Colocviu dedicat Academicianului Zoe Dumitrescu-Bușulenga – maica Benedicta
La Mănăstirea Putna a avut loc în perioada 18–20 august 2007 un colocviu dedicat academicianului Zoe Dumitrescu-Bușulenga (maica Benedicta), intitulat „Tradiție spirituală românească și deschidere spre universal”. Colocviul s-a desfășurat la un înalt nivel spiritual, bucurându-se de prezența a cinci academicieni, a numeroși profesori universitari și oameni de litere. După cum sublinia Înalt Prea Sfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în cuvântul de deschidere a acestor manifestări, „maica Benedicta a fost o adevărată pildă de viață și de cărturărie” întru Hristos. Un moment emoționant l-a reprezentat lecturarea ultimului text al Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, scris pe data de 27 iulie 2007 special pentru colocviul de la Putna. Textul a fost citit de părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul mănăstirii Putna, care a adresat cu această ocazie un cuvânt de bun venit invitaților.
De-a lungul discuțiilor colocviului, cea omagiată a fost prezentată atât în „statura imperială” de erudită, de cunoscătoare profundă a culturii autohtone și europene, cât și prin „silueta diafană a maicii Benedicta”. Academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga a fost fără îndoială „ambasadorul deplin al culturii românești în Occident”, în special în perioada 1990-1997, când a condus „Academia di Romania” din Roma, dar și o reprezentantă de vârf „a alianței foarte profunde între religie și cultură” (academician Eugen Simion). Ca și monahie, maica Benedicta avea „o blândețe de nedescris”, s-a destăinuit maica Eufrosina de la mănăstirea Văratec, cea care a stat zi și noapte alături de ea în ultimii zece ani ai vieții. „Tot timpul plângea la rugăciune, stătea în picioare și se ruga, deși era suferindă; nu am văzut-o niciodată nemulțumită, în cei treizeci de ani de când am cunoscut-o la Văratec. Veneau foarte mulți tineri să o vadă, mulți vizitatori de peste hotare; maica Benedicta își făcea timp să stea de vorbă cu toți, deși era tot mai plăpândă”.
Academicianul Constantin Ciopraga și-a încheiat comunicarea intitulată „Zoe Dumitrescu-Bușulenga și literatura română”, cu o admirabilă descriere: pe patul de spital, înainte de moarte, maica Benedicta nu mai avea decât 33 de kilograme; ea era un adevărat „duh vorbitor, gata de marea călătorie, o personalitate harismatică, un model global”.
Principalul moderator al colocviului, domnul Dan Hăulică, președintele de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă, observa cu multă bucurie că totul s-a desfășurat sub patronajul, sub asistența duhovnicească a maicii Benedicta, ceea ce a conferit întâlnirii o anumită unitate și un anumit optimism: „Avem o mărturie că nu va pieri cultura română. Duhul maicii Benedicta ne-a inspirat să fim bucuroși că existăm. Pelerinajul de afară, sutele de oameni care vizitează încontinuu Putna, m-a uimit. De aceea, văzând ce este aici în sală și ce este afară, în incinta mănăstirii, m-am convins că nu este totul pierdut”.
Din comunicarea domnului profesor universitar Valeriu Râpeanu, s-a putut afla cum în anii 70 doamna academician Bușulenga strălucea în Universitatea București și atrăgea ca un magnet sute de tineri. Studenții o ascultau, mai târziu veneau cu copiii lor, cu cunoscuții lor, pentru a o audia din nou. „Era ca o inițiere în tainele culturii, care se împlinea atunci când o ascultai pe Zoe Dumitrescu-Bușulenga.”
„Simt din ce în ce mai mult nevoia suverană a înălțării către cele de sus!” (maica Benedicta, august 2005)
Domnul Grigore Ilisei, redactor TVR Iași, cel care a realizat ultima înregistrare video cu maica Benedicta, a prezentat mai multe aspecte interesante din viața celei omagiate. Auditoriul a putut astfel afla câte ceva din desele peregrinări ale academicianului Bușulenga la mănăstirea Văratec, încă din anii ’70–’80. Prin prezența sa și a altor intelectuali de marcă, Văratecul devenise „un adevărat centru de iradiere spirituală”, „o adevărată colonie cărturărească”, continuându-se astfel o tradiție de noblețe din perioada interbelică. Tot în acele vremuri Zoe Dumitrescu-Bușulenga „încuviințase la capătul unor îndelungi și apăsătoare deliberări lăuntrice, accederea sa și a altor intelectuali în anumite demnități în acea vreme a relativei liberalizări. Astfel ea a reușit de mai multe ori să bareze drumul nechemaților și a celor răi. Ea s-a străduit din toate puterile, chiar și atunci când tendințele neostaliniste câștigaseră teren, să ocrotească valorile, să promoveze tinerii cei mai promițători și să păstreze cât mai curat cu putință spațiul nostru cultural, atât de amenințat de primejdii de moarte. A izbutit să o facă pentru că nu și-a renegat nici o clipă convingerile umanistice și religioase. Aceste crezuri, pentru care a luptat până la ultima picătură de energie, i-au adus ostilitatea puterii de atunci și, mai cu seamă, pe cea a cuplului prezidențial. Dar în vâltoarea patimilor de după decembrie 1989, nu era loc pentru nuanțe și receptări critice. Ura se revărsa puhoi și mătura totul din calea ei. Doamna Zoe Dumitrescu, deși nu accepta acest mod de a judeca, înțelegea ce se petrecea și mai ales, ca o bună creștină, ierta. Ceea ce pricepea mai greu era ingratitudinea unor oameni cărora le fusese reazăm în furtună și care acum manifestau o intransigență inchizitorială.”
O înregistrare video a adus în fața celor prezenți chipul maicii Benedicta de la 20 august 2005, când cuvioșia sa împlinise 60 de ani. „Nu m-am despărțit niciodată de Biserică, toți duhovnicii mei pot să dea mărturie. Am înțeles că de acolo vine esența vieții”- spunea cu dragoste cea intervievată. „Am vorbit tinerilor despre valoarea unei culturi naționale, despre ce înseamnă înțelegerea continuității. Totul se continuă în cultură. Nu trebuie să ne contestăm valorile trecute, altfel ne contestăm pe noi înșine.”
La încheierea acestui colocviu, din care nu s-a prezentat aici decât o frântură, s-a hotărât înființarea fundației „Credință și Creație”, în amintirea maicii Benedicta. Fundația are drept scop promovarea valorilor culturale românești sub semnul credinței, iar președintele de onoare al acesteia este Înalt Prea Sfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Înalt Prea Sfinția Sa a susținut cuvântul de închidere al manifestărilor, vorbind și despre rolul foarte important pe care l-a avut de-a lungul veacurilor mănăstirea Putna pentru formarea tine-rilor. „Nădăjduim că tinerii noștri se vor trezi. Salvați tineretul nostru, salvați cultura noastră!”, s-a adresat înaltul ierarh celor prezenți.
În luna august a anului 2008, Fundația înființată în memoria maicii Benedicta va organiza tot la Mănăstirea Putna simpozionul intitulat „Lumea de astăzi și tensiunea dintre etic și estetic”.
*
Bucurați-vă, oameni buni, Eminescu trăiește. Mihai trăiește cât se poate de viu pe meleagurile românești prin sufletul doamnei Bușulenga. Totodată, prin ochii dânsei, respiră profund și blajin marii ctitori ai literaturii române, dânsa reprezentând o punte de legătură între aceste două lumi... Vă îndemn să iubiți adevăratele valori și modele pe care pământul țării noastre încă le mai are. Un exemplu cât se poate de elocvent este doamna academician Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Iubiți-o din tot sufletul; poate într-o zi, când vă veți deștepta, va fi prea târziu. Cu siguranță Însuși Dumnezeu o vrea alături de El, îi duce lipsa de dorul poveștilor despre Eminescu și nu numai. Îl înțeleg, dar Îl rog să ne mai lase și nouă această bijuterie literară a cărei valoare depășește orice barieră umană.