Sunt chirurg ginecolog de aproape două decenii și multă vreme am trăit în pace și belșug! Începând din 1999, viața mi s-a dat peste cap din senin…
Într-o noapte am visat o mulțime de nou-născuți care, parcă, înotau într-un acvariu uriaș, aflat chiar în fața mea, și păreau că se sufocă, fiindcă pipăiau cu disperare peretele de sticlă, căutând o ieșire. N-am să le mai pot uita niciodată ochii aceia mari și disperați ce priveau spre mine!
De a doua zi, au explodat în existența mea câteva necazuri care m-au dus până în pragul disperării. Soției i-a fost diagnosticat un cancer la sân și a suferit o operație care a mutilat-o. În scurt timp, fiul meu – licean pe atunci – mi-a mărturisit, într-o manieră suspectă, că datorează o sumă mare de bani cuiva și că viața i-ar putea fi în pericol dacă nu-și achită datoria. Foarte repede am aflat că devenise dependent de heroină și se împrumuta tot mai des, pentru că nu-i mai ajungeau banii ca să-și plătească dozele. După nici o săptămână, mi-a fost furată mașina – un Volkswagen Passat nou-nouț – pe care nu apucasem să o asigur împotriva furturilor. Și pentru ca tabloul sumbru să fie complet, interiorul vilei noastre spațioase a fost parțial distrus de un incendiu… Eram pur și simplu copleșit.
Mă consideram un om relativ credincios și mi-a venit deodată gândul să urc în dealul Patriarhiei, căci culmea disperării mele a coincis cu ziua de 27 octombrie, când se făcea pelerinaj la moaștele sfântului cuvios Dimitrie Basarabov. În orele cât am așteptat la coadă, m-am rugat pe tăcute, întrebându-l pe sfânt ce era de făcut și unde am greșit de s-au abătut atâtea nenorociri pe capul meu. Când am ajuns în fața moaștelor, nu m-am mai putut gândi la nimic… Am izbucnit doar în plâns și nu m-am putut opri decât târziu, după ce coborâsem dealul.
Vă rog să mă credeți, în noaptea următoare l-am visat pe Sfântul Dimitrie cel Nou, care mi-a vorbit cu multă blândețe, dezvăluindu-mi adevărul pe care eu îl ignorasem cu desăvârșire, ca un nelegiuit ce eram! Mi-a spus că acei nou-născuți pe care îi văzusem în vis erau cei 187 de copii ce nu mai apucaseră să ajungă pe lumea aceasta pentru că eu le făcusem chiuretaje mamelor lor, la cererea acestora, și primisem o mulțime de bani necuveniți în schimbul acestor crime. Sfântul a continuat să mă lumineze cu aceeași blândețe, lămurindu-mă că, dacă voi continua să comit asemenea pruncucideri, nenorocirile care se vor abate asupra mea vor fi și mai mari. Mai mult decât atât, mi-a cerut să botez un număr de copii egal cu cel al pruncilor pe care îi omorâsem cu mâinile mele, spunându-mi: Vei vedea ce se va întâmpla , pe măsură ce vei duce la capăt o asemenea faptă bună! Și nu mai păcătui…
De a doua zi nu am mai făcut nici un chiuretaj și mi-am câștigat existența din consultații, nașteri sau intervenții chirurgicale care ajutau la venirea pe lume a unor copii. La foarte scurt timp, am pornit cu soția mea prin orfelinate însoțit de preotul de la noi din parohie, botezând cel puțin un copil în fiecare lună.
Vreau să vă spun că lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură în viața mea… Astăzi, după cinci ani, soția se simte bine, chiar dacă și-a pierdut un sân, iar fiul meu, după terminarea liceului, m-a rugat să-l ajut să se interneze într-o clinică de dezintoxicare. Acum este pe deplin vindecat. Analizele medicale ale soției dovedesc că pericolul de cancer a fost îndepărtat. Ne-am refăcut casa cu greu, dar temeinic și – surprinzător, pentru un păcătos ca mine – câștigurile noastre bănești nu s-au diminuat foarte tare, în absența chiuretajelor. Am devenit credincios înțelegând, măcar în ceasul al treisprezecelea, că totul se plătește în viață. Vedeți cum lucrează Dumnezeu prin sfinții Săi?