În fiecare an, pe 12 aprilie, elevii liceului „Ion Nistor”, Vicovu de Sus, sărbătoresc la Putna urcarea pe tron a Sfântului Ștefan cel Mare
Crezi că Sfântul Ștefan este actual?
El va fi actual tot timpul. A fost și în trecut, este și acum și va fi și peste mulți ani, sute de ani.
Fiindcă el ne-a oferit șansa să ne afirmăm credința și să credem în Hristos, și noi trebuie să ducem acest lucru mai departe.
Eu cred că oriunde ai merge, și în orice societate ai intra, dacă îți arăți adevărata ta față și adevăratele calități, vei fi respectat. Nu trebuie să te conformezi societății contemporane, care are atâtea defecte. Trebuie să fii așa cum ești tu și cum te-au învățat părinții și să duci tradițiile mai departe.
Cîrstean Alexandra
Ce crezi că este cel mai important pentru un om, pentru identitatea lui?
Este important să nu uităm de unde am plecat. Și să ne gândim că orice am avea, oricând putem pierde totul; și atunci nu ne rămâne decât ceea ce avem în suflet. Iar dacă nu avem credință și nădejde în Dumnezeu atunci o să rămânem fără nimic. De asta sunt atât de mulți tineri care recurg la acțiuni dintre cele mai disperate: pentru că, probabil, ei cred că pierd totul și nu le mai rămâne nimic. Dar dacă am avea nădejdea... Deci nădejdea este principalul lucru care trebuie să existe în sufletul nostru.
Elena Ioana
De ce am venit de Paști la Putna?
Cunoașterea este probabil cel mai bun lucru pe care poate să-l facă cineva aici
Să vadă cine este. Să vadă cine vrea să fie. Se petrece o limpezire a gândurilor și a sentimentelor. Cred că asta este cel mai important.
Alexandru, Medicină, București
La un moment dat am scăpat de toate păcatele
Eu prima dată m-am spovedit la mănăstirea Putna. M-am spovedit după îndreptarul părintelui Cleopa. A fost o spovedanie foarte profundă și trăirile pe care le-am avut la prima spovedanie m-au determinat să revin de Paști la Putna, pentru că atunci tot de Paști am venit. Mi-am pus în gând ca șapte ani la rând să vin de Paști la Putna. Dar acele trăiri pe care le-am avut la prima spovedanie m-au determinat să vin cel puțin de 3–4 ori pe an la Putna. Nu cred că le pot descrie în cuvinte. A fost ceva neobișnuit pentru mine.
Era pentru prima dată în viața mea când mă spovedeam; vă dați seama câte păcate s-au înghesuit pe spatele meu... Și la un moment dat am scăpat de toate păcatele! Am început să plâng după ce m-am spovedit prima dată. Parcă zburam când mergeam pe drum. A fost ceva deosebit. După aceea n-am mai retrăit starea asta, dar a fost ceva care m-a legat de mănăstire.
Iulian, Drept, Chișinău
Când te duci la biserică simți că ai cât de cât un echilibru
Am vrut să simt bucuria Învierii într-un mediu mai duhovnicesc. La mănăstire găsești rugăciune, liniște, muncă, care își are rolul ei, ascultare. Aici gasești o pace aparte, în care poți să stai cu tine însuți fără să fugi de tine. Tinerii tind să se distreze pentru a-și acoperi neliniștea interioară. De exemplu în discotecă uiți practic de tine.
Ce stare aveai la discotecă?
Mie una îmi plăcea foarte mult să dansez. De fapt, dacă stau să mă gândesc sincer, îmi plăcea să fiu admirată. Dar aveam și un sentiment de neliniște, parcă nu era tocmai ce căutam. Acum gândesc altfel.
Ce te-a determinat să nu mai mergi la discotecă?
Pur și simplu diferența dintre liniștea, pacea de care am vorbit, armonia pe care o ai atunci când nu te duci acolo. Când te duci la biserică, de exemplu, simți că ai cât de cât un echilibru. Când mă duceam la discotecă, după aceea cel puțin două zile trebuia să stau ca să îmi revin, să îmi capăt liniștea mea – o liniște relativă... Simțeam imediat un dezechilibru când mă duceam la discotecă, și de aceea nu-mi mai plăcea.
Am stat și am analizat ce mi se întâmpla. Am avut un prieten care a fost în ASCOR Craiova și și-a schimbat, așa, dintr-o dată, viața. Am rămas foarte surprinsă când l-am vazut. Atunci mi-am zis că ar trebui să caut și eu să mă duc la ASCOR București.
Nu știu cum a fost schimbarea asta. Parcă nu a fost ceva exterior, a fost ceva interior. Am început să caut, mă gândeam „Doamne, ce vreau?” Ultima dată când am fost într-un club, în octombrie, eram conștientă că poate va fi pentru ultima dată. Și chiar nu mă simțeam bine: mă gândeam la Hristos și mi se părea așa ciudat locul în care eram. La un moment dat mi-am zis să nu mă mai gandesc și să fac altceva, să dansez, dar nu reușeam. Atunci am fost convinsă că nu îmi mai place.
Ce persoane sunt importante pentru tine?
O persoană importantă este duhovnicul meu. Poate mă mint singură când spun asta, pentru că totuși nu mă țin de anumite lucruri. Și părintii.
Cu ce gânduri pleci?
Plec cu gândul că trebuie să am nădejde în Dumnezeu și să mă rog mai mult.
Ana-Maria, Construcții, București
Mersul la mănăstire îi ajută pe tineri să iasă puțin din cotidian, să-și reamintească scopul lor în viață
Îi ajută ca, revenind în oraș, să nu se piardă, să nu se zăpăcească. Acesta cred că e efectul pe care îl au șederile la mănăstire: faptul că se întorc mai liniștiți și faptul că nu se lasă pradă zăpăcelii din oraș.
Crezi că interacțiunea dintre pelerini și călugări poate dăuna vieții monahale?
Probabil cu comportamentul nostru, cu hainele noastre, cu toate lucurile astea le amintim de lume și le aducem în fața ochilor și ispite. Mă gândesc că e destul de solicitant și pentru ei. Monahii ar pierde ceva din pacea lor și noi am câștiga ceva din pacea pe care o pierd ei. Poate monahul trebuie să-l înțeleagă pe mirean, și mireanul ar trebui să încerce să păstreze o conduită în așa fel încât să nu strice pacea călugărului foarte mult. Dar relația asta dintre mănăstire și lume ar trebui totuși să existe. Cel puțin din punctul meu de vedere, ca mirean, cred că ajută foarte mult.
Cătălin, Teologie, Craiova
Am nevoie de pacea pe care o gasesc aici.
Vin la mănăstire de Paști pentru că e un moment de respiro, un moment în care mă regăsesc, îmi încarc bateriile.
De ce nu te duci la munte?
Păi și aici e munte, dar e o îmbinare fericită între munte și rugăciune. Rugăciunea ajută la limpezirea omului – cel puțin pe mine mă ajută. Prin spovedanie te curățești de păcate, dar mai rămân acolo niște rămășițe. Și prin rugăciune stăruitoare se înlătură și rămășițele acelea, și te cureți și de unele gânduri pe care le mai ai, gânduri legate de păcate.
Elena, Management, București
Simțeam nevoia de a mă apropia de Dumnezeu
Am avut o perioadă în care m-am îndepărtat puțin de Dumnezeu, adică n-am mai fost la biserică, nu m-am mai spovedit, nu m-am mai împrtășit, și acum am început să merg mai mult la biserică. Nu în ultimul rând a contat faptul că a venit și o cunoștință de a mea.
A fost ceva la care nu mă așteptam, chiar m-a luat prin surprindere. De când am ajuns, joi dimineața, am lăsat bagajele și am plecat la slujbă. Am ajuns exact când începea slujba.
Și toată ziua, de dimineața până seara, nu făceam altceva decât să stăm la slujbă, să lucrăm și să mergem la masă. Trei zile la rând și nu-mi venea să cred că nu mă plicitsesc! Mi-a făcut plăcere să lucrez, să fac lucruri pe care puteam să le fac și acasă dar nu le făceam decât dacă mi se cerea. De exemplu, dacă m-ar fi spus părinții „fă aceea, fă cutare” – cum s-a întâmplat aici –, m-aș fi supărat și aș fi zis: nu mai fac, am și eu nevoie de timp liber, vreau să fac și eu ceva pentru mine. Dar aici parcă le făceam cu drag. Nu știu cum să explic, dar parcă simțeam o căldură dumnezeiască...
Am lucrat împreună cu părinții și, interesant, erau și omenoși, prietenoși, dar și serioși când era nevoie să fie serioși. Parcă nici mie nu-mi vine să cred că cel mai mult mi-a plăcut faptul că am muncit mereu!
La mănăstire totul pornește din interior, din suflet, parcă-L simți pe Dumnezeu aproape. În timp ce, dacă pleci în alte părți ca să te distrezi, să-ți distrezi trupul, să zic așa, nu prea suportă comparație, pentru că după ce pleci de la munte nu ramâi cu nimic. Rămâi cu amintirile, pe când la mănăstire poți să rămâi cu Dumnezeu în suflet. Sau să-L câștigi pe Dumnezeu, sau să te apropii mai mult de Dumnezeu. Eu am simțit nevoia să mă apropii de Dumnezeu. Și asta cred că a contat. Simțeam ca și cum un magnet mă atrăgea.
Plec în primul rând cu bucuria pentru ce am câștigat aici. Îmi va fi dor de părinții pe care i-am cunoscut aici – pe câțiva i-am cunoscut mai îndeaproape.
Îmi va fi dor și de atmosfera care era aici, când lucram toți împreună și stăteam toți laolaltă, și vorbeam, mai râdeam, mai povesteam – a fost frumos!
Cu acest sentiment o să rămân. În primul rând cu bucurie, cu fericire, cu fericirea că m-am apropiat mai mult de Dumnezeu. Știu că îmi va fi greu acum, când voi pleca acasă, pentru că mă voi întâlni cu toate ispitele, voi reveni la viața mea de dinainte. Dar acum o să mă feresc cu puțin mai multă atenție, o să privesc altfel lucrurile.
Adrian, Finanțe-Bănci, București
Fiți demni!
Sunt mulți care nu ne vor altfel decât dezbinați. Sunt mulți care nu ne vor altfel decât așa cum nu se cuvine, nu atașați de valorile noastre românești. Apărați-le pe acestea, căci ele vin din adâncul sufletului poporului nostru. O spun pentru că am și durerea aceasta când văd cam ce se întâmplă în societatea noastră în ziua de astăzi.
Nădăjduiesc că Preabunul Dumnezeu nu va lăsa să se piardă neamul nostru. Mai sunt și tineri care se pleacă sub epitrahilul unui duhovnic. Din fel de fel de cazuri, din fel de fel de situații, și ca stareț aici, cunosc și îmi dau seama câți români au plecat și nu s-au mai întors; câți au plecat și au uitat că sunt români. Este o migrație, un exod cum nu a mai fost în istoria neamului nostru.
Dar poate că din greșeli vom învăța câte ceva și poate toți cei care vor rămâne statornici vor fi strâns uniți în jurul adevărului, în jurul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care este singurul Adevăr și singura Cale, singurul de poala Căruia trebuie să ne ținem.
Nu vă doresc altceva decât să iubiți lucrurile frumoase, să fiți cu demnitate și să luați aminte la voi înșivă, la viața voastră.
„Ia aminte la tine însuți” spune un cuvânt din Sfânta Scriptură.
Ia aminte la tine, păzește-ți mintea, fii demn, fii smerit. Smerenia nu este slugărnicie, smerenia este demnitate.
Vă aduceți aminte, din Sfânta Evanghelie, când Mântuitorului nostru Hristos a fost pălmuit, a întrebat: „Dacă am mărturisit adevărul, de ce mă pălmuiești, de ce mă lovești?” Așadar smerenie, dar și demnitate, nu slugărnicie.