Cine nu-și cunoaște temelia, nu poate să zidească. Ei sunt temelia noastră.
Este adevărat că în decembrie 1989, în paralel cu revolta pentru adevăr și libertate, au existat calcule politice și manipulare. Dar importantă și ziditoare rămâne jertfa celor nevinovați, căci neamul s-a apropiat mai mult de dumnezeire prin dăruirea lor sinceră, dezinteresată, în numele lui Hristos. Prin ei s-au îmbogățit sufletește toți cei ce au căutat Adevărul și Binele.
Cei doritori de bani, de slavă deșartă și de plăceri au mers înainte pe drumul lor. Uneori, aceștia au vorbit chiar în numele idealurilor revoluției, dar cuvântul lor mincinos nu a anulat puterea sufletească pe care ne-au dăruit-o cei ce s-au jertfit atunci.
Tinerii care au fost omorâți în decembrie 1989 și-au dat viața pentru România adevărată: acea Românie profundă, vie, întemeiată pe credința de veacuri a neamului nostru. Ei sunt dovada că după 45 de ani de comunism adevărata Românie nu a dispărut, și aceasta ne întărește în nădejdea că nu va dispărea nici de acum înainte.
*
Vom muri și vom fi liberi!
Potirul durerilor era plin la acea cumpănă de vremi! A luminat atunci în spiritul vostru, tinerilor, un cuvânt unic: „Vom muri și vom fi liberi!” Nu l-a rostit nimeni în vreo altă țară, în vreo altă revoluție, nici la 1789, nici la 1848, nici în 1917. Voi ați descoperit libertatea în moarte, dar nu în moartea ca moarte, ci în moartea ca jertfă. Așa a fost la început: Jertfa, nu moartea! „Mielul e înjunghiat de la întemeierea lumii”. (Apoc. 13, 8)
În jertfa voastră a rodit reînvierea neamului. Voi așa ați trăit moartea, ca jertfă; trăind-o așa, moartea murise în voi mai înainte; murise frica, murise sclavia totalitară, murise josnicia materialistă, murise ateismul, murise tot ce omoară viața în duhul ei divin, nemuritor.
A luminat în voi, martirii, acest înțeles al ofrandei voastre pure, genuine, înțeles că nu muriți, și că, deci, sunteți vii, tot mai vii. Domnul vieții, Iisus Hristos, a zis: „Adevăr, adevăr vă spun vouă: cel ce ascultă Cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5, 24). Voi ați trecut la viața de veci. Ați dobândit deplina libertate pentru voi, dar și pentru noi. Din libertatea voastră și noi devenim liberi „de cel rău”.
La temelia înnoirii României, la sfârșitul acestui ultim veac al mileniului stă mărturie jertfa voastră a tuturor.
Ferice de neamul care se întemeiază și se înnoiește prin jertfă în numele lui Hristos, Cel care, prin jertfă, ne-a dăruit învierea.
Părintele Galeriu
*
Vladimir Cătălin Andronic, 1 lună, 23 nov 1989 – 23 dec 1989
...Să nu-ți fie teamă, mamă, de câte ți-am gângurit în vis! Acum însă, hai binecuvântează-mă printr-un sărut, că, uite, mă cheamă să mă alăpteze Maica Domnului! Și să nu plângi, să nu mai plângi când mergi îndoliată la Cimitirul Eroilor Tineri, la mormântul 7, rândul 7, sau când mă vezi atât de dulce și atât de nevinovat în fotografie!
fragment după Corneliu Tălmaciu
*
Mariana Mirea, 22 de ani, 25 sep 1967 – 21 dec 1989
Era o fire veselă, prietenoasă, îi plăceau foarte mult muzica populară și dansurile. Credea în bunul Dumnezeu. Lucra ca tipograf-zețar la „Universul”, fostă „Informația”. Cu ocazia demolării bisericii „Sfânta Vineri” a fost indignată. A doua zi s-a dus să vadă ruinele și s-a întors acasă cu o cărămidă dintre ruine! A fost împușcată pe 21 decembrie seara, în apropierea sălii Dalles.
Pe vremuri, în locul Cimitirului Eroilor Tineri, era un părculeț unde ea obișnuia să vină cu colegii și prietenii. Aici își depănau amintirile, spuneau glume și cântau! Dar acum se odihnește în „părculețul” pe care l-a iubit atât de mult.
familia
*
Roberto Sandu, 22 de ani, 4 nov 1967 – 21 dec 1989
Joi, 21 decembrie, s-a dus la miting. A spus atunci: „Nu-ți dai seama că, dacă nu mă duc eu, nu se duce nici el și nici el și așa mai departe și nu se va întâmpla nimic? Și trebuie să se întâmple! Așa nu se mai poate!” Dar o să vă împuște! „Nu pot să tragă, noi nu avem arme, avem numai piepturile noastre. Nu pot să tragă. Și oricum nu mai avem de ales.” S-a oprit câteva minute la soția și la copilul său și a plecat. De atunci nu l-am mai văzut decât la morgă, pe 27 decembrie.
mama
*
George Nechita, 20 de ani, 9 aug 1969 – 22 dec 1989
În seara zilei de 22 decembrie a fost împușcat în inimă. A fost dus la Spitalul de Urgență și după intervenția chirurgicală a decedat. A fost luat de la morgă de cea care trebuia să-i devină soție; nunta ar fi avut loc în aprilie 1990.
Citea foarte mult, îndrăgea toate materiile la școală. În ultima perioadă a liceului, a participat la Olimpiada Balcanică de Matematică de la Ankara – Turcia. Cânta la acordeon, la chitară, era un pasionat alpinist. Era de o modestie ieșită din comun. Respectul față de părinți și față de cei din jurul său, apropiați sau nu, era constant.
familia
*
Adrian Fulga, 19 de ani, 25 mai 1970 – 25 dec 1989
Pe 21 decembrie pleacă cu prietenii la „Intercontinental”, vede tot ce se petrece și atunci, fără să ezite, se aruncă în focul luptei. În 22 decembrie intră în sediul fostului CC. Vorbește cu mama lui, internată în spital, și, într-o stare de fericire fără margini, îi spune: „Suntem liberi, am învins! Am să vin la tine să ți aduc primul număr al ziarului «Libertatea», ca să te bucuri și tu”. Pe 23 decembrie își strânge sora în brațe și îi spune cu mândrie: „Sunt român” și pleacă... spre eternitate, spre gloria veșnică!
Am aflat că a fost împușcat din spate, în noaptea de 24 spre 25 decembrie. A murit în sfânta zi a Crăciunului.
familia
*
Dana Gorneanu, 22 de ani, 14 sep 1967 – 25 dec 1989
E multă vreme de când prietena și colega noastră de la Spitalul Clinic „Carol Davila”, asistenta medicală Dana Gorneanu, ne-a părăsit. În scurtul timp în care a poposit în mijlocul nostru, ne-a învățat ce înseamnă să-ți iubești semenii, să iubești viața, să-ți iubești țara, să iubești libertatea. În noaptea însângerată de 24-25 decembrie 1989, Dana a aprins candela în casa părintească și a plecat să-și termine misiunea, a plecat să înfăptuiască revoluția, a plecat să salveze viața unui om.
familia și prietenii
*
Poate singurul rost al morții acestor tineri a fost acela că credința a fost descătușată. Asta ar fi consecința revoluției și consecința jertfei lor. Pentru că știm foarte bine ce am pătimit și noi și ce a pătimit și biserica în perioada comunistă. Alt rost nu văd.
Prof. Anghel Cioran, tatăl eroului-martir Gabriel Cioran
*
El n-a ieșit acolo ca să aibă un serviciu mai bun, ca să fie director. Această conștiință a libertății i-a făcut să iasă în stradă. Și aceasta îi face martiri ai lui Hristos. „Vom muri si vom fi liberi!” Dar nu ei! Ei mor ca ceilalți să fie liberi. Aici iubește Dumnezeu jertfa lor. Murim noi ca ceilalți să fie liberi. De aceea cinstim martirajul lor.