Între noi și Hristos sunt gratii, iar noi, privitorii, suntem după ele!... Hristos Mântuitorul este în suferință pentru noi, în starea de Jertfă; dar atunci când vom fi înțeles și simțit semnificația jertfei tinerilor eroi și martiri ai străzii, din decembrie ’89, gratiile vor dispare iar noi vom fi liberi, lângă Hristos cel Înviat.
Această carte a început ca o revistă. Chiar atunci în anii ’90. Simțeam că acești tineri trebuie să rămână undeva. Ei ca persoane, nu ca anonimi, nu ca masă de eroi, nu ca abstracție. Ci ei ca persoană, ei ca chip, ca om viu care a trăit, a gândit și a simțit. Ne gândeam la faptul că asemenea oameni aparțin poporului, aparțin neamului și trebuie să rămână undeva ca amintire explicită. Și de aceea am început prin a încerca să luăm de la rudele, de la familiile lor fragmente de jurnal, fragmente de scrisori, ceea ce au spus, ceea ce părinții lor își aminteau: o propoziție, o frază; ce făceau: unul cânta la chitară, unul cânta rock, altul scria poezii, o fată cânta la vioară, Ruxandra.
Am început în ’90 în ianuarie, ianuarie-februarie-martie. Și am scos revistă cu revistă. Doar câte un număr în care apăreau câte trei sau patru dintre ei. Ani de zile după aceea am revenit cu gândul la ei; îmi reveneau în minte imagini, cuvinte. Eu sunt convins că ei, care sunt acolo în rândul sfinților, împreună cu Dumnezeu, se uită la noi și ne veghează, se roagă pentru noi. Asta e convingerea mea. Ei au murit ca martiri, au murit pentru libertate, pentru neam, pentru țară, pentru eliberarea de sub totalitarism. Dacă vor fi sau nu vor fi canonizați, asta nu decidem noi. Dar eu cred cu tărie că ei sunt în Împărăția lui Dumnezeu și s-au mântuit, iar prin ei se mântuiește și acest neam. Tot timpul cât am lucrat la această carte am simțit o bucurie, pentru că aveam sentimentul că ei se bucură. Și chiar simțeam lucrul acesta că ei de acolo din Cer se bucură, nu pentru că ar vrea să aibă parte de cinste sau de slavă, ci pentru că jertfa lor este relevantă pentru noi, pentru cei care am rămas.
Deci trebuie să ne cinstim martirii, nu pentru ei, căci ei nu mai au nevoie de cinstirea asta. Noi avem nevoie de ei ca modele. Ei sunt modele pentru noi toți, în special pentru tineri. E foarte bine să mergi la un tânăr și să-i spui: „Uite, vezi Laurențiu, sau Mihai, sau Constantin, sau Ruxandra, au fost tineri ca și tine. 18 ani, 20 de ani, 25 de ani... Uite Cristian, Daniel” niște tineri care n-au fost neapărat diferiți de ceilalți, dar care au fost acolo. Au fost acolo și au crezut în libertate, au dorit această eliberare, în primul rând spirituală.
Redactorii „Miracol ’89”
*
– V-ați rugat vreodată la cei care sunt îngropați aici?
– Cu siguranță. Nici nu putem altfel. Și multe din lucrurile pe care le-am realizat aici sunt din puterea lor. Sunt multe pe care nu gândeam că le vom izbândi vreodată.
Pr. Dorin Bădună, Biserica Eroilor Martiri
*
Foarte des simțim că numai ei ne împing de la spate, numai ei ne-au făcut să izbândim.