Omul se îmbogățește în cunoștințe la tinerețe, cunoștințe pe care le limpezește odată cu înaintarea în vârstă.
Cunoașterea lui Dumnezeu este îmbogățită prin viața curată temeluită pe păzirea poruncilor Lui, cum aflăm în Psalmul 118. Pe Creator Îl putem cunoaște pe pământ privind natura, întreaga Sa creație, după cum scrie psalmistul David (Psalmul 18, 1), sau admirând operele de artă create de om spre slava lui Dumnezeu.
Prin împlinirea poruncilor Lui dobândim nu numai o cunoaștere a lui Dumnezeu, ci și bucuria în trăirea vieții acesteia pământești, chiar și în „zilele de restriște” de la bătrânețe (Ecclesiastul 12, 1).
Avem o țară binecuvântată de Dumnezeu cu multe frumuseți ale naturii și împodobită cu opere de artă care sunt unice în lume mai ales prin mesajul lor duhovnicesc: înălțarea sufletului către Divinitate, dobândirea unei liniști și bucurii duhovnicești care luminează mintea pentru a înțelege tot ce este valoare nemuritoare, pentru a putea face o ierarhizare a valorilor și mai ales pentru a putea face deosebire între valoare și non-valoare.
Să zăbovim câteva clipe asupra unui impozant monument de artă cu adânci semnificații pentru noi, românii, și pentru întreaga lume creștină: mănăstirea Putna. În acest loc își doarme somnul de veci cel mai mare conducător al neamului nostru și unul dintre cei mai mari apărători ai creștinătății europene.
Astăzi grupurile de tineri vin la mănăstirea Putna ca „cetățeni” ai Uniunii Europene, fără îngrădiri ideologice așa cum odinioară, în vremea stăpânirii comuniste, veneau tinerii U.T.C.-iști.
Este de datoria noastră să amintim tinerilor de astăzi fapte și mărturisiri ale celor care veneau aici în anii ’50–’80, nu ca turiști, cum erau numiți, ci ca pelerini. Comunismul nu a reușit atunci să scoată credința din sufletele românilor, după cum nu vor reuși nici astăzi cei din conducerea Uniunii Europene.
Putna a fost și rămâne „o școală de patriotism”, după cum s-a consemnat în Cartea de Aur a muzeului mănăstirii cu ocazia vizitei Președintelui țării, în ziua de 22 mai 1966. Prezența aici a mormântului slăvitului Voievod Ștefan cel Mare face din Putna „Ierusalim al neamului românesc”, „altar al conștiinței naționale”, după cum mărturisea Eminescu la vremea sa.
Aceste lucruri au fost simțite cu sufletul nu numai de către români, ci și de cei de alt neam. O vizitatoare din Franța scria tot în Cartea de Aur: „Locuiesc lângă biserica Nôtre-Dame din Paris și îmi doresc să vin în fiecare zi la Putna ca să privesc biserica în care se află mormântul lui Ștefan cel Mare”. Adesea ghidul mănăstirii citea pe fețele străinilor, a turiștilor care primeau explicații în fața mormântului lui Ștefan cel Mare, starea lor sufletească: aceștia simțeau că se află în fața unui loc sfânt. În timpul săpăturilor arheologice din anii ’80, când accesul în biserică era interzis, un grup de intelectuali din București, neputând intra pentru a se închina în fața mormântului slăvitului Voievod Ștefan cel Mare, și-au împlinit dorința sfântă a inimii lor atingând cu mâinile și sărutând cu buzele acea parte din zidul exterior al bisericii, în dreptul locului unde se află mormântul marelui ctitor de Neam și de Țară.
Savantul bizantinolog rus Mihail Alpatov, vizitând colecția de obiecte bisericești a mănăstirii, a spus că aici avem „cea mai valoroasă colecție de broderii din lume”. Alt savant bizantinolog, englezul David Talbot Rice, a privit o jumătate de oră broderia „Punerea Domnului în mormânt” realizată în 1490 de călugării mănăstirii la porunca lui Ștefan cel Mare. Apoi a mărturisit: „poate să nu mai fie nimic la Putna, sunt mulțumit că am venit și am văzut această broderie”.
La Putna se învață istoria Neamului, se învață patriotismul. „Patriotismul înseamnă – scria Eminescu – nu iubirea țărânii, ci iubirea trecutului; fără cultul trecutului, nu există iubirea de țară”.
Ar trebui amintită aici și mărturisirea marelui nostru istoric N. Iorga, care a apreciat operele de artă create de strămoșii noștri în vremea marilor voievozi Ștefan cel Mare și Petru Rareș ca fiind „Bizanț după Bizanț”. El subliniază că, după căderea Constantinopolului sub turci în 1453, o țărișoară precum cea a Moldovei preia și duce pe noi culmi de desăvârșire arta milenară a Imperiul Bizantin.
Avem încredințarea că tinerii noștri de astăzi se vor strădui, mai ales în timpul lor liber, în vacanțe, să-și îndrepte pașii către vechile noastre vetre de cultură și spiritualitate, străbătând munții și câmpiile pentru a cunoaște, simți și trăi frumusețile și valorile Neamului. Numai în acest fel ei vor reuși să nu fie înghițiți de himera globalizării, distrugătoare a identității noastre naționale și personale.
De la țările din Apusul Europei, membre ale Uniunii Europene, avem de învățat buna organizare, seriozitatea și responsabilitatea în muncă, precum și ordinea și respectarea legilor. Aceste virtuți, întărite pe credința în Dumnezeu, vor putea duce la eradicarea corupției materiale și morale, păcat care distruge persoana umană, omul devenind o pradă ușoară pentru deznădejde „în zilele de restriște”.
Acesta este pericolul care-i pândește cel mai mult pe tinerii de astăzi.
De aceea, se cuvine ca toți să pună la inimă cuvintele Scripturii:
„Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui! Acesta este lucrul cuvenit fiecărui om. Căci Dumnezeu va judeca toate faptele ascunse, fie bune, fie rele” (Ecclesiastul 12, 13–14).
Parcurgând cu mintea și cu inima paginile acestei reviste, tinerii noștri își vor îmbogăți agonisita cunoștințelor, își vor lumina viața, își vor întări voința spre cele ziditoare de suflet, și își vor curăți inimile de tot ce aduce întunecarea minții omului creat de Dumnezeu „după chipul Său” (Facere 1, 26), în vederea unei nesfârșite asemănări cu El.
*
Adu-ți aminte de Făcătorul tău, în zilele tinereții tale, înainte ca să vină zilele de restriște și să se apropie anii despre care vei zice: N-am nici o plăcere de ei.
Ecclesiastul 12, 1
*
Vezi pe alții întrutot înțelepți și petrecându-și viața întreagă cu demnitate și tu nu te stăpânești? Vezi pe alții luptându-se necontenit contra poftelor și tu nu poți răbda nici măcar odată? Dacă voiți, eu vă voi spune cauza. Nu tinerețea este cauza, căci dacă ar fi așa, apoi toți tinerii ar trebui să fie desfrânați, ci noi înșine suntem cauza, noi înșine ne împingem în foc.
Cei care în tinerețile lor se îmbată de plăceri nu sunt în stare să înțeleagă mărimea necuprinsă a robirii sufletului lor.
Atunci e lucru de laudă, când cumințenia strălucește în viața tânărului! Dacă ești cuminte la bătrânețe, n-ai un merit așa de mare; vârsta te ajută să fii cuminte! Minunat lucru este să fii liniștit în mijlocul valurilor, să nu te arzi când ești în cuptor, să nu fii desfrânat când ești tânăr.