„Caracteristica spiritualității românești este smerenia”, le spunea părintele Dionisie Ignat ucenicilor săi. Astfel, neputincioși fiind în a surprinde măreția duhovnicească a Arhiepiscopului Victorin, ne-am mărginit în a deschide mici ferestre prin care să privim în sufletul acestui părinte blând și smerit. Îl rugăm pe Înalt Preasfințitul Victorin să ne ierte nevrednicia. Iar pe cititor îl îndemnăm să-și umple sufletul de pace, mângâiere și bucurie punând o smerită închinăciune la mormântul său de la Putna.
Păstorul
Vlădica Victorin spunea: „Călugărul trebuie să fie ca un pompier, oricând gata de acțiune”. Ei bine, dânsul a fost cel dintâi care împlinea acest cuvânt. Nu-și îngăduia nici cel mai mic confort personal.
A străbătut întreg continentul nord-american, cu autobuzul, pentru a predica, a sfătui, și a mângâia. A hirotonit preoți și diaconi, a întemeiat noi biserici pentru nevoile credincioșilor și a păstrat (lucrul cel mai important) legătura canonică-spirituală cu Biserica Mamă și cu întreaga Ortodoxie, în ciuda tuturor greutăților și încercărilor ce le-a întâmpinat din toate părțile. A mers pe cărarea cea dreaptă și strâmtă, principala grijă fiindu-i turma încredințată lui de Dumnezeu. A făcut aceasta în felul său delicat de a fi, dar a făcut-o cu determinare.
Și-a păstorit turma în principal prin puterea exemplului personal. Era un om modest, simplu, fără orgolii. Prezența sa emana liniște și pace sufletească. Îi simțeai prezența ca pe o adevărată binecuvântare.
Libertate
Una din spusele pe care le repeta adesea era: „Dumnezeu ne-a făcut liberi”. Vedea în tensiunile și controversele iscate în parohii ocazii pentru oameni de a alege bine sau rău. Tot timpul termina examinarea acestor cazuri prin cuvintele: „Cine sunt eu ca să iau libertatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu?” Pentru el, alegerile pe care le facem în momentele critice erau inima vieții duhovnicești.
Cu copiii, ca un copil
Arhiepiscopul Victorin a fost unul dintre acei puțini oameni care știu cum să se poarte cu copiii. Și asta pentru că niciodată n-a uitat cum este să fii copil. Le vorbea ca unor adulți mai mici. Tot timpul avea pregătite pungulițe cu bomboane pentru copii. Mulți dintre ei, fermecați de sfințenia și blândețea lui, le spuneau colegilor la școală: „L-am întâlnit pe adevăratul Moș Crăciun!”
Vlădica spunea nu numai că copiii sunt la fel de importanți ca adulții, ci și că adulții au tot atât de mult de învățat de la copii pe cât au copiii de învățat de la adulți.
Rugăciune
Era un om al rugăciunii, ascultător și smerit. Când ședea pe scaunul arhieresc din Sfântul Altar, aveai impresia că doarme, dar mâna dreaptă cu cele două degete erau îndreptate spre inimă și, în momentul când trebuia să-și zică partea sa ca Arhiereu, de la sine se scula fără să fie atenționat de cineva, de parcă un înger îl ajuta să fie cât mai prezent la Sfânta Liturghie, dar și la rugăciunea neîntreruptă a inimii.
Părintele Teofilact de la Putna, adormit întru Domnul anul trecut, spunea: „Nu am văzut un om în care să vibreze rugăciunea precum în Înaltpreasfințitul Victorin”.
Sfânta Cruce
La toate otpusturile pe care le rostea la sfârșitul Liturghiei, indiferent că era sărbătoare mare sau mică, praznic împărătesc, Paști, Crăciun, Rusalii, pomenea și Sfânta Cruce. Întrebat fiind de ce făcea acest lucru, răspundea „Eu am fost superiorul Bisericii Ortodoxe Române de la Locurile Sfinte 10 ani. Acolo am fost martor la multe minuni săvârșite de Sfânta Cruce asupra acelora cu credință în puterea Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, pentru noi și pentru a noastră mântuire.” Mai spunea: „Cinstim Sfânta Cruce ca fiind fața lui Dumnezeu îndreptată către oameni.”
De ce Putna?
O nepoată l-a întrebat: „Vreți să fiți îngropat la Mănăstirea Neamț?” „Nu! Eu la Putna mă duc!” Totdeauna a considerat că Putna este cel mai sfânt loc al românilor. Putna reprezenta locul sfânt de venire acasă. Acolo pentru dânsul era liniștea, pacea… Tot ce exista, exista în Putna…
Întâmplare
În toamna lui 2001, călugărul care avea grijă de mormintele din cimitirul mănăstirii a găsit candela de la mormântul Înaltpreasfinției Sale spartă în multe bucăți și a simțit o mare întristare în suflet. Când au calculat momentul în care a avut loc această întâmplare, au realizat că a fost exact în momentul atacului asupra celor două turnuri ale World Trade Center din data de 11 septembrie 2001.
O ucenică apropiată declara: „Dacă sfinții au trăit vreodată pe pământ, Înaltpreasfințitul Victorin a fost unul dintre ei.”
Să-i cerem ajutorul în rugăciune! Amin.
Din cuvintele Arhiepiscopului Victorin
În toate împrejurările, ființa omenească de orice vârstă este o icoană vie, un exemplu de viață pentru semenii lui. Asemenea Sfinților amintiți în Calendarul Bisericesc, și toți credincioșii Bisericii lui Hristos au chemarea Sfântă de a fi cu adevărat Lumina lumii în viața lor și de a propovădui Evanghelia lui Hristos prin cuvânt și faptă, în familii, în mijlocul parohiilor din satele și orașele în care trăiesc, în școli și biserici, prin tot ce vorbesc, prin tot ce înfăptuiesc, în fiecare zi și în toate zilele vieții lor. Indiferent de chemarea vieții lor, fiecare om e înzestrat de Dumnezeu cu un mare dar al cunoașterii binelui și răului prin conștiința sa. Din cea mai fragedă vârstă a copilăriei și până la adânci bătrâneți, glasul conștiinței îi strigă fiecăruia că nu e bine să furi, să lovești, să ucizi, să spui neadevărul, să săvârșești fapte ale necurăției trupești... până și cei care n-au cunoscut poruncile lui Dumnezeu. Iar cei care săvârșesc asemenea fapte rele, se ascund, fug, se înfricoșează de răspundere și urmările faptelor lor rele.
Indiferent de chemarea ce o au, Ierarhi, Preoți, Profesori, părinți ai familiei și în toate ocupațiile lor, orice vorbire se poate asemăna cu o adevărată predică din fața Sfântului Altar. Și dacă unul sau mai mulți l-ar întreba pe predicator: Personal credeți și îndepliniți ceea ce ne propovăduiți nouă? Adică Rugăciunea, Postul, Faptele milosteniei trupești și sufletești, adevărul în lumina conștiinței, împlinirea Poruncilor lui Dumnezeu și ale credinței și iubirii de Dumnezeu și a aproapelui?
Această întrebare ne așteaptă pe toți în ziua chemării noastre întru viața cerească cea veșnică, fără nici o deosebire, pe fiecare, în măsura răspunderii ce o avem în viață. Aceasta am considerat întotdeauna în chemarea îndatoririlor tuturor, Ierarhi, preoți și slujitori în chemările lor sfinte, credincioși, Adevărul în lumina conștiinței și a credinței în Dumnezeu!
Toate să le credem, toate să le propovăduim, toate să le îndeplinim numai în lumina Adevărului conștiinței noastre, luminată de Harul Divin al Credinței și Iubirii noastre de Dumnezeu și a aproapelui nostru.
*
- 24 iulie 1912 Se naște în satul Mănăstioara, comuna Siret, județul Suceava, Victor, cel mai mare dintre copiii lui Dumitru și ai Nataliei Ursache.
- 1924-1932 Frecventează cursurile liceului „Lațcu Vodă” din Siret absolvind cu rezultate excepționale.
- 1932-1936 Student la Facultatea de Teologie din Cernăuți.
- 1936-1940 Profesor al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț.
- 1940 Este tuns în monahism, primind numele Victorin, la sugestia viitorului Patriarh Nicodim care i-a spus starețului: „Pune-i numele de Victorin, căci s-a dovedit că știe să rabde ca un mucenic și va ști să se poarte ca un Ierarh”.
- 1940-1944 Stareț al Mănăstirii Neamț.
- 1946-1956 Reprezentant al Patriarhiei Române la Ierusalim. A fost preot la Sfântul Mormânt și a dus o viață de sihastru.
- 1956 Este chemat de episcopul Andrei Moldovan la Episcopia Ortodoxă Română din SUA: „Fie vii, fie se distruge Biserica Misionară Română”.
- 1956-1966 Profesor de Teologie Dogmatică, Morală și Pastorală la Seminarul Teologic „Sfântul Tihon” din South Canaan, în Pennsylvania. A cunoscut bine limbile greacă, arabă, ebraică, latină, franceză și engleză.
- 1966 Este ales și întronizat ca episcop al Episcopiei Misionare Române din America și Canada.
- 1978 Cetățean de onoare al orașului Winnipeg, capitala statului canadian Manitoba.
- 1982 I s-a conferit Crucea Ordinului Sfântului Mormânt.
- 1997 Cetățean de onoare al orașului Edmonton, capitala statului canadian Alberta.
- 16 iulie 2001 Se stinge din viață la Detroit.
- 22 iulie Este înmormântat la Mănăstirea Putna.
Material selectat de monah Ieremia Berbec
*
Orice plecare seamănă cu o moarte. Orice moarte seamănă cu o despărțire. Orice despărțire este însoțită de tristețe. Cu atât de mult cu cât plecarea este pe totdeauna. Omenește se cade să fim întristați astăzi în fața rămășițelor pământești ale Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Victorin. Dar duhovnicește simțim bucuria înălțării lui la cer, unde îl așteaptă ucenicul său, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul și deasupra acestuia îl așteaptă Domnul Iisus Hristos cu brațele deschise. Aceasta de ce? Pentru că Arhiepiscopul Victorin a fost un călugăr cu viață aleasă, cu viață curată, cu viață sfântă.
Depune mărturie cel care i-a fost colaborator apropiat vreme de 10 ani de zile, între aprilie 1966 când a devenit arhiereu, Arhiepiscop în America și până în octombrie 1976, când eu a trebuit să păresesc Statele Unite ale Americii. În acești 10 ani am locuit în aceeași casă, am mâncat la aceeași masă, am împărțit bucuriile și amarul. Și mi-am dat seama că atunci când s-a pus problema să devină episcop al românilor din America dilema era următoarea: dacă trebuie să adopte criteriul politic sau criteriul canonic. Și aici Victorin nu a avut nici un fel de ezitare. Oricare ar fi politica, ea este omenească; guvernele vin și se duc. Noi trebuie să păstrăm sus drapelul canonicității Bisericii, legătura cu Biserica mamă, legătura cu Sfântul Sinod, cu toți strămoșii noștri, cu pământul patriei, cu istoria și tradițiile noastre. Și de aceea, cu toată vitregia vremurilor din țară pe care le-am trăit, acolo se rostea românește mai răspicat și mai puternic. Răsfoiți orice calendar Credința apărut în vremea comunismului și veți vedea că în el se rostea ceea ce nu se putea rosti în țară, inclusiv Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței – pământ românesc. Acestea sunt tipărituri care stau mărturie a sufletului înalt românesc al Arhiepiscopului Victorin.
Despre viața lui curată s-a vorbit. Deși avea cunună pe cap arhierească, a rămas pe mai departe călugărul de la Neamț. Cu pravila lui, cu posturile lui, cu nevoințele lui, cu privegherile lui. Și s-a spus aici bine. Înainte de a fi om de administrație, a fost misionarul prin excelență străbătând continentul în lung și-n lat prin mii și zeci și sute de mii de kilometri. Așa se face că astăzi, pământul natal, și în special Mănăstirea Putna care i-a fost atât de dragă îl primește astăzi aici, împreună cu noi. Și a fost de la Dumnezeu.
Și acum, când și eu trebuie să mă despart de părintele și de fratele meu, nu am decât să-i adresez:
Înaltpreasfințite! Atâta vreme am viețuit împreună, atâta vreme am făcut planuri, ne-am gândit, ne-am bucurat, ne-am întristat. Uneori ne-am înțeles, alteori nu ne-am înțeles, apoi iarăși ne-am înțeles. Pentru tot ce am greșit omenește față de Înaltpreasfinția ta, te rog din inimă să mă ierți. Iartă-mă! Pentru ceea ce poate mi-ai fi greșit, din aceeași inimă, te iert. Dumnezeu să-ți deschidă vămile lui cele luminoase. Domnul Iisus Hristos să te primească în Împărăția Sa cea cerească cu brațele deschise și norii Săi de lumină. Amin. Fie-ți odihna veșnică și țărâna patriei ușoară. Amin.