nu se poate retrage. Oricât ai încerca să o îndepărtezi de acolo, ea rămâne, întipărită pentru totdeauna. Tot așa, și aici, s-a pus această pecete.

Acum s-a săvârșit o lucrare adâncă, tainică. Generații au așteptat ca pictura Putnei să se împlinească, ca Putna să se picteze și să se sfințească. Mai bine de 350 de ani au trebuit să treacă. Monahi, clerici, boieri, voievozi au așteptat un astfel de moment tainic, adânc duhovnicesc. De ce s-a împlinit acum? Nu știm. Un singur lucru știm: că am simțit că o pace s-a așternut peste întreaga suflare de aici și peste întreaga Putnă. Este o pace care dăinuie.

Putna a fost „tot cu aur poleită, mai mult aur decât zugrăvală, și pre dinlăuntru și pre denafară”, așa cum spune cronicarul Ion Neculce. Dar la mijlocul veacului al XVII-lea, pictura s-a pierdut din cauza greutății timpurilor și a neprietenilor.

Din anul 1662 și până în prezent Putna a așteptat. Au fost și încercări de repictare a bisericii. Mai întâi în timpul mitropolitului Iacov Putneanul, care este considerat al doilea ctitor al mănăstirii, care a și refăcut-o după cutremurul din 1739.

La 1863-1865 s-a încercat iar pictarea mănăstirii, de către Mitropolia de Cernăuți și mănăstire. Din acești ani se păstrează hotărâri ale Consistoriului de la Cernăuți, rapoarte care menționează existența unui plan iconografic. Nu s-a reușit, făcându-se doar o probă, care se afla în pridvorul bisericii, probă care nu i-a calificat pe cei care au realizat-o.

În 1936 starețul Atanasie Prelipcean încearcă și el să picteze biserica, dar nu reușește. În anul 1942, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, mitropolitul Bucovinei, Tit Simedrea, înainta Mareșalului Ion Antonescu un memoriu în care propunea un plan de refacere a Mănăstirii Putna, în care prevedea și pictarea bisericii. Din nou, lucrurile s-au oprit la stadiul de dorință.

În anul 1973, după lucrările de restaurare din anii 1968-1972 și după ce Putna a fost pregătită într-o oarecare măsură pentru a fi împodobită cu frescă, mitropolitul Moldovei de atunci, Iustin Moisescu, a sfințit-o și, când conducerea mănăstirii, câțiva ani mai târziu, a cerut aviz pentru pictarea paraclisului, a dat această rezoluție: „Să picteze paraclisul cine va picta și biserica mănăstirii”. Câțiva ani mai târziu, în 1981, frații Mihail și Gavriil Moroșan au început lucrările, fără a ști că tot ei aveau să picteze și biserica mare!

Pe 7 decembrie 1992 am primit ascultarea de stareț. În seara aceleiași zile vine la ușa chiliei unde stăteam Părintele Iachint Unciuleac, starețul mănăstirii de până atunci, și îmi dă câteva pachete de foiță de aur spunându-mi: „eu nu am reușit să văd începute lucrările de pictare a bisericii. Poate Sfinției tale îți va ajuta Dumnezeu să o faci”. L-am ascultat neîncrezător.

S-a apropiat anul 2000; mai erau patru ani până la împlinirea a 500 de ani de la mutarea la locașurile de veci a Slăvitului Voievod Ștefan. Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen a dat blagoslovenie să mergem la mai multe biserici pictate de pictori de categoria I, care aveau dreptul de a picta Putna. La întoarcere mi s-a spus: „Ai fost? Ai văzut? Ei bine, cum crezi, dar mai buni ca frații Moroșan nu o să găsești, sunt bucovineni și ei o să pună tot sufletul”. Am luat ca de la Dumnezeu acest cuvânt. La întâlnire, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist îmi spune: „Când te apuci de pictura bisericii, că, iată, frații Moroșan s-au întors de la Ierusalim și nu lucrează niciunde ?”

Am făcut demersurile și în 2001 a venit, de la Comisia de Pictură Bisericească, vestea cea bună a pictării din nou a bisericii mănăstirii Putna. Actul era semnat de fericitul întru adormire Patriarh Teoctist. Părintele Sofian Boghiu, președintele Comisiei pe atunci, ne-a sprijinit. Ne-a arătat planul iconografic întocmit în 1973 de Sfinția Sa și de doamna Olga Greceanu, atunci când și Prea Sfințitul Gherasim se străduia să picteze din nou Putna. Acest plan a fost respectat și acum.

Pentru că Putna a fost pictată de Sfântul Ștefan pe fond de aur, gândul nostru a fost să respectăm și acum această dorință a ctitorului mănăstirii. Am fost încurajați în mod deosebit de Părintele Patriarh Teoctist și de Mitropolitul de atunci, Preafericitul Patriarh Daniel.

Pe 10 iulie 2001, în aceeași zi în care în 1466 se începea zidirea mănăstirii de Ștefan cel Mare, dar fără ca noi să știm aceasta, Înaltpreasfințitul Pimen a făcut o rugăciune de începere a lucrărilor. Primele linii au fost trasate la 31 iulie.

Îmi amintesc că, după ce s-a pictat turla mănăstirii și absida altarului, când s-au pictat scenele „Pogorârea Sfântului Duh” de la baza turlei și am văzut frumusețea picturii pe aur am zis: „oricât de greu va fi, nu mă vor lăsa românii din țară și din străinătate; și până la capătul pământului mă voi duce, dar toată va fi pe fond de aur”.

Când s-a terminat de pictat gropnița, în anul 2008, a plecat la Domnul unul dintre pictori, Gavril Moroșan. Îl considerăm ca pe unul care s-a jertfit pe altarul acesta al Putnei, căci de aici a plecat la spital și apoi a trecut la cele veșnice. Și de acolo din cer el privește acum desăvârșită lucrarea sa și a fratelui său.

Un alt moment important a fost pictarea pridvorului. Acum dumneavoastră puteți privi scena „Înfricoșatei Judecăți”. Pentru ca pridvorul să fie pictat am avut un sprijin deosebit. Acel sprijin a venit din partea Părintelui Patriarh Daniel. Astfel s-a reușit ca proba care a fost dată în veacul al XIX-lea să fie extrasă și să fie păstrată ca un document pentru viitor, în Muzeul mănăstirii. Și acum avem în pridvor pictate de sus, scena creării omului, până la scena Înfricoșatei Judecăți, moment pe care toți îl vom gusta.

Lucrările au fost terminate în acest an, la 31 iulie 2010, iar astăzi, de dimineață, prin mâna Părintelui Patriarh, s-a desăvârșit: pictura s-a sfințit. Pentru Putna, dar și pentru monahismul românesc și pentru Biserica noastră, este un eveniment deosebit. Sunt, practic, mai bine de 350 de ani de când aceste ziduri așteptau să fie împodobite cu frumusețea sfințeniei. Un eveniment ca acesta, la Putna, nu a mai fost din timpul lui Ștefan cel Mare.

Am spus despre dorința noastră din 2001 ca pictura să fie gata în 2004, ca un dar Sfântului Ștefan. Dar Dumnezeu și Măria Sa au rânduit altfel. Nouă ani a durat pictarea, nouă ani a durat și refacerea din secolul al XVII-lea. Iar când am cugetat să se sfințească pe 2 iulie, de ziua voievodului, a venit gândul lui Dumnezeu prin Părintele nostru Patriarh care a spus: „Dar de ce țineți voi la 2 iulie? Să fie pe 15 august”. Am înțeles și am zis: noi așa am cugetat, dar se vede că aici este Maica Domnului, căci Măria Sa Ștefan a închinat Putna Maicii Domnului.

Acestea au fost câteva crâmpeie din istoria pictării. La sfințirea ei, mulțumim preabunului Dumnezeu, dătătorul a tot binele, Cel întreit în Fețe, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Mulțumim Maicii Domnului care nu a căutat la nevrednicia obștii noastre și a rânduit ca în acești ani să fie pictată biserica. Mulțumim Slăvitului Voievod Ștefan pentru binecuvântarea pe care ne-a dat-o pentru a picta „mănăstirea sa cea dragă” – căci așa se spunea despre Putna în vremea sa – și pentru că s-a arătat biruitor atunci când ispitele ne înconjurau.

Vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, smerită închinăciune, pentru binecuvântarea începuturilor și cele pe care doar el și Dumnezeu le știu că a mai lucrat pentru ducerea la bun sfârșit a picturii. Părintelui Patriarh Daniel metanie și mulțumire adâncă pentru purtarea de grijă pe care a arătat-o ca mitropolit al Moldovei, pentru momentul de astăzi, desăvârșirea picturii, și pentru lucrarea lui Dumnezeu care s-a dovedit a fi prin el. Din partea noastră, a viețuitorilor mănăstirii, înmânăm Prea Fericitului Părinte Patriarh o icoană cu Sfântul Cuvios Daniil Sihastru, ca mulțumită și smerită închinăciune. Îi înmânăm și un album pe care Putna l-a publicat cu prilejul acestei zile, în care sunt cuprinse trecutul și prezentul mănăstirii, publicat cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Pimen.

Mulțumim în chip deosebit Înalt Preasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen, care a fost alături de noi de la început, și când am plecat să vedem diferite biserici pictate pentru a alege pictorii, și atunci când se punea problema schimbării lor, și acolo sus, la 28 metri înălțime, în turla bisericii, când a făcut prima rugăciune de binecuvântare a lucrării. A fost alături de noi în toate ispitele și încercările care au fost. El este arhipăstorul care ne-a fost scut! Să ne trăiți întru mulți și fericiți ani!

Mulțumim ierarhilor prezenți astăzi aici: Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Corneliu, Episcop al Hușilor, Preasfințitul Varsanufie, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Preasfințitului Calinic, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Preasfințitul Ioachim, episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Preasfințitul Emilian, episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Ne-am bucurat și de prezența unor arhierei oaspeți din străinătate: Înaltpreasfințitul Serafim, Arhiepiscop de Ottawa și Canada, care se află pentru a patra oară în Bucovina, de care este foarte legat, Preasfințitul Irineu de Priluțki și Nijinski, Preasfințitul Meletie, Episcop al Hotinului, din partea Bisericii din Ucraina. Mulțumim celorlalți părinți slujitori, care au venit de la mănăstirile și parohiile Sfințiilor lor. Cred că am fost, în total, arhierei, preoți și diaconi, peste 80 slujitori care ne-am rugat astăzi la altarul Putnei.

Mulțumim pictorilor, domnului Mihai căruia îi dorim, nu ca meșterului Manole, ci să împodobească altă mănăstire, și mai frumoasă; iar domnului Gabi îi dorim ca Dumnezeu să-i primească osteneala pe care a depus-o la atâtea biserici pictate și să-l odihnească în lăcașurile de veci.

Mulțumim ctitorilor prezenți, cei pe care i-am menționat și celor care nu au fost menționați.

Mulțumesc obștii mănăstirii care a înțeles să se dăruiască lui Dumnezeu și să se jertfească și în lucrarea acesta mare a pictării mănăstirii cu post și rugăciune: câte trei părinți în fiecare zi, cât timp pictorii au fost pe schelă. Monahul, iubiți credincioși, spun Sfinții Părinți, nu este altceva decât darul lui Dumnezeu. În ascultarea și tăierea voii, mucenicia albă, el se consumă, arde pentru lume ca o jertfă lui Dumnezeu. El este cu adevărat darul pe care lumea îl face lui Dumnezeu și darul pe care Dumnezeu îl face lumii, ca rugător și mijlocitor pentru lucrul mâinilor lui – întreaga creație. Cum frumos spune în Psalmi: „Ca să fac voia Ta, Dumnezeul meu, am voit” (Ps. 39, 11). Acesta este monahul!

Obștii îi doresc ca și pe viitor să se dăruiască și să se jertfească pe altarul acesta al Putnei.

Mulțumim și pelerinilor care au fost alături de noi. Dintre ei, în chip deosebit, mulțumim „obștii celei mari a Putnei” – bucovinenii din satele din jur care ajută, cu timp și fără timp, mănăstirea. Ei s-au identificat cu interesele mănăstirii. Au lăsat, de multe ori, casele lor și trebuințele lor, și au răspuns la glasul mănăstirii când a fost nevoie.

Nu pot să îl uit pe Părintele Ionel Maloș, care m-a încurajat în anii grei ai începutului picturii și ne-a fost alături. El a fost jertfa de la 2 iulie 2004, pârga ostenelii acelor zile, în care Dumnezeu și Sfântul Ștefan l-au chemat la cele de sus. Nu îl uităm nici pe Mircea Motrici, care prin vocea lui, de la Radio România Actualități făcea să răsune de multe ori clopotele Putnei și ale celorlalte mănăstiri din Bucovina, cântul acestor mănăstiri.

Tuturor smerită închinăciune, mulțumire și rog pe Maica Sfântă ca pașii tuturor să fie numărați și osteneala să vă fie primită în sfântul și cel mai presus de ceruri Jerfelnic. Amin!

*

Cu ocazia sfințirii noii picturi a mănăstirii, a fost publicat albumul „Sfânta Mănăstire Putna”. Cele mai bine de 500 de pagini sunt rodul cercetărilor mai vechi și mai noi despre istoria Putnei, desfășurate de către profesorii și monahii membrii ai Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna. Volumul a fost tipărit la editura Centrului, „Mitropolit Iacov Putneanul”.

Lucrarea beneficiază de un bogat aparat critic, index și rezumate în limbile engleză, franceză, rusă și greacă.

Pentru cine iubește mănăstirea și vrea să o cunoască, albumul reprezintă o fereastră ce deschide drumul spre istoria acestei vetre de spiritualitate ortodoxă și românească.

*

10 iulie 1466 Se pune piatra de temelie a mănăstirii.

3 septembrie 1469 Sfințirea mănăstirii de către Mitropolitul Teoctist al Moldovei alături de 64 de arhierei, preoți și diaconi.

1484 Un incendiu devastează mănăstirea. După refacere, biserica este pictată în interior și în exterior.

1653-1662 Refacerea mănăstirii de către domnii Vasile Lupu, Gheorghe Ștefan, Istrate Dabija. Biserica rămâne nepictată.

sec. XVIII Ion Neculce (c. 1672-1745) scrie despre Putna că fusese „cu aur poleită, mai mult aur decât zugrăveală, și pre dinlăuntru și pre dinafară”.

1863-1865 Demersuri ale mănăstirii, sub vicarul egumenesc Sevastian Georgescu, către Consistoriul din Cernăuți în vederea pictării mănăstirii.

1936 Încercări ale egumenului Atanasie Prelipcean de a picta biserica.

1942 Tit Simedrea, Mitropolitul Bucovinei, înaintează Mareșalului Ion Antonescu un memoriu privind pictarea din nou.

1973 Pictorița bisericească Olga Greceanu a întocmit un proiect iconografic pentru pictarea bisericii, dar proiectul a fost abandonat.

1991 Starețul mănăstirii, Arhimandritul Iachint Unciuleac, adresa Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist un memoriu în care solicita din nou începerea pictării.

10 iulie 2001 IPS Pimen binecuvintează începerea lucrărilor de către frații pictori Mihai și Gavriil Moroșan.

31 iulie 2001 Se trasează primele tușe în turla mănăstirii.

31 iulie 2010 Încheierea lucrărilor de pictare.

15 august 2010 Sfințirea picturii de hramul mănăstirii, Adormirea Maicii Domnului.

Articol din revista
Cuvinte către tineri, nr. IV/2011