În 28 mai 2011, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Iustinian Chira a împlinit frumoasa vârstă de 90 de ani. E cunoscut în biserica noastră ca un iubitor al adevărului, al demnității, al cauzei naționale, dar și un apărător și aprig sprijinitor al monahismului românesc. De aceea nu puțini sunt monahii care îi trec pragul și care îi cer binecuvântare și care îi cer întărire în ispite și binecuvântare în viața lor de zi cu zi.
Vrednicul ierarh s-a distins printr-un discernământ deosebit și dreaptă socoteală, dreaptă măsură, prin faptul că a știut de fiecare dată să cumpănească și să dea cuvântul cel după Dumnezeu, și nu după om. Privirea sa de vultur, pătrunzătoare, de multe ori spunea fără ca să-i arăți rana leacul pe care îl meritai, leacul de care aveai nevoie. Astfel de oameni sunt rari și tot mai rari în ziua de astăzi. De ce? Pentru că egoismul, închipuirea și îndreptățirea își fac loc tot mai mult în viața noastră, iar smerenia este înlăturată. Smerenia, dragostea și blândețea le-am găsit mereu pe chipul lui și acestea i-au dat de fiecare dată discernământul, echilibrul și cuvântul folositor.
*
Am pășit pe 90 de ani, dar mă simt ca de 20 de ani. Îmbătrânește osul și carnea. Uite, sunt uscate mâinile! Dar sufletul și mintea, nu!
*
În mănăstire, eu consider că este un om matur nu numai cel care are mulți ani de mănăstire sau care are mulți ani de viață. Pentru mine este un om matur fiecare frate care intră în mănăstire, deoarece faptul că a intrat în mănăstire este dovada că este un om matur, că e un om care a luat o hotărâre foarte matură.
*
Când ne gândim la sfinți, la cuvioși și la martiri, nu ni se pare grea viața, nu ni se par că sunt grele ascultările. Pentru că, în comparație cu cuvioșii, martirii care au fost, la noi e mult mai ușor jugul decât cel al înaintașilor noștri.
*
Statornicia este una dintre virtuțile cele mai sfinte și binecuvântate de Dumnezeu. Dacă ai statornicie, atunci te mântuiești și ai Raiul deschis. Dacă te lași ispitit să te muți de aici dincolo, ești pierdut. E greu să te poți opri, e ca și cu bucata de zăpadă care se rostogolește și nu se mai poate opri.
*
Suntem oameni potriviți, la timpul potrivit. Fiecare secol își are oamenii lui, fiecare mileniu își are oamenii lui. Mileniul al III-lea își are oamenii lui. Și între acești oameni, ca o sămânță divină, este monahismul. Dacă nu ar exista sarea în apa mărilor, apa mărilor s-ar împuți și ar deveni ucigătoare. Monahismul este sămânță divină în societatea omenească. Așa cum îngerii în ceruri aduc slavă lui Dumnezeu, așa așteaptă și de la oameni. Și atunci noi completăm, că 99% nu aduc slavă lui Dumnezeu, și atunci monahul completează ceea ce nu fac ceilalți.
*
Ce părere ai, mileniul III va fi un mileniu gol, pustiu, fără Dumnezeu? Credeți că va pleca Dumnezeu și va lăsa creația pustie? Nu! Noi nu trebuie să ne facem probleme, ci să ne facem treaba cu care suntem însărcinați. Precum îngerii în ceruri, așa și monahul pe pământ. Noi ne rugăm pentru sfânta familie creștină: mama și tata, bunicul și bunica, și pruncii.
Misiunea noastră, a monahilor, este să aducem slavă lui Dumnezeu, nu numai citind Psaltirea și acatistele. Ci și mintea noastră să gândească, să laude pe Dumnezeu, și când suntem treji, și când dormim. Să vibreze cineva spre slava lui Dumnezeu. Și atunci suntem oameni potriviți la timpul potrivit.
Cel ce crede e un dumnezeu. Orice om credincios e un Dumnezeu în miniatură, iar cel ce nu crede este un demon, este robul infernului, robul întunericului, un punct gol. În infinit apare un punct negru și acela este necredința, este iadul, individul fără Dumnezeu. Omul necredincios este mai întunecat decât demonii din iad. Ce spune Evanghelia: „și dracii cred și se cutremură”. Deci iată că și dracii îl depășesc pe cel necredincios, care este, de fapt, un om anormal. Eu în tot ce spun mă bazez pe cuvântul din Biblie. Ce zice Biblia? „Zis-a cel nebun: nu există Dumnezeu”. Deci necredința, ca și starea de păcat, e un moment de nebunie. Nu ești normal când faci un lucru împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Ai un moment de întunecare, căci nu ești lucid când faci un lucru de care ți-e rușine.
*
Monahismul este o sămânță divină. Noi ținem echilibrul între lumea văzută și lumea nevăzută, între îngeri și oameni. Asta facem noi.
*
Eu vă sfătuiesc și vă îndemn întotdeauna să țineți legătura cu Hristos, la toate întrebările să cereți răspuns la Hristos. Ce zice Hristos în problema aceasta? Așa am procedat eu o viață întreagă. Și, când n-am primit răspuns, am deschis Scriptura și am primit răspuns. Dumnezeu te luminează. Întotdeauna să reflectăm ce ar zice Hristos în cazul respectiv și vom găsi răspuns la întrebările puse cinstit și sincer.
*
Când te urci pe un vârf de munte trebuie să fii foarte atent să îți ții echilibrul, că altfel pici în prăpastie. Întotdeauna înălțimile de îmbată de cap. Credința este un pisc și trebuie să te lupți ca să-ți păzești echilibrul acesta, să nu te prăbușești în necredință.
*
Dacă ura este un păcat suprem, nu poți să consideri că te vei mântui dacă urăști, fie și pe cel mai mare dușman. Noi trebuie să compătimim și pe evreu, și pe mahomedan, și pe sectar, și pe eretic, și pe toți. Să-i compătimim și să-I mulțumim lui Dumnezeu că cunoaștem adevărul. Îl cunoaștem pentru că l-am moștenit de la apostoli, l-am moștenit de la Sfinții Părinți, l-am moștenit de la părinții noștri. Ei ne-au crescut cu dragoste și cu frică de Dumnezeu. E un păcat oribil să urăști pe cineva. Există în Dumnezeu ură? Nici pe diavolul Dumnezeu nu-l urăște, că l-ar strivi dacă l-ar urî. Îl compătimește pentru că e tot creația lui Dumnezeu, care a profitat de voia liberă, de slava cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe Lucifer, a abuzat de aceasta și s-a răzvrătit.
*
Ignoranța este unul dintre marile păcate. Să căutăm să cunoaștem cuvântul lui Dumnezeu, să aprofundăm cuvântul lui Dumnezeu.