Ce concluzii ai tras din experiența ta de un an de zile ca educatoare la o grădiniță creștin-ortodoxă?
Concluzia principală este că, în comparație cu școala – am predat religia și la școală –, la școală predai mult și copiii prind puțin, pe când aici predai puțin și copiii prind totul.
Aici totul se captează, fiecare gest, fiecare mișcare, să nu mai zic cuvânt, totul. Copiii înregistrează și chiar încearcă să pună în practică.
Sunt părinți care și-au dorit din tot sufletul această grădiniță și se bucură că ei reușesc să învețe de la copiii lor ceea ce ei nu au reușit să învețe până acum.
De la copiii de grădiniță?
Da. De la copiii de la grădiniță ei învață lucruri pe care nu le-au știut până acum. Mai ales pentru că ei au crescut în perioada comunistă.
Cum îi învățați că ceva e bine și ceva e rău?
Noi am încercat să le spunem că totul este văzut de Dumnezeu și totul îi poate ajuta sau le poate face rău. Dumnezeu locuiește într-un suflet – în inimioara noastră, cum le-am zis copiilor – care face fapte bune, un suflet în care este primit. Și El rămâne la noi dacă Îl primim și dacă Îi arătăm că-L iubim făcând fapte bune, ascultându-L.
Ei știu că Mântuitorul vine în inimioara noastră în momentul în care ne împărtășim și le-am spus că trebuie să-L ținem acolo, în inimioara noastră, și să nu-L lăsăm să plece, căci El pleacă în momentul în care facem fapte rele.
Într-o vreme le spuneam că atunci când facem fapte bune îngerașul se bucură și este aproape de noi, dar el se supără în momentul în care facem fapte rele, și nu mai este chiar așa de aproape de noi, și atunci: „pe noi cine ne mai păzește, și cine mai are grijă de noi, și cine ne mai învață lucruri bune, și cine ne mai ferește de rele?” Iar faptele rele pe care le facem, le facem fiindcă cineva ne-a păcălit, un îngeraș rău. Ei trebuie să știe de existența îngerului bun și a îngerului rău. Nu insistăm foarte mult pe aspectele negative, dar totuși trebuie să știe, să conștientizeze acest lucru. Și, le spuneam, este cineva care ne îndeamnă să facem și rele. Dacă noi ascultăm și ne lăsăm păcăliți, facem fapte rele și îngerașul cel bun nu mai este așa de aproape de noi.
S-a întâmplat de multe ori acest lucru: ei și-au dat seama că, după ce au făcut o faptă rea, li s-a întâmplat ceva și s-au supărat, ori s-au împiedicat. Asta fără să le explicăm noi. Și își ziceau unul altuia: „uite că iarăși te-a păcălit îngerașul rău.”
În legătură cu modul cum gândesc ei, cum se raportează la bine și la rău, mi-a povestit un părinte o întâmplare. Într un parc erau câțiva copii de la grădinița noastră, cu părinții lor. Au venit și alți copii acolo. La un moment dat s-a iscat o tensiune între cele două grupuri de copii. Ceilalți copii au început să se comporte urât cu copiii de la grădinița noastră, au început să le vorbească urât. Atunci unul dintre copii le-a spus: „Vezi că te vede Doamne-Doamne de acolo de sus din cer”. Deci ei rețin, fac niște legături și gândesc, chiar dacă nouă nu ne arată întotdeauna lucrul ăsta.
Mergeam cu copiii la biserică, la catedrală, într-o zi de sărbătoare, și ei s-au apucat pe stradă, în mijlocul oamenilor din centrul orașului, să cânte „Hristos a înviat!” Cântau tare, și cu o bucurie, cu o evlavie, cu un dor...
Acest gest pornit din sufletul lor m-a uimit, m-a lăsat fără cuvinte. Nici nu le puteam spune să tacă, nu le puteam spune nimic. Am rămas uimită, pentru că noi nu suntem în stare să facem ceea ce au făcut ei. Toată lumea se uita la noi pe stradă, însă foarte încântată. Și după aceea au început să zică rugăciuni, așa, pe stradă, fără să le spun nimic, fără să fac ceva care să-i provoace. Este modul lor firesc de manifestare, este ceva care pornește din sufletul lor. Ei au o dragoste pentru Dumnezeu cum nu se mai întâlnește la mulți oameni, din păcate.
Ce să facă părinții care n-au posibilitatea să trimită copiii la o astfel de grădiniță?
Măcar o jumătate de oră pe zi să petreacă împreună cu copiii lor. Ei sunt fascinați de ceea ce li se spune. Sunt fascinați de orice poveste. Știți cum este moara: ce-i dai să macine, aceea macină. În mintea lor pot fi niște exemple de comportament, niște vieți de sfinți, sau pot fi niște povești din acestea care sunt neadevărate. Poate să fie chiar Dumnezeu în mintea lor, ei pot să aibă gândul la Dumnezeu. Comportamentul lor este influențat de ceea ce văd, de ceea ce aud, de ceea ce li se spune. Ei încearcă să fie ca eroii din poveștile pe care le ascultă, dar pot încerca să fie ca un sfânt dintr-o istorisire: la fel de bun, la fel de blând, de credincios, de iubitor de oameni și de Dumnezeu. Acestea sunt modelele lor.
Și dacă nu au timp să le povestească multe, părinții să le aducă niște cărți cu imagini. Dacă li se citește o dată, de două ori o poveste, ei o rețin, și după aceea au cărțile și se uită prin ele, își aduc aminte ce li s-a spus.
Dar neapărat părinții să se roage cu ei. Dacă părinții sunt creștini cu adevărat, și Îl simt și trăiesc cu Dumnezeu, atunci și copiii lor vor simți aceste lucruri și vor trăi și ei la fel. Pentru că cel mai bine prind nu cuvintele, ci faptele, trăirile, ceea ce simte părintele. Copilul simte și este atras de aceste lucruri.
Este greu să fii educatoare la o grădiniță creștin-ortodoxă?
Da! Dar când știi și simți că faci ceva pentru Dumnezeu, deja nu te mai gândești la cât este de greu, ci te gândești la cât este de frumos. Și mai ales când îi vezi pe copii că sunt aproape de Dumnezeu, că au dragoste față de Dumnezeu, ai uitat de toate greutățile. Asta pentru mine este cea mai mare bucurie, când îi văd pe ei că se apropie de Dumnezeu și trăiesc anumite lucruri, simt anumite lucruri pentru Dumnezeu.
De multe ori fac anumite afirmații care ne uimesc. La un moment dat încercam să facem un joc cu ei, și-i întrebam: „Dacă suntem într-o pădure și vedem că vine un urs la noi, ce facem? Și avem un gard în față, un tufiș, ce facem?” Încercam să obțin de la ei un răspuns cum ar fi: sărim peste tufiș, sau trecem prin tufiș, sau ceva de genul acesta. Și o fetiță a zis: „Îl păcălim cu Măicuța Domnului”. Ea a reținut că în orice situație, în primul rând cerem ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului, și după aceea știm că rezolvarea vine. Ei au înțeles asta, și acesta este un lucru minunat!
Ce-i trebuie unei tinere pentru a se împlini în cariera pe care v-ați ales-o?
Dacă este dispusă ca în viața ei să aleagă să-I slujească lui Dumnezeu, cred că mai departe totul se rezolvă. Dar să-I slujească lui Dumnezeu fără condiții. Asta să fie singura dorință: să-I slujească lui Dumnezeu. Cred că după aceea toate vin de la sine. Și să aibă dragoste, să simtă că are dragoste și dorință de a se apropia de Dumnezeu și de a-i ajuta și pe alții să se apropie de Dumnezeu.
Pentru că ne conducem după principiul: „pe noi înșine, și unii pe alții, și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să i-o dăm”. Cam asta văd eu la această grădiniță, și cam asta văd și într-o familie.
Acest lucru trebuie să-l facă părinții: pe ei înșiși, dar și pe copiii lor, și toată viața lor să i-o ofere lui Dumnezeu. Ca Dumnezeu să le-o binecuvânteze și să le-o împodobească cu bucurie, cu pace, și cu ajutor.
De ce are mai multă nevoie o educatoare dintr-o grădiniță creștin-ortodoxă în viața ei?
De rugăciune, de spovedanie, de spovedanie regulată. De răbdare, de încredere în cei cu care lucrează. Are foarte multă nevoie de încredere.
Și, în primul rând, are nevoie de dragoste față de Dumnezeu. Dragostea este cea mai importantă, față de copii și față de Dumnezeu.
*
Ce profesie să aleg?
Pentru mine, ți-o spun înaintea lui Dumnezeu, profesia care presupune cea mai mare răspundere, pe care o poate face cineva, este cea de educator. Dar ea este și cea mai grea deoarece plăsmuiește suflete. Iar plăsmuind suflete, plăsmuiești oameni, care sunt plăsmuiți după chipul lui Dumnezeu. Și astfel devii împreună-lucrător cu Dumnezeu, așa cum se fac și părinții atunci când nasc copii.
Dacă vezi că nu ai calitățile necesare, atunci fă-te învățător. Este o profesie la fel de responsabilă.
Iar dacă vezi că nici învățător nu poți, atunci fă-te profesor.