Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, miercuri, 15 ianuarie, poetul național Mihai Eminescu a fost omagiat la Mănăstirea Putna, la împlinirea a 175 de ani de la naștere, în cadrul celei de a XXXIV-a ediții a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”.
Astfel, la ora 11:30, în biserica voievodală, s-a săvârșit slujba parastasului pentru Mihai Eminescu, fiind pomenită și familia lui. Au slujit arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, protos. Ieremia Berbec, starețul Mănăstirii Sf. Dimitrie cel Nou din Middletown, New York, cu metania în Mănăstirea Putna, și clerici din obștea monahală.
După cuvântul rostit de părintele stareț, participanții s-au deplasat la bustul poetului din incinta mănăstirii unde au depus coroane și jerbe de flori.
În continuare, au fost acordate premiile Festivalului Literar „Mihai Eminescu”, organizat de către Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina:
- Marele Premiu pentru exegeză eminesciană – lui Ion Dur, prof. univ. dr., critic, eseist și scriitor sibian, pentru cartea sa Mihai Eminescu - gânditor privat și gazetar cu „metod științific”.
- Marele Premiu „Aristocrat al Scrisului Bucovinean” lui Ion Filipciuc, din Câmpulung Moldovenesc, pentru întreaga operă.
Invitatul special al acestei ediții a fost doamna prof. univ. dr. Simona Modreanu, scriitoare și director al Editurii „JUNIMEA”.
În încheierea evenimentului, copiii din grupul folcloric „Bilcuța” din localitatea Bilca, sub coordonarea doamnei profesoare Elena Negru, au recitat poezii și au interpretat cântece din creația lui Mihai Eminescu, în cadrul momentului artistic intitulat „La Bucovina”.