Interviu cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Înaltpreasfințite Părinte, ați venit ca Mitropolit în Moldova Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Ce gânduri aveți acum după trei ani de la înscăunare?
Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate. Au fost trei ani de bucurii nenumărate, presărate adesea cu încercări. Am pătruns mai adânc în tainele sufletului moldav, i-am înțeles întrucâtva dimensiunea duhovnicească și m-am folosit personal de aceasta. Gândul pe care îl am acum, la trei ani de la preluarea slujirii Bisericii lui Hristos din Moldova este un gând de gratitudine față de Dumnezeu și față de poporul Lui din această parte de țară.
Cum vedeți misiunea Înaltpreasfinției Voastre și a clerului în eparhia Moldovei? Care sunt provocările, care idealurile, care mijloacele?
Ierarhul, împreună cu frații preoți, este chemat să îndeplinească misiunea de slujitor: slujitor al lui Dumnezeu, slujitor al turmei Bisericii încredințată spre păstorire. Misiunea arhiereului este aceea de a apăra dreapta credință și, împreună cu frații preoți și cu creștinii laici, de a mărturisi pe Hristos în parohiile și mănăstirile eparhiei.
Sunt multe provocări. Și nu sunt altele decât cele descrise de Cartea Sfântă: ispitiri de la lume, de la trup și de la diavol. Provocările sau ispitirile de tot felul aduc multe dureri dar, totodată, oferă șansa purificării lăuntrice și a întăririi determinării de a merge mai departe.
Idealul este concretizat în a trăi adâncimea Evangheliei, a apăra valorile Evangheliei și a mărturisi celor de aproape și celor de departe aceste valori.Mijloacele nu sunt altele decât rugăciunea, cuvântul rostit sau scris și încredințarea în mila Domnului, ca, prin ajutorul Celui de Sus, Evanghelia să fie înrădăcinată cât mai adânc în sufletele oamenilor.
Care este răspunsul Bisericii la provocările lumii de astăzi: secte, libertinaj, internet, globalizare, lume virtuală, sărăcie?
În lumea de astăzi avem pe de o parte Biserica, pe de altă parte, prezența sectelor, libertinajul, internetul, globalizarea, lumea virtuală, sărăcia, așa cum sunt prezentate și în întrebarea dumneavoastră.
În fața sectelor, preocuparea trebuie să fie aceea de apărare cu smerenie, dar și cu fermitate a dreptei credințe. Dincolo de aceasta este necesar să arătăm credincioșilor noștri, enoriași, prieteni, cunoscuți, frumusețile Ortodoxiei, înălțimea și adâncimea credinței noastre.
Libertinajul trebuie combătut prin mărturisirea smerită și curajoasă a adevăratei libertăți care se dobândește prin cunoașterea Adevărului. Iar Adevărul ne va face liberi. Așa ne vom elibera din robia păcatului la care ajungem atunci când folosim greșit libertatea noastră.
Internetul trebuie folosit pentru propovăduirea Evangheliei.
Globalizarea nu trebuie văzută doar în conotația ei negativă, ci văzută și ca șansă. Prin intermediul tehnicii moderne, cuvântul Evangheliei ajunge în colțurile cele mai îndepărtate ale lumii.
Sărăcia, ca și bogăția, trebuie văzute în adevărata lor valoare. În sine nu sunt nici rele, nici bune. Ne putem folosi și de una și de alta spre a dobândi Împărăția lui Dumnezeu, așa cum citim în viețile sfinților. Depinde de noi.
Se remarcă o mare lipsă de sens la foarte mulți tineri. Parcă nu mai au vlagă, nu mai au pentru ce lupta, nu mai au încredere, nu mai au o țintă? De unde credeți că vine această stare și care ar fi corecta abordare a ei?
În general, tinerii din societatea românească actuală se împart în două categorii: o parte este atașată uimitor de mult de valorile Evangheliei, o altă parte este indiferentă la acestea. Lipsa de sens și lumină definește cea de-a doua categorie. Cântul de sirenă al lumii este atât de insidios, atât de perfid, încât, pe nesimțite, secătuiește sufletul de vlagă, îl lipsește de puterea de a lupta, îl dezbracă de încredere și îl îndepărtează de voința de a atinge un țel sau altul în viață. Răspunsul față de o astfel de stare nu poate fi decât: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”, spune Domnul. „Eu sunt Lumina Lumii”, „Eu sunt Sarea Pământului”. Fără de Mine nu puteți face nimic. Doar în Hristos, omul își umple sufletul de lumină, de putere și de rost în viață.
Mulți tineri vor să plece peste granițe, poate chiar definitiv. Ce le puteți spune acestora?
Poate nici școala, poate nici modalitatea în care este organizat învățământul actualmente nu-i mai atrage și nu-i mai motivează. Trebuie totuși recunoscut faptul că, prin mila Domnului, sunt încă oaze de normalitate de-a lungul și de-a latul țării, iar aceste segmente de normalitate în școala românească ar trebui mai mult cunoscute și în cele din urmă urmate de tot mai mulți.
Sunteți optimist? De ce?
Pentru că, îndrăznesc a spune, am credință în Dumnezeu și în Biserica Lui. Dumnezeu poate transforma imposibilul în posibil. Experiența istoriei, în Biserică sau în afara Ei, mărturisește acest lucru. Cine crede în Dumnezeu, chiar în ciuda puținătății credinței sale, nu-și pierde niciodată în totalitate optimismul.
Pentru omul modern, ideea de păcat originar, de pocăință, de pedeapsă pentru păcat este străină. Îl văd pe Dumnezeu ca pe un Bătrân ranchiunos. Cum să ne gândim la Dumnezeu?
Dumnezeu nu poate fi văzut într-o altă ipostază decât în stare de jertfă, în stare de iubire, în stare de iertare pentru tot omul. A-L vedea altcumva pe Dumnezeu este o imensă rătăcire și acela nu este, în nici un caz, Dumnezeul în care crede creștinul dreptslăvitor autentic.
Suferința din lume îi smintește pe mulți. Unde este Hristos? Ne iubește El oare? De ce trebuie să suferim atât de mult?
Nu trebuie să căutăm suferința cu orice chip. Pentru că în genere suntem slabi și asumăm cu foarte multă greutate starea de suferință prin care trecem într-un moment sau altul. Dar dacă ea tot vine asupra noastră, din voia lui Dumnezeu, din îngăduința lui Dumnezeu, atitudinea noastră față de suferință, să fie o atitudine de asumare și de recunoaștere a rolului purificator pe care îl are.
Nu putem scăpa de suferință întotdeauna. Putem însă să dăm sens suferinței. Cel ce suferă fără răzvrătire, fără cârtire primește mult har de la Dumnezeu.
Este greu, nu este însă imposibil.
*
Dumnezeu poate fi găsit pretutindeni: în dumnezeiasca Euharistie, în albastrul cerului, în adâncul sufletului, în cântul de pasăre, în cărțile folositoare de suflet, în susurul de izvor, în zâmbetul unui copil, în delicatețea unui bătrân. Totul este să ai inima sensibilă la prezența lui Dumnezeu vădită pretutindeni.