Primii creștini își botezau copiii?
Sfântul Irineu de Lyon, care a fost ucenic al Sfântului Policarp de Smirna – la rândul lui ucenic al Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan – și care a murit la anul 202, scria în opera sa de căpătâi Contra ereziilor: „Hristos a venit să mântuască pe toți oamenii și anume, zic, pe toți care prin El se nasc din nou pentru Dumnezeu, pe prunci și pe copii, pe tineri și pe bătrâni” (2:22:4). De asemenea, marele învățat Origen scria pe la anul 244 în cartea Omilii la Romani 5, 9: „Biserica a primit tradiția de la Apostoli de a boteza și pruncii.”
S-au găsit și multe inscripții creștine de pe mormintele unor copii, datate începând cu secolul II, în care se menționează în mod expres faptul că au fost botezați (de exemplu, inscripțiile Corpus Inscriptionum Graecarum, 9727, 9801, 9817; E. Diehl, Inscriptiones Latinae Christianae Veteres, Berlin 1961, 1523(3), 4429A).
Primii creștini se rugau pentru morții lor?
În capitolele VII și VIII ale Martiriului Sfintelor Perpetua și Felicitas († 203) – scris în mare parte chiar de Sfânta Perpetua și terminat de un martor ocular – citim cum i s-a descoperit Sfintei, aflată la rugăciune împreună cu ceilalți martiri în temniță, că fratele ei Dinocrate, care murise la vârsta de 7 ani din cauza unui cancer al pielii, se chinuia în viața de dincolo. „Dar aveam credința că voi fi de folos la chinul lui. Și m-am rugat pentru el în toate zilele, pînă când am trecut în închisoarea din tabăra militară… Și m-am rugat pentru el ziua și noaptea, gemând și lăcrimând, ca să mi se împlinească rugăciunea. În ziua în care am rămas în butuci mi s-a arătat… că el a scăpat de pedeapsă”.
De asemenea, s-au descoperit nenumărate inscripții funerare creștine din primele secole – de exemplu, Inscripția Agapei din Roma, sfârșitul secolului II – care atestă faptul că cei rămași în viață se rugau pentru cei morți. (A. Hamman, Prières des premiers chrétiens, Paris, Fayard, 1952, p. 139-148)
Creștinii din primele veacuri se rugau Maicii Domnului?
Pe un papirus vechi, de uz privat, descoperit în Egipt în anul 1917 – aflat acum în Biblioteca Universitară John Rylands a Universității din Manchester, cu numele de referință Greek Papyrus 470 – pe care specialiștii îl datează în jurul anului 250, ni s-a păstrat următoarea rugăciune: Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoi, ci din primejdii ne izbăvește pe noi, una curată, una binecuvântată. Este cea mai veche rugăciune către Maica Domnului care a ajuns până la noi. Rugăciunea s-a păstrat intactă în cărțile noastre de cult, fiind troparul cu care se încheie Vecernia din Postul Mare. (A. Hamman, op. cit., p. 133)
Primii creștini venerau cu multă evlavie pe sfinții martiri?
Citim în Martiriul Sfântului Policarp († 155) – document redactat de un martor ocular, Marcion, și păstrat în mai multe manuscrise: „După aceea, am luat osemintele lui, care sunt mai prețioase decât nestematele, și le-am așezat într un loc cuviincios. Acolo, cât timp ne va fi îngăduit, ne vom aduna cu bucurie și vom sărbători ziua de naștere a martirilor…” (18, 2-3). În prealabil, autorul explică „Pe Hristos Îl adorăm ca pe Fiul lui Dumnezeu; dar pe martiri…, îi prețuim, după cuviință, pentru neasemuita lor iubire față de Împăratul și Învățătorul lor” (17, 3).
Primii creștini se însemnau cu semnul Sfintei Cruci?
Apologetul creștin Tertulian scria pe la anul211 următoarele: „În toate acțiunile noastre, că ieșim sau intrăm, că ne îmbrăcăm, că ne ducem la baie, la masă, la culcare, că aprindem o lumânare, pentru orice ocupație de-a noastră ne facem semnul crucii pe frunte. Aceste obiceiuri nu ne sunt poruncite de către o lege explicită a Scripturii; ci tradiția le învață, obiceiurile le confirmă și credința le împlinește.” (De corona militis, Cap. III-IV)
Cea mai veche biserică pictată datează din anul 232?
În anul 1932, o echipă de arheologi francezi și americani au descoperit în Siria, la Dura-Europos, cetate situată pe partea dreaptă a râului Eufrat, o casă creștină care fusese transformată în biserică prin anii 232-233. Biserica avea într-o cameră alăturată un baptisteriu decorat cu fresce. Deasupra cuvei baptismale era reprezentat Bunul Păstor mergând în urma turmei și purtând pe umeri oaia pierdută. Alte scene reprezentate erau: vindecarea slăbănogului, Sfântul Petru mergând pe apă în fața lui Hristos și femeile mironosițe la mormântul Domnului. Semnificația acestor picturi este clară: botezul înseamnă moarte și înviere cu Hristos.
În anul 256 cetatea a fost cucerită de perși, iar picturile din biserică s-au păstrat aproape neatinse sub dărâmăturile cetății. Frescele au fost extrase și sunt expuse în prezent în muzeul Universității Yale din America. (André Grabar, Le premier art chrétien, Gallimard, 1966, p. 68-70)