Aceste rânduri sunt scrise de către un tânăr, fost conducător al unei celebre formații underground din Serbia, care în prezent este student la Teologie.
În seara aceea mă sunase prietenul meu să dăm, ca de obicei, o raită prin „Academia”, un club de noapte punk, din Belgrad. De cum am intrat, m-a orbit raza unui stroboscop. Pe scenă cântau niște băieți, înăuntru slam-dancing și stage-diving puternic. Nu-mi mai văzusem prietenul de ceva vreme. Avea întotdeauna la el „iarbă” pe care o creștea pe cont propriu, undeva, afară din oraș. De data aceasta însă, când i-am cerut un joint, mi-a zis: „Numai. Gata. Dar îți fac cinste cu ceva de băut. Azi sărbătoresc”.
Credeam că glumește când mi-a spus că pleacă la mănăstire să se călugărească. Niciunul dintre noi nu l-a crezut. Toată viața am încercat să trăim numai de capul nostru, să nu facem armata și altele din astea. Și-acum, netam-nesam, merge la o închisoare pe viață, de bună voie. Imposibil!
Câteva luni mai târziu am observat că dispăruse. Eram siguri că a plecat în Olanda, cum zisese cândva. Anul următor, pe nepusă masă, l-a sunat pe cel mai bun prieten al lui și l-a invitat la o mănăstire de care nu auzise niciunul dintre noi, ca să asiste la ceremonia sa de călugărie.
Categoric nu e o închisoare. Călugării sunt majoritatea tineri și foarte amabili, deși cu înfățișări foarte serioase. Nici urmă de fanatic acolo; am văzut bărbați tineri, cam de vârsta mea, între 20-30 de ani, pe unii îi mai văzusem pe la concertele mele sau prin cluburi. Erau tipi care proveneau din același mediu social ca și mine, civilizați, unii incredibil de școliți, alții artiști sau cântăreți incredibil de talentați. Cât despre peisajul înconjurător... uau! Aș putea sta acolo o viață.
După câteva luni, alți trei băieți au mers acolo. Unul dintre ei s-a botezat. Toți s-au întors foarte impresionați, povestind o mulțime de lucruri despre acei călugări. În curând, fiecare dintre noi, mânat de curiozitate sau de altceva, a fost acolo măcar o dată; unii am ajuns să mergem regulat. Eram foarte surprinși să vedem tineri la fel ca noi care și-au schimbat radical viața.
S-a întâmplat pur și simplu. Dumnezeu a venit în orașul nostru. Mi-am dat seama de asta când i-am văzut pe Anna și pe Sebastian la biserică, așteptând cuminți, la rând, să se împărtășească, ei, care își dăduseră în venă ani de zile; sau când l-am auzit pe Cain, un punkist rebel, cântând: „Marie, Maica lui Dumnezeu, vezi ce le fac copiilor tăi?” Am început să văd chipuri familiare mie din cluburi de noapte sau de la concerte rock’n’roll, primind Sfânta Împărtășanie regulat.
Trupa mea era cândva cel mai important lucru pentru mine, dar era o greșeală. Cel mai bun album al nostru a fost pe locul doi într-un clasament anual făcut de cea mai cunoscută revistă de muzică alternativă din Iugoslavia, care l-a comparat cu albumul de debut al formației Urban Dance Squad. Pentru o clipă, am fost în al nouălea cer... dar curând viața a dat cu noi de pământ și ne-am cam rupt oasele. Apoi a izbucnit războiul în țara mea...
Oricum ar fi, îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat ochi ca să citesc și să înțeleg câte ceva din Scriptură, să vad că în toate timpurile s-a vorbit de măreția Lui. Și am mai înțeles că nu făceam decât să fug de crucea mea, de care nu poți scăpa. Așa că acum învăț să-mi duc crucea, cu mulțumire.
Pot spune ca am găsit acel „ceva” pe care îl căutam. Nu m-a făcut mai vrednic, mai bun sau mai diferit decât ceilalți. M-a făcut în același timp egal și mai puțin vrednic. M-a învățat să văd părțile bune din oameni și să încerc să le cultiv în mine însumi, înlăturând din interiorul meu orice m-ar împiedica să fac asta. Și să-i iubesc pe oameni așa cum sunt.
Am înțeles că Ortodoxia nu te învață cine-știe ce teorii abstracte sau construcții teologice; de fapt spune: „Curăță-te pe tine însuți; alungă orice patimă și orice obicei urât; îmbogățește-ți și înfrumusețează-ți sufletul cum poți mai bine; încrede-te în Dumnezeu și El te va învăța tot ceea ce trebuie să știi.”
Rugați-vă pentru mine, prea păcătosul,
Vladimir
*
Orice suflet care și-a pierdut pacea trebuie să se pocăiască și Domnul îi va ierta păcatele, iar atunci bucuria și pacea vor fi în suflet.
Slavă Domnului că ne-a dat pocăința, iar prin pocăință noi toți ne mântuim fără excepție.
Nu se mântuiesc numai cei ce nu vor să se pocăiască.