Tineretul nostru de astăzi, viitorul societății noastre românești de mâine, trebuie să aibă călăuză în trăirea vieții lor poruncile lui Dumnezeu sub îndrumarea Bisericii precum și învățăturile, experiența vieții, gândurile înalte ale înaintașilor, ale oamenilor de seamă ai Neamului nostru românesc. Dintre aceștia, amintim doar câteva nume, începând cu Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și poetul „nepereche” Mihai Eminescu. Mai amintim și numele unui loc binecuvântat de Dumnezeu, cu totul aparte, în afară de multe altele din țara noastră, anume Putna – mănăstirea Putna.
Într-adevăr, în vremuri de restriște pentru credința, dăinuirea și integritatea noastră națională, oamenii, și îndeosebi tinerii noștri, au găsit la mănăstirea Putna locul și omul – Ștefan cel Mare dătător de nădejde și putere sufletească – întru păstrarea unității de neam și de credință. Amintesc doar de perioada de stăpânire a regimului comunist-ateu. Tinerii prezenți în fața mormântului lui Ștefan cel Mare, numit de Mihai Eminescu „altarul conștiinței naționale”, trăiau cele mai adânci simțăminte patriotice și creștinești; vizitând colecția de obiecte bisericești mărturiseau că au înțeles cu adevărat că religia nu este un „opiu pentru popor”, ci izvor de cultură și moralitate. Privind harta Moldovei cu bisericile și mănăstirile ctitorite de Ștefan cel Mare împreună cu Cetățile de apărare de pe malul Nistrului, înțelegeau adevărata istorie a Neamului și pământului strămoșesc.
În fața bustului lui Mihai Eminescu din incinta Mănăstirii Putna, ascultând poezia Doina – „o rugăciune românească” cum o numea un bărbat român de seamă – sau în camera de la Turnul porții, numită camera Eminescu – în care sunt expuse obiectele artistice aduse cu ocazia primului Congres Studențesc din 1871, condus la Putna de Eminescu – tinerii noștri trăiau, se întăreau în tot ce înseamnă valoare morală și culturală și demnitate personală și națională.
Să-l ascultăm pe Mihai Eminescu și să fim și plinitori ai cuvintelor lui, nu numai auditori: „Civilizația adevărată a unui popor constă nu în adoptarea cu deridicata (haotică) de legi, forme, instituții, etichete, haine străine. Ea constă în dezvoltarea naturală, organică, a propriilor puteri și a propriilor sale facultăți. Nu există o civilizație umană generală, accesibilă tuturor oamenilor în același grad și în același chip, ci fiecare popor își are civilizația sa proprie, deși în ea intră o mulțime de elemente comune și altor popoare... Deci orice civilizație adevărată nu poate consta decât într-o parțială întoarcere la trecut, la elementele bune, sănătoase proprii de dezvoltare.” (Semibarbaria) Forța motoare a acestei transformări, în viziunea lui Eminescu, era tânăra generație: „și trebuința cea mai mare ni s-a părut că ar fi o singură direcțiune a spiritului pentru generația ce crește… ” (Notiță asupra proiectatei întruniri la mormântul lui Ștefan cel Mare, la Putna)
Ideea începută era continuată de Mihai Eminescu în altă parte: „De aceea meritul nostru va consta numai în formularea ideilor și trebuințelor existente ale poporului, nu în crearea altora; ne vom lăsa înduplecați de cugetarea și trebuințele poporului nostru, nu de ale noastre proprii primite poate de la străini, ne vom lăsa conduși de curentul națiunii și nu vom pretinde rolul de a conduce noi prin ideile noastre individuale.” (Scrisoarea – către – Dl. Dumitru Brăteanu în legătură cu serbarea de la Putna, 1871) Aceste cuvinte de încheiere a scrisorii mărturisesc cel mai înaltă virtute, smerenia, de care Mihai Eminescu a fost stăpânit în întreaga lui viață, un exemplu pentru tinerii din toate timpurile, îndeosebi pentru cei din vremea noastră, epoca globalizării.
Pentru îmbogățirea cunoștințelor și întărirea sufletească a tineretului nostru de astăzi, trăitor în marea vâltoare a globalizării, găsesc de cuviință să adaog la cele scrise și mărturisite de Eminescu și un cuvânt al unui mare bărbat, slujitor al Sfântului Altar și al catedrei de teologie din Biserica noastră Ortodoxă: „Neamul nostru românesc este chemat să realizeze o cultură de un clasicism original, de-o limpezime, de-o armonie dar și de-o adâncime neajunsă încă pe fața pământului. Dar ca această chemare să se realizeze, trebuie să nu ne forțăm a ieși din originalitatea noastră, care este legată de Ortodoxie, și a umbla după idealuri de import. Mai aproape de Ortodoxie înseamnă mai aproape de noi înșine și de misiunea noastră... ” (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae - Ortodoxie și Românism)
Tinerii noștri împărtășindu-se de aceste alese cuvinte și învățături consemnate în aceste pagini, vor dobândi luminarea minții, puterea voinței, dragoste curată care zidește sufletul și mai ales înțelepciunea, dreapta cumpănire a vorbelor și faptelor pentru a putea contribui la o cât mai bună stare duhovnicească și economică a oamenilor. Iar, la vremea rânduită de Dumnezeu, tinerii vor fi bărbații de seamă care vor sta în fruntea treburilor țării și a slujirii Bisericii neamului lor.