O anumită modă a delăsării se întinde tot mai mult în rândul tinerilor. Este ea plăcută lui Dumnezeu? Cu siguranță nu. Există o singură soluție pentru depășirea acestei stări de apatie (auto)impusă: spiritul viu.
Un tânăr spunea deunăzi că, deși respectă credința, acest lucru nu-l motivează îndeajuns și, în general, viața i se pare lipsită de sens, iar existența omului contemporan i se pare că, în multe cazuri, se caracterizează prin stres și plictiseală. Ar trebui poate să conștientizăm faptul că, credința creștină nu este doar un set de adevăruri față de care ne manifestăm respectul, în virtutea unei tradiții moștenite. Ea este, așa cum observă părinții filocalici, o permanentă luptă și frământare a sufletului viu pentru a dobândi veșnicia.Dacă această perspectivă ni se pare prea înaltă pentru căutările noastre de acum, să începem atunci cu lucrurile simple și firești, care ne ajută să dobândim mai multă viață în noi înșine.
Spre exemplu, să încercăm cât mai des să facem ceva pentru a-i ajuta pe cei din jurul nostru, fără să urmărim, în vreun fel sau altul, un interes sau o răsplată. Apoi, să ne străduim să fim sinceri și drepți, să nu ne lăsăm cuprinși de ipocrizie care înseamnă, practic, uciderea conștientă a dragostei și a simplității celei ziditoare, cu care, în mod nativ, este înzestrat fiecare om de către Tatăl ceresc.
În România, moleșeala sufletească se vădește nu numai prin alterarea relațiilor interpersonale, ci și prin numărul mic de inițiative benefice, la nivel social și comunitar, care să depășească egocentrismul și interesele meschine, în favoarea unei susțineri a binelui comun românesc. Este îngrijorătoare, de asemenea, abandonarea frecventă a luptei duse în Duhul Adevărului, o luptă pentru adevăr, dreptate și demnitate. Toate aceste constatărinu sunt menite să ne împingă într-o și mai mare delăsare, ci ele au rolul de a ne trezi la realitate pentru a căuta calea însănătoșirii.
Se simte cu stringență nevoia unui medicament miraculos, a unui leac mai presus de puterile noastre, pentru a putea ieși la lumină. Despre acest „medicament” i-a vorbit Mântuitorul femeii samarinence, după cum aflăm din Sfânta Evanghelie. Domnul nostru Iisus Hristos îi spune acesteia că El îi poate daapa cea vie, iar cel care va bea din ea „nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viața veșnică” (Ioan IV, 14). Ce este apa cea vie? Este tocmai harul dătător de viață, puterea lui Dumnezeu care se dăruiește tuturor acelora care nu se mulțumesc cu puținul unei vieți duhovnicești mediocre. Doar prin puterea harului mai poate învia România, așa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istoria noastră, atunci când românii și-au luat în serios rugăciunea și pocăința. Într-un fel, vremurile tulburi de astăzi sunt foarte prielnice unei renașteri duhovnicești, dacă, având încredere în ajutorul lui Dumnezeu pentru a ne putea schimba, vom ști să ne smerim și să ne recunoaștem neputințele.
Este atâta nevoie astăzi, în România, de oameni vii, de oameni jertfitori, de oameni de cuvânt, de tineri angajați în rugăciune și faptă! Tinerii au atâta nevoie astăzi de modelele vieții autentice, pentru ca la rândul lor să poată deveni modele ale bunei rânduieli. Preschimbarea noastră lăuntrică prin descoperirea vieții în Hristos, nu este posibilă dacă rămânem la abecedarul Ortodoxiei. Să mergem în profunzimile credinței de unde ne vin puterea, sensul, viața și lumina existenței noastre. Să ne gândim, de pildă, la cuvintele sfântului Paisie de la Neamț: cel care a gustat din harul rugăciunii lui Iisus „nu va mai dori să aibă în viața acesta nimic altceva decât să se îndeletnicească necontenit cu facerea acestei rugăciuni din paradis”. Cu alte cuvinte, a fi ortodox presupune o așezare a întregii vieți sub semnul chemării numelui lui Hristos, presupune o permanentă împreună-lucrare între om și Dumnezeu.
Să medităm, de asemenea, și la ceea ce spunea părintele Dumitru Stăniloae despre Taina Euharistiei: „Trupul lui Hristos pe care îl primim în Sfânta Împărtășanie nu e alt Trup decât cel primit de Fiul lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară, dar îndumnezeit prin Înviere și Înălțare”. Semnele transfigurării sufletești, ale îndumnezeirii, sunt vădite în tânărul care se îmbogățește de la izvorulTainelor lui Hristos. Când tot mai mulți tineri descoperă, prin lucrarea harului dumnezeiesc, frumusețea viețuirii în dreapta credință, atunci înflorește nădejdea învierii într-o comunitate, întro țară. Atunci viitorul se înseninează. Așadar, nu dezertați de la lupta cea bună, ci ascultați glasul Iubirii: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina Vieții” (Ioan VIII, 12).