La aproape 20 de ani de la ieșirea din comunism, societatea românească nu și-a găsit încă echilibrul sufletesc. Să fie oare de vină sărăcia, ipocrizia unor politicieni, agresiunea kitch-ului, minciuna unor canale media, neasumarea autentică de către români a valorilor creștine sau traumele populației provocate de experimentele socio-politice? În ultimul timp, un alt răspuns se conturează cu tot mai multă evidență: România plătește astăzi crimele făcute prin avorturi după 1990.
Printre primele legi promovate cu asiduitate după decembrie 1989 a fost liberalizarea avorturilor. Mulți români au crezut, din neștiință sau din nepăsare, că în acest fel se distanțează de ideologia comunistă care impusese la noi în țară anumite restricții privitoare la întreruperile de sarcină. Nu s-a știut atunci un lucru foarte simplu: prima țară din lume care a legalizat avortul a fost tocmai Uniunea Sovietică în 1920, deci la puțin timp după ce imperiul țarist a fost acaparat de bolșevici. Toate țările din lagărul comunist au adoptat în timp o legislație asemănătoare, excepție făcând România. Inițial, țara noastră a legalizat și ea avorturile în anul 1957, această prevedere venind în contradicție cu codurile penale românești din 1865, 1937 și 1948 care condamnau omorârea pruncilor nenăscuți. În anul 1966, pe fondul unei oarecare independențe pe care România o arăta față de colosul de la Răsărit, țara noastră a interzis avorturile. Din păcate, tot sistemul legislativ antiavort promovat în acele decenii a fost abrogat după 1989.
Prin urmare, legalizarea uciderii unor ființe nevinovate nu a reprezentat un gest simbolic al ieșirii din comunism, ci, dimpotrivă, a aruncat țara noastră într-o perioadă de crimă și decădere sufletească, nemaiîntâlnită până acum în istoria României.
Libertatea prost înțeleasă
Cercetări oficiale (a se consulta în acest sens cărțile editate în ultimii ani de Provita Media) arată fără tăgadă că între anii 1990 și 1992 țara noastră a fost pe primul loc în lume în ceea ce privește rata avortului provocat legal. În această perioadă, la fiecare născut viu s-au făcut trei avorturi, ajungându-se astfel să fie omorâți cel puțin 2 milioane de copii. Numai în spitalele din București se omorau zilnic prin avorturi, între 70 și 100 de persoane care purtau fiecare pecetea chipului dumnezeiesc. În acei ani în care s-au împletit paradoxal frenezia libertății cu lanțurile unei neașteptate robii, poetul Ioan Alexandru mergea prin clinicile de avort. Iată ce spunea el în iulie 1990, când deja fuseseră uciși cel puțin 500.000 de copii: „Am fost la abatoarele acestea umane. Am văzut frigidere pline de copii înjunghiați, aruncați din pântecele maicilor lor. Am cumpărat giulgiu și cămăși pentru acești copii abandonați care sunt ca niște sfinți. Știți cum stau pruncii în pântecele maicilor lor? Ca niște călugări la rugăciune. Prin avort sunt smulși de acolo și aruncați în frigidere, fără hăinuțe, fără nume, fără botez… Sunt pline frigiderele de copii abandonați în România”.
Din păcate nici până astăzi situația nu s-a ameliorat simțitor. În România se înregistrează în continuare cea mai mare rată a avorturilor din UE și în țara noastră lipsesc aproape total consilierea și restricțiile juridice privitoare la o asemenea practică inumană. Se apreciază că de la Revoluție până în zilele noastre s-au făcut cel puțin 16 milioane de crime prin avorturi, neluându-le în calcul pe cele care nu au fost inventariate oficial și nici pe cele datorate mijloacelor contraceptive folosite de femei după ce au rămas însărcinate. Dacă adunăm morții români din cele două războaie mondiale și pe cei datorați terorii comuniste, nu vom reuși să depășim această cifră înfricoșătoare atinsă în doar 18 ani de libertate prost înțeleasă.
Articolul de față nu se dorește a fi o acuză la adresa celor care au făcut avort. El este în primul rând un semnal de alarmă adresat creștinilor pentru a se trezi și pentru a se implica în acestă problemă fie la nivel personal, fie la nivelul unui proiect social de tipul celui inițiat de părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului, fie la nivel politic.
Există țări, precum Polonia sau Irlanda de Nord, unde avorturile sunt practic interzise datorită unor acțiuni bine organizate și hotărâte ale credincioșilor. Să mai amintim aici și faptul că, în anul 1996, Congresul american a aprobat o sumă anuală de 50 de milioane de dolari pentru derularea unor programe care să promoveze în rândul tinerilor abstinența sexuală până la căsătorie. Rezultatele acestui demers au fost pozitive.
Un astfel de program ar fi binevenit și în România, dacă ne gândim numai la sutele de eleve sub 16 ani care au făcut avorturi în ultimii ani. La începutul anului 2008, s-a mediatizat cazul unei fetițe de 12 ani care a avortat... Ce copilărie mai poate avea o elevă care a făcut avort la 12 ani?
Cum se împacă molima avortului cu faptul că în România există totuși un interes pentru credință mai puternic decât în multe țări europene? O explicație a acestei stări paradoxale ar fi sărăcia care îi determină de multe ori pe părinți să-și limiteze numărul de copii. O altă explicație ar putea fi avalanșa industriei pornografice care a inundat spațiul românesc și care ar putea fi mult diminuată dacă factorii de răspundere ar fi hotărâți să stopeze acest flagel. Cea mai îngrijorătoare explicație este însă, din păcate, trăirea superficială a credinței. Nu este de ajuns doar să fim interesați de învățătura creștină, ci trebuie să ne străduim să o trăim în problemele noastre de zi cu zi. Dacă nu facem așa, vom ajunge la un comportament anormal și neplăcut lui Dumnezeu, de felul unei familii tinere care locuia într-o vilă, cu televizor în fiecare cameră, dar soții nu doreau să aibă mai mult de un copil. Puțin mai departe de această casă o altă familie cu 5 copii locuia într-o singură cameră în care ardea necontenit candela în fața icoanei Maicii Domnului...
Până când drepcredincioșii români nu vor respecta îndemnurile biblice „creșteți și vă înmulțiți” (Facere 1, 28) și „fugiți de desfrânare” (I Corinteni 6, 18), nu va exista pace în această țară, căci omorârea pruncilor, lupta împotriva Vieții, este de fapt semnul răzvrătirii împotriva Tatălui ceresc și al tăgăduirii Lui.
Mărturii
Pentru a ne da mai bine seama ce este avortul, vom prezenta în partea a doua a acestui articol câteva mărturii ale mamelor care au avortat și care au conștientizat în cele din urmă marea greșeală pe care au făcut-o. Mărturiile sunt adunate fie direct de la persoanele în cauză, fie sunt luate de pe internet, de pe site-ul www.avort.ro.
Iată câteva din aceste strigăte ale durerii: „Nu vă ucideți copilașul așa cum am făcut eu! Acum mi-aș da viața să-l văd doar o secundă!”; „De ce nu mi-a spus nimeni despre riscurile mari ale avortului? De ce nu mi-a spus nimeni ce va urma?” ; „Voi rămâne toată viața marcată de acest eveniment și vreau să vă spun acum, când plâng iar: opriți-vă să ucideți suflete nevinovate!!! Ce urmează după aceasta, e cumplit de trăit și sentimentul de a fi criminală este copleșitor și degradant. Oare cine și ce mă poate ajuta pentru că simt cum viața mea se sfârșește!...Oare unde este copilașul meu acum?” (Daniela).
„Am îndrăznit să mă uit mai atent la el… avea degete și la mâini și la picioare… un năsuc perfect… și i se vedea un zâmbet pe față… și mai dureros era că semăna cu mine la gură… Astea le povestesc pentru toate femeile care fac avort, în special după trei luni. Multe care fac… îl fac, se ridică și pleacă… dar niciodată nu se uită la ce lasă în urmă… Eu acum sunt distrusă din punct de vedere psihic și știu că niciodată nu voi mai fi la fel și niciodată nu voi putea săruta și alinta copilașul meu frumos, după care plâng în fiecare seară.” (Nicoleta).
O mărturie zguduitoare ne oferă și Ilona: „Asistenta m-a condus în camera de măcelărit. Era un miros puternic de dezinfectant. M-am întins pe masă… mi s-a făcut anestezie generală și pe când a intrat doctorul, am adormit. În timpul avortului l-am visat pe copilașul meu. Avea gene lungi cum are tatăl lui. Eram într-un câmp. M-a întrebat: De ce faci asta? I-am spus: Eu nu vreau să fac asta, iar el m-a întrebat: Atunci, totuși, de ce faci asta? Nu știu cum am ajuns în cealaltă cameră în pat… Nu țin minte nimic… știu doar că m-am trezit și mi-am dat seama că am adormit vreo 20 de minute. Am ieșit afară cu ultimele puteri… totul se învârtea în jurul meu… Afară era prietenul meu cu încă un amic. Am realizat ce am făcut… Primul meu gând a fost că sunt o criminală… I-am cerut o batistă și am început să plâng (… ) Azi noapte l-am visat din nou în același cadru. S-a uitat la mine și a spus: Vezi, acum sunt mort. M-au omorât. I-am spus să mă ia cu el, dar a spus că nu poate să facă asta, nu i se dă voie… și că nu pot pleca, voi avea parte de o întâmplare în curând… mai multe nu a putut să îmi spună… Fetelor, doamnelor, vă spun, nu faceți avort! Poate credeți că în viitor un alt copil va umple golul lăsat de acesta, dar vă spun… fiecare copil e unic în felul lui și nici unul nu poate fi înlocuit de nimeni și de nimic”.
Iată acum două mărturii ale unor mame care au fost la un pas de avort, dar au reușit să iasă învingătoare din această încercare și au păstrat copilul: „La 38 de ani m-am îmbolnăvit de cancer, limfom Hodgkin agresiv, ultimul stadiu. Am făcut 13 ședințe de citostatice. A fost îngrozitor. Mi-a căzut părul, cancerul a dat mult înapoi, dar mi-a scăzut imunitatea și s-a dezvoltat în corp o altă boală foarte gravă: tuberculoza. M-am programat la o clinică din Germania pentru raze. Înainte de plecare am făcut o tomografie generală și așa am aflat că sunt însărcinată. Asistenta de la tomograf s-a speriat, dar a continuat tomografia fiindcă era sigură că n-o să păstrez copilul. Cu toate că urmasem tratamente care afectau în mod normal sarcina (luasem în ultimele săptămâni patru antibiotice pe zi pentru tuberculoză, ca să nu mai vorbim de citostatice și tomografie) am hotărât să păstrez copilul și am anulat biletele de avion. Pentru a-i nu face rău pruncului cu vreun medicament am folosit aproape numai remedii naturiste și, mai ales, am apelat cu toată încrederea la puterea Bisericii. Duhovnicul ne-a sfătuit să mergem la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și să închinăm copilul Născătoarei de Dumnezeu.
Peste 90% din doctori mi-au spus că e o mare greșeală ce fac și că s-ar putea să se nască un copil cu malformații sau să moară cel puțin unul din noi doi la naștere. Am dat pomelnice multe în toată țara și la muntele Athos, s-au făcut rugăciuni pentru noi și în alte țări ortodoxe. Am participat la foarte multe sfinte masluri, m-am spovedit și m-am împărtășit des și... minunea s-a produs – am acum un al treilea copil care s-a născut de ziua Sfântului Antonie cel Mare. Copilașul este sănătos și mama lui la fel. Doctorii nu știau ce să mai creadă când făceau comparație între analizele mele dinainte de naștere și cele de după naștere. Sunt sănătoasă trupește și sunt mai luminată sufletește. O doctoriță mi-a spus că așa ceva se întâmplă într-un caz la o mie, dar, zic eu, prin puterea lui Dumnezeu, se pot vindeca mai mulți decât unul la o mie. Minunea care s-a petrecut cu noi este foarte mare și nu știu cum să-i mulțumesc mai mult lui Dumnezeu” (Daniela-Maria).
La rândul său, Cristina povestește: „I-am spus soțului decizia mea de a păstra copilul și au urmat o serie de stări tensionate, dar Dumnezeu m-a întărit și am mers mai departe. L-am adus pe lume pe băiețelul meu minunat, Alexandru. Are acum patru ani și jumătate și încă un frățior de un an și jumătate, David – și el un alt „neașteptat”. După ce s-a născut și David, soțul meu ne-a părăsit… Nu ne mai înțelegeam, îmi reproșa că eu am făcut intenționat acești copii. Fetelor, am acum 29 de ani și am doi băieței minunați, oglinda ochilor mei și toată fericirea mea. Suntem foarte fericiți toți trei. Dumnezeu ne ajută în fiecare clipă, suntem cu toții făpturile Lui și trebuie numai să Îi acordăm toată încrederea ca să vedem imediat și rezultatele. Sunt sigură că soțul meu se va întoarce la copiii lui. Dumnezeu îl iubește și pe el și îl va lumina la un moment dat. Eu mă rog mereu pentru asta. Vreau să vă împărtășesc gândurile mele și să vă rog să meditați și să vă informați foarte bine înainte să faceți un avort. Să întrebați pe toate femeile din jur care au făcut avort despre ceea ce simt, dar și pe toate mămicile fericite care au scăpat de ispita ucigașă. Eram și încă sunt tânără, doream să-mi trăiesc viața, să umblu prin discoteci, etc. Au venit copiii și mă gândeam că s-a sfârșit viața mea, că voi fi prizonieră în casă cu doi pui mici, că mi s-a terminat viața și libertatea. NIMIC MAI FALS!!! Acești pui mici crescuți din noi sunt izvorul adevăratei noastre fericiri!!! Nu mă credeți? Lăsați-i să trăiască și o să vă convingeți singure!!! Răspundeți acestei provocări și veți ajunge la aceeași concluzie. (...) Alegeți, dragele mele… Ne vrem copiii strângându-ne în brațe sau măcelăriți în bucăți de aspiratoarele din cabinetele ginecologice? Eu sunt fericită; fiți și voi alături de mine și puii voștri minunați”.
Ca un cuvânt de încheiere vom adresa câteva întrebări femeilor care se gândesc în acest moment să aleagă avortul:
De ce nu vrei să naști copii? Nu ai cu ce-i hrăni? Oare nu va avea Dumnezeu grijă de ei?
Ești bolnavă? Dacă avortezi, mai rău te vei îmbolnăvi.
Ești săracă? Îți va da Hristos cele de nevoie ca să-i crești.
Ești amenințată de bărbat că te lasă? Nu-l asculta la cele rele și naște copilul, că poate va ajunge vreun sfânt prin care să vă mântuiți toți din familie.
Te temi să nu râdă de tine alte femei, că ai doi, trei sau chiar mai mulți copii? Dar ce vei face când diavolii te vor chinui în iad, pentru omor, împreună cu ele?
Te rușinezi că ai rămas gravidă nefiind căsătorită? Naște copilul, căci prin rușinea pe care o pătimești, vei scăpa de rușinea cea mare din ziua Judecății.
Te rușinezi că ai rămas însărcinată având peste 35-40 de ani? Păstrează copilul și el îți va aduce multă mângâiere și te va ajuta la bătrânețe.
Vrei să-ți ucizi copilul la tinerețe ca să nu ai griji, să te poți distra mai mult? Te sperii fiindcă ești studentă și nu ai serviciu, locuință sau mașină? Dacă mama ta ar fi gândit la fel, mai erai tu astăzi?
Ce este mai scump, raiul sau iadul? Viața sau moartea? Averea, mașina, casa sau copilul pe care ți l-a dat Hristos? Oare nu poruncește el tuturor părinților: „Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine (adică la Viață, la Biserică), că a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor” (Matei 19, 14)?
*
Sufletele copiilor avortați stau într-un loc unde nu este nici întuneric, nici lumină. Nici nu se bucură, nici nu se chinuiesc. Și ei strigă la Dumnezeu: Doamne, pentru ce suntem noi lipsiți de bucuria feței Tale, căci noi nu am văzut lumina soarelui, nu am văzut frumusețile din această lume și nici nu am făcut vreun păcat? Și atunci glasul lor se ridică la Dumnezeu, iar Dumnezeu cere sufletele lor din mâna mamelor ucigașe. Iar părinții care au omorât copii în pântece, dacă fac canon, îi eliberează pe copii lor din acea stare.
Arhim. Cleopa Ilie
Scrisoare deschisă către o fetiță
Când vei citi această scrisoare eu voi fi deja plecată din această lume, tu, în schimb, vei fi o adevărată domnișoară. Atunci nu vei mai fi o fetiță, de aceea poate te vor interesa aceste puține gânduri despre importantul subiect al iubirii, iubire care într-o zi te va lega de un tânăr. Va veni o clipă când vei simți că inima îți bate puțin mai tare pentru acest tânăr. În vremurile pe care le trăim lucrurile s-au cam schimbat puțin, chiar mai mult… Acum tinerii se grăbesc să trăiască viața, să acumuleze dacă s-ar putea cât mai multe experiențe și cât mai repede. Fiecare lucru însă are timpul său binecuvântat.
Fii atentă, fetița mea! Mulți tineri se vor apropia de tine în numele iubirii. Este firesc, deoarece iubirea este primul lucru frumos care răsare în viața noastră. Este ca o floare ce își deschide pentru prima dată petalele în lumina soarelui, într-o dimineață primăvăratică și nu știe bine, bine ce i se întâmplă și… se fâstâcește. Știi, când într-o bună zi, vor veni și ne vor spune că ne iubesc, ne vom simți flatate, înșelându-ne, pentru că ceea ce îi motivează nu este întotdeauna iubirea. Astăzi poate ne vor pe noi și ceea ce astăzi doresc, mâine pot să lase deoarece au mai văzut ceva ce le place, dorindu-și și acel lucru, numai ca să-și satisfacă pofta. Iar mâine, poimâine, când mergem la dumnezeiasca Taină a cununiei și purtăm haine frumos împodobite, dăruim un trup șifonat, fără de curăție, iar aceasta nu poate fi un lucru plăcut lui Dumnezeu.
Când un tânăr te va iubi cu adevărat, atunci să știi că iubește în primul rând, sufletul tău și tu vei iubi sufletul lui. Atunci nu veți avea nevoie de nimic altceva, deoarece veți simți sfințenia în această legătură a prieteniei și cu fiecare zi care trece, veți descoperi comori unul în sufletul celuilalt. O astfel de nuntă și unire nu numai că se binecuvintează, dar nu va avea de a face cu divorțul, nici cu avorturile, nici cu nimic altceva ce se împotrivește poruncii dumnezeiești. O astfel de cununie va aduce pe lume copii binecuvântați, ca și tine, deoarece și părinții tăi au păzit cununia lor sfântă.
Să știi că nunta departe de Dumnezeu și de Sfânta Împărtășanie este departe de virtute având de a face cu infidelitate conjugală, necredință, multe pericole, cu atmosferă rea. Dintr-o astfel de nuntă ies copii ce se vor încurca cu droguri, bătăi, prietenii rele, copii ce vor merge pe un drum greșit.
Până să vină acea clipă în care vei fi sigură de iubirea ce o trăiești și de alesul inimii tale, să ai grijă! Nu te grăbi, deoarece sunt mulți tineri care nu vor decât… o bucată de carne, pentru că nici ei nu pot da mai mult.
Bucură-te, fetița mea! Să fii totdeauna pe Calea lui Dumnezeu. Totdeauna să ai iubire pentru părinții tăi ce te-au adus pe lume, dar și pentru toți și toate. Și fii pururea al lui Dumnezeu, binecuvântat copil!