O prietenă dragă nouă m-a rugat să scriu câteva vorbe despre Taina Căsătoriei. O să vă povestesc cum am trăit eu și soția mea taina căsătoriei în cei trei ani de când ne-a unit Dumnezeu, și cum am simțit-o real în viața noastră.
Cele mai frumoase momente ale noastre le-am trăit în timpul căsătoriei, deși „gura lumii” zicea că suntem prea tineri, că ar trebui să mai stăm să ne bucurăm de viață și apoi să ne „legăm la cap”. Am stat patru ani împreună, și n-am vorbit niciodată că vrem să ne căsătorim dar simțeam asta, știam asta, era ceva normal... venea de la sine, ne vedeam împreună, făceam planuri de viitor...
Ne doream foarte mult să stăm mai mult unul cu altul și tocmai asta ne-a făcut să ne căsătorim. N-am fi ajuns unde suntem astăzi dacă nu-l aveam pe părintele duhovnic, am fi luat-o pe alături, ne-am fi dat și noi după obiceiurile lumii și poftele lumii. Cel mai frumos moment în ziua nunții a fost în biserică, unde a slujit chiar părintele nostru duhovnic. Era ceva tainic, el care ne știa și cu bune și cu rele, acum stătea în fața noastră și se ruga lui Dumnezeu pentru noi ca să ne unească; slujea încet și cu luare aminte, ca un tată grijuliu, pentru ca totul să iasă bine, pentru ca Dumnezeu să ia aminte la fiecare cuvânt al rugăciunii.
După ce ne-a unit Dumnezeu cu harul Său, am băut împreună din „paharul mântuirii”, paharul care simbolizează gustarea din aceleași bucurii și necazuri. Părintele ne-a zis puțin mai înainte de acest moment al slujbei: „să vă rugați să vă dea Dumnezeu viață bună și frumoasă” și apoi să gustați din pahar. Ne-am rugat cu putere, mai mult cu frică, cu emoție, să nu pierdem un moment așa de important. A trecut cu bine, am ieșit din biserică, era frumos afară, toți ne așteptau și se bucurau pentru noi, ne simțeam ușurați, parcă ni se luase o piatră de pe inimă, am urcat în mașină și stăteam și ne uitam unul la altul și nu ne venea să credem că suntem soț și soție.
Dumnezeu a fost lângă noi tot timpul, ne-a ajutat enorm, ne-a dăruit foarte multe, mult mai mult decât ne-am închipuit și decât merităm. N-am făcut nimic special să merităm atâtea, doar că ne rugăm unul pentru altul, îi cerem ajutorul când dăm de greu, ne mărturisim cât putem de des păcatele, ne împărtășim, în câteva cuvinte: stăm în curțile casei Lui, ne bucurăm că suntem oarecum casnici ai Lui.
Au fost și momente mai grele, au fost și supărări, dar au trecut repede. Am evitat mereu să ne spunem cuvinte urâte, mai ales când eram supărați, am încercat să nu ne certăm deloc pe seama părinților și să-i iubim așa cum sunt. Am încercat să ne iertăm și să ne rezolvăm problemele în fața părintelui duhovnic. Iulia când vede că nu mă mai poate convinge cu ceva zice: lasă că te zic eu părintelui! Când am simțit că răul și supărările se adâncesc am strigat la Măicuța Domnului și am rugat-o să ne aducă pace în casă, și ne-a liniștit.
Dar într-o zi totul s-a schimbat. Iulia a rămas însărcinată. Sofia, fetița noastră dragă, ne-a schimbat viața, ne-a adus lumină, ne-a învățat să ne bucurăm și de cele mai simple lucruri. Când ai o minune de copilaș lângă tine începi să vezi viața altfel, și să privești lumea cu alți ochi.
Cununia e o taină nu numai în Biserică când se săvârșește, ci pe tot parcursul vieții. Dumnezeu îi unește așa de mult pe bărbat și pe femeie încât le vin aceleași gânduri în același timp, încep să aibă aceleași sensibilități și aceleași preferințe, se împărtășesc reciproc de gusturile celuilalt, ajung să semene și la față. Nimeni nu se poate gândi la Claudiu fără Iulia, și nimeni nu poate aduce vorba de Iulia fără să pomenească și pe Claudiu. Taina și mai mare este că cei mici cresc, se fac mari și se duc la casa lor, iar noi rămânem tot unul cu altul.
Căsătoria e o frumoasă excursie către Dumnezeu! ... către împărăția cea prea luminată!
Dumnezeu este înțelegerea și liniștea noastră, sănătatea și nădejdea noastră. El ne-a unit, El ne ține împreună.
Zis-a Domnul: „Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Așa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă.”