Sfântul Ioan Iacob Românul
Pentru un om care nu are încredere în Dumnezeu, pruncul Ilie Iacob, născut în satul Crăiniceni din Botoșani, la 23 iulie 1913, nu ar fi avut aproape nici o șansă de reușită în viață. Căci mama, Ecaterina, a murit la șase luni după ce l-a născut, iar tatăl, Maxim, a murit în război când copilul avea trei ani. Îl va îngriji o bunică săracă, Maria, care va muri și ea când băiatul împlinește 10 ani. Cu toate acestea, copilul va deveni cel mai iubit român care a viețuit în Țara Sfântă, sfânt cu moaște întregi, făcător de minuni tuturor celor care îi cer ajutorul.
După moartea părinților, oameni de o mare curăție sufltească, cea care va pune temelia vieții duhovnicești a Sfântului Ioan Iacob va fi bunica.
Vara punea copilul într-o traistă, încât numai capul i se vedea, îl așeza în spate, se însemna cu Sfânta Cruce și se ducea la muncă cu rugăciunea pe buze și cu lacrimile în ochi. Acolo îl adăpostea la umbra unui copac, până la apusul soarelui. Apoi îl așeza în traistă și-l aducea acasă. După ce îl hrănea, îl culca lângă sfintele icoane, iar ea se ostenea cu rugăciuni și metanii până târziu.
Când a început să meargă la școală, a învățat foarte bine. Bătrâna l-a învățat pe de rost rugăciuni, l-a dus regulat la biserică. Deși ea nu știa carte, l-a pus să citească la Psaltire. Alteori îi spunea să citească despre Patimile Domnului, iar ea plângea și făcea metanii. Uneori copilul o întreba:
– Mamă, de ce plângi așa tare când citesc Patimile Domnului ? Iar bătrâna îi răspundea, suspinând:
– Dragul meu, tu nu știi durerea din casa noastră. Nu sunt eu mama ta! Ea a murit când tu aveai numai șase luni, iar tatăl tău a murit în război, când erai de trei ani. Eu sunt bunica ta, iar bunicul tău s-a dus la cer de mult. Fiind văduvă, voiam să mă duc la mănăstire, dar, văzând că ai rămas orfan de părinți, am renunțat, ca să te cresc pe tine. De aceea plâng, că sunt bătrână și după moartea mea vei rămâne singur și orfan pe lume. Dar să ai credință în Dumnezeu, să te rogi Lui mereu, să fugi de păcat și să-ți aduci aminte de noi. De vei face așa, te va acoperi Maica Domnului și vei scăpa de multe primejdii. Eu nu-ți doresc altceva mai bun în viață decât să ajungi preot și să slăvești pe Hristos!
În 1932, termină ca sef de promoție Liceul „Dimitrie Cantemir” din Cernăuți, iar anul următor pleacă la Mănăstirea Neamț. În 1936 merge în pelerinaj la Ierusalim și rămâne în Țara Sfântă.
În 1947, la sfatul arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului românesc din Ierusalim, Cuviosul Ioan Iacob a primit hirotonia în preot și a fost egumen cinci ani la Schitul Sfântul Ioan Botezătorul de la Iordan, înființat de Patriarhia Română. Duhovnicul lui, ca și al tuturor monahilor și maicilor români din Țara Sfântă era ieroschimonahul Sava, un macedo-român care viețuia în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem.
În 1952 se retrage cu ucenicul său, monahul Ioanichie Pârâială, în pustiul Hozeva, aproape de Ierihon. Aici se nevoiesc împreună opt ani de zile, în peștera Sfânta Ana, pe valea pârâului Horat.
Sfântul Ioan Iacob a trecut la cele veșnice în 1960, iar în 1980, prin înștiințare dumnezeiască, un monah din Statele Unite a venit și a insistat să se deschidă mormântul. Atunci s-a descoperite că trupul era întreg și izvora mireasmă bineplăcută. Canonizarea sa a avut loc în anul 1992.
Deși departe de pământurile natale, dragostea lui pentru neam și țară a fost născătoare de multă rugăciune. A suferit mult pentru prigoana asupra credinței în perioada comunistă și pentru dezbinarea pe care, din păcate, o vedea la poporul nostru: „De aș avea lacrămi de sânge, cu ele aș scrie rândurile acestea, ca să fie mai bine pricepută durerea pe care o am pentru urgisirea neamului nostru de astăzi și pentru urâciunea și turburarea care domnește între noi!”
„Smintelile dintre noi sunt armele cele mai puternice pe care le dăm vrăjmașilor ca să ne lupte pe noi.”
Patriarhi ai Ierusalimului în Țările Române
În secolul al XVI-lea, Patriarhia Ierusalimului a căzut sub turci. În schimbul permisiunii de a administra locurile sfinte aceștia au cerut rente anuale în bani. În aceeași vreme, reprezentanții statelor catolice din Apus erau și ei pregătiți să ofere bani pentru a prelua locurile sfinte. În aceste condiții, unii dintre patriarhii Ierusalimului au venit personal în Țările Române pentru ajutor. Pe lângă milostenia în bani, domnii români au închinat și veniturile unor mănăstiri Patriarhiei Ierusalimului. Iată câteva exemple din spațiul Moldovei:
Patriarhul Teofan (1608-1644), a fost în Moldova de cinci ori (1617-1618; 1621; 1628; 1631-1632; 1643). Au fost închinate mănăstirea Galata (1617) și biserica Barnovschi din Iași (1628), împreună cu satele Toporăuți și Șipot. De la domnul Vasile Lupu, patriarhul a primit ajutoare financiare importante: odată 4000 de galbeni, a doua oară 40.000 de galbeni, iar a treia oară, 56.000 de florini. În noiembrie 1643, la Iași, a sfințit Sfântul și Marele Mir, lucru inedit, întrucât un astfel de act era rezervat exclusiv unei patriarhii, pe când la Iași era doar Mitropolie.
Patriarhul Paisie (1645-1660). Fost egumen al Mănăstirii Galata, acesta a fost hirotonit arhiereu și investit ca patriarh în Iași, la 23 martie 1645, de către Sfântul Varlaam, Mitropolitul Moldovei și episcopii Anastasie de Roman, Grigore de Larisa și Lavrentie de Casandra.
Patriarhul Nectarie (1661-1669) a venit în Moldova de două ori (1663-1664; 1664) fiind ajutat de domnului Istrate Dabija.
Patriarhul Dositei Nottara (1670-1707) a fost în Moldova de șapte ori. În anul 1670 au fost închinate mănăstirile Cetățuia și Hlincea, iar în anul 1677, mănăstirea Probota. La prima a înființat o tipografie în care s-au imprimat cărți teologice și istorice în limba greacă. În anii 1686-1687 a fost închinată mănăstirea Bistrița de Neamț, iar în 1693 a primit un hrisov de întărire a celor nouă mănăstiri închinate în acel moment la Sfântul Mormânt. Ultima oară a poposit în Moldova în anii 1704-1705.
Patriarhul Hrisant Nottara (1707-1731) a fost în Moldova de trei ori: 1714, 1715 și 1728. În 1714 a organizat la Iași o bibliotecă grecească, a înființat o școală și a reorganizat tipografia de la Cetăția. În anul 1715 a fost invitat la episcopia Romanului unde a stat o vreme.
Patriarhul Partenie (1731-1737) a ajuns în Moldova în anul 1743, când a fost închinată mănăstirea Soveja din Vrancea.
Danii românești la Ierusalim
Cândva între anii 1661-1665 domnul Moldovei Istrate Dabija dăruiește bisericii Sfântului Mormânt o cruce din argint aurit (1,41m).
În anul 1656, domnul Moldovei Gheorghe Ștefan dăruiește Sfântului mormânt un aghiasmatar din argint aurit, pe care este stema Moldovei.
În 1643, domnul Matei Basarab și doamna sa, Elina dăruiesc Sfântului Mormânt un Evangheliar în care apare portretul lor.
Domnul Țării Românești, Radu Paisie (1535-1545) dăruiește o ripidă Sfântului Mormânt.
În tezaurul Sfântului Mormânt se păstrează sabia lui Constantin Brâncoveanu.
Șerban Cantacuzino, domnul Țării Românești, a dăruit un disc de aur care marchează locul Crucii de pe Golgota.