background

Au câștigat limba română și dreapta credință

Au câștigat limba română și dreapta credință

În procesul definirii identității culturale românești, în spațiul cultural al Europei contemporane, literatura și religia configurează ansamblul trăsăturilor arhetipale. Creația literară reprezintă sursa fundamentală pentru cunoașterea mentalităților, a genului proxim și a diferenței specifice dintre ființa națională și cea universală. Marile mituri universale care stau la baza creației artistice derivă din elementele de cultură religioasă. Prin urmare, cultura și spiritualitatea românească definesc profilul antropologic al românului trăitor în spațiul valorilor universale.

Concursul interdisciplinar „Cultură și spiritualitate românească”, aflat la prima ediție, a fost inițiat și coordonat de către Inspectoratul Școlar al Județului Suceava și s-a adresat elevilor de gimnaziu și de liceu capabili de performanță în domeniul interdisciplinar literatură română – religie.

Desfășurat în conformitate cu precizările din Calendarul concursurilor naționale școlare cu finanțare M.E.C.T.S. – anul școlar 2010-2011, concursul a fost proiectat pe două secțiuni, cea dintâi adresându-se elevilor claselor a V-a – a VIII-a, având ca tematică „Lumea între sacru și profan”, iar cea de-a doua secțiune, pentru clasele a IX-a – a XII-a, cu tema „Hermeneutica textelor sapiențiale – culte și folclorice”.

La etapa națională, ce s-a desfășurat în perioada 13-15 mai 2011 la Putna, au participat 135 de elevi și profesori din următoarele județe: Iași, Vaslui, Brăila, Tulcea, Ialomița, Ilfov, Dolj, Sălaj, Alba, Harghita, Arad, Prahova, Vrancea și din județul gazdă, Suceava.

Cultura rezonează în timp, este trăită, re-creată și creată în și prin exercițiul paideutic. Concursul interdisciplinar Cultură și spiritualitate românească a fost un exercițiu de trăire autentică. Ne-a ținut într-o stare de trezie intelectuală, de încordare plăcută și ne-a transmis ceva din experiența paideică a vechilor pustnici, pentru care a trăi înseamnă a învăța mereu, a învăța presupune a ști să asculți, a asculta înseamnă a înainta răbdător spre înțelesuri, iar a înțelege presupune a te mișca în orizontul valorii.

Prof. Rita Cîntiuc Inspector școlar pentru limba și literatura română, Suceava

*

Sub geniul tutelar al lui Mihai Eminescu, a înflorit, în mai, la Putna, odată cu explozia mugurilor, un climat spiritual, în lumina căruia existența participanților și-a căpătat adevăratele sensuri. Putna a iradiat lumină și a primit lumina curată a celor prezenți la Concurs. Tăcerea a devenit muzică și toate lucrurile au căpătat formele gândurilor participanților. În Țara lui Eminescu și Ștefan cel Mare, clopotele s-au spovedit în acele zile în limba cea mai dulce, vremea parcă nu se mai îndura să mai treacă și floarea gândului a trăinicit nemurirea. Pildă de adevăr și frumos le-a fost istoria, plaiul și cântecul fără seamăn ale Bucovinei.

Prof. Sextilia Crăciun Școala Nr. 3 „Mihai Eminescu”, Rădăuți

În dimineața zilei următoare, am mers la mănăstire, unde am cântat cu toții „Hristos a înviat din morți”- un moment special atât pentru mine, cât și pentru ceilalți, cu siguranță; un loc pe care nu îl voi uita niciodată, un loc în care m-am simțit atât de împlinită și fericită. Părea că sunt numai eu în frumoasa mănăstire, cântând cântece de slavă pentru Domnul nostru. Au fost clipe și înălțătoare, în care fiecare s-a simțit mai aproape de Dumnezeu.

Alexandra-Ștefana Achihăiței, clasa a VIII-a Școala Nr. 3 „Constantin Parfene”, Vaslui

*

Și totuși... Unde este granița dintre cultură și spiritualitate? Personal, cred că nu există. S-a pierdut atunci când am trecut de porțile mănăstirii și am scris un paragraf pe o pagină a istoriei.

Așadar, pot spune despre Concursul „Cultură și spiritualitate românească”, ce își are începutul la Putna, că este o experiență unică, menită să schimbe cu totul concepția despre noua generație, care nu este deloc lipsită de sentimente sau imaginație, așa cum încearcă prezentul să o descrie. Poate că nu suntem perfecți, nu la fel de buni ca generațiile trecute, dar suntem deschiși către cunoaștere, dornici să luăm parte la orice manifestare culturală; suntem conștienți de importanța premiilor, dar știm că cel mai important lucru, într-o competiție, este să participi.

Teodora Elena Vîrlan, clasa a IX-a Colegiul Național „Cuza Vodă”, Huși

Am beneficiat de o găzduire demnă de locul în care ne aflam. Din când în când, dangătul clopotelor și toaca ne însoțeau gândurile îndreptate către Dumnezeu.

Prof. Elena Paicu Școala Nr. 9 „Ion Creangă”, Suceava

*

Câte emoții de neuitat mă copleșeau în acea atmosferă divină ce-mi mângâia sufletul! O trăire ce nu o voi uita niciodată și o experiență ce s-a așternut ușor în mintea mea, în toate acele momente petrecute alături de ceilalți frați și surori din întreaga țară.

Îmi amintesc și acum, când vă scriu aceste rânduri, născute din gândurile mele, câte emoții m-au încercat în ziua de 14 mai 2011, la proba scrisă a concursului. Am încercat pe acea foaie de hârtie să pictez slove cu sufletul și nu cu mintea. Rândurile scrise curgeau din prea plinul sufletului meu, căci subiectul îți permitea acest lucru.

Ioana Maciuc, clasa a VII-a Școala Nr. 9 „Ion Creangă”, Suceava

*

În acel loc dintre munți, într-acea Grădină a Raiului, s-au strâns, în luna lui mai 2011, cele mai bune tinere condeie, cele mai curate suflete și cei mai religioși oameni, totul stând în armonie cu natura și cu Sfânta Treime.

Concursul „Cultură și spiritualitate românească” ne-a introdus într-un univers al credinței, ne-a făcut să înțelegem că doar prin muncă și voință putem deveni mici lumini în această lume întunecată și plină de tenebre.

Cosmin Brumă, clasa a V-a Școala Nr. 9 „Ion Creangă”, Suceava

*

Mă învrednicisem să intru în spațiul sacru al Bucovinei. Timpul parcă s-a oprit în loc și am gustat din potirul veșniciei.

Biserica străbună, cu întreaga sa vrajă, cu o încărcătură spirituală profundă, te impulsionează să te rogi din ce în ce mai puternic. Aici m-am întors, din adâncul oceanului de lucruri lumești, efemere, la Dumnezeu. Am pătruns cu totul în fascinanta lume a Bucovinei, am simțit mai mult ca niciodată vibrațiile din inima Moldovei, urmând pașii lui Eminescu și tropotul aprig al oștilor lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

Georgiana-Maria Moroșanu, clasa a VII-a Colegiul Național „Octavian Goga”, Miercurea-Ciuc

*

Lăsând liniștea să-mi învăluie mintea și sufletul, m-am întâlnit pe mine într-o lume nouă și am aflat că nimic nu mă pasionează mai mult decât literatura română.

Maria Fraseniuc, clasa a VIII-a Școala „Petru Mușat”, Siret

*

Bucovina rămâne Bucovina, un loc binecuvântat de Dumnezeu! Vă mulțumesc pentru tot!

Cristian Stelian Grecu, clasa a V-a Școala „Mihai Eminescu”, Brăila

*

Lucrările elevilor au dovedit că, prin cuvânt, cultura și spiritualitatea fac o perpetuă sărbătoare a neamului, trăită, nu întâmplător, la Putna cea sfântă.

Prof. Emilia Lucaci Școala „Petru Mușat” Siret

*

Se cunosc, învață, împart gânduri, se contrazic, citează nume mari, târăsc împreuna bagaje grele în gări aglomerate, șoptindu-și unul altuia din când în când: „Mai e puțin!”. Toate acestea ne-au fost dăruite într-o dimineață răcoroasă de vineri, treisprezece, ce purta cu ea mireasma cireșilor de mai și mireasma de mir a unui drum până la Putna! Un grup de patru elevi și un profesor din Brăila plecam încrezatori spre Putna, unde urma să se desfășoare un concurs special. Locul de desfășurare a fost tot atât de inspirat ales, pe cât aveau să fie și celelalte elemente ale concursului: organizare impecabilă, oameni cu suflet mare și generos, ospitalitatea la ea acasă.

Iată-ne în gară, nerăbdători. Orele au trecut repede, iar pe la timpul prânzului pășeam emoționați pe peroanele sucevene. Ciobul de drum ce ne mai rămăsese până la Putna a fost unul odihnitor. Deodată am tresărit cu toții când culorile Putnei s-au zărit de după o chilie veche. Am crezut că răsare soarele, atât de puternic am resimțit impactul cu paleta de pictor a voievodului Ștefan. Timpul s-a scurs repede în clepsidra acestui Ierusalim până la momentul mult așteptat al concursului. Emoțiile au pus stăpânire pe toți: profesori, elevi, părinți. Era un moment unic, nemaitrăit, pentru că restul concursurilor la care luaseră parte elevii noștri erau doar de literatură, de creație. Nu știam ce ne așteaptă, dar știam că va fi ceva frumos, înălțător. Nu ne-am înșelat. Coordonatorii acestui concurs s-au gândit la toate. Am simțit pentru trei zile că suntem răsfățați și iubiți de Dumnezeu!

Mulțumim lui Dumnezeu pentru că a făcut posibilă o întâlnire de sărbătoare a elitelor, restituindu-le demnitatea proprie românilor!

Prof. Angela Olaru și eleva Adela Brezuică Școala „Ion Creangă”, Brăila

*

Nu le-aș numi zile de concurs, ci mai degrabă zile de întâlnire rară cu noi înșine și cu ceilalți.

Andreea Boariu, clasa a VIII-a Școala Nr. 3 „Mihai Eminescu” Rădăuți

*

Ca fiecare concurs și acesta a fost un exercițiu de voință, perseverență, stăpânire de sine. Și cu toate acestea, în zilele petrecute la Putna, am reușit să observ numai zâmbete pe chipurile colegilor veniți din toate colțurile țării.

Pentru mine acest concurs a fost ca un dar al primăverii, al luminii. Mă întorc cu gând de mulțumire către doamna mea profesoară de limba română, pentru că m-a susținut printr-o pregătire temeinică, dar mai ales m-a susținut prin acel „ceva” ce e greu de definit în cuvinte: dragoste pentru lacrima limbii române, pentru foșnetul tulburător al copilăriei. Nu știu de ce îmi vin în minte versurile Ninei Cassian: „Chiar de voi fi îngropată/într-o străină țărână,/tot învia-voi odată/în limba română.”

Sper din tot sufletul să mai am posibilitatea să repet o asemenea experiență.

Mirela Coroamă, clasa a VI-a Școala Nr. 3 „Mihai Eminescu” Rădăuți


Articol din revista
Cuvinte către tineri, nr. IV/2011