Sărbătorirea a 550 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna. Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen, duminică, 1 septembrie, la Mănăstirea Putna a fost sărbătorită împlinirea celor 550 de ani de la sfințirea mănăstirii.

Putna, primul sfânt locaș ctitorit de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, a fost sfințită duminică, 3 septembrie 1469. Încă de la zidire, mănăstirea a fost menită să fie necropolă pentru voievod și familia sa.

Sărbătoarea a început sâmbătă, 31 august, la ora 9.00 dimineața, când, din Muzeul mănăstirii, au fost aduse și depuse pe mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare: fragmentul păstrat până azi din paltinul aflat pe locul unde s-a construit altarul mănăstirii, candela de ceramică ce s-a aflat la temelia mănăstirii și Coroana reconstituită a Voievodului.

Sâmbătă seara, la ora 19.00, a avut loc Slujba Privegherii, la care a slujit Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună cu părinții clerici ai mănăstirii.

Duminică, 1 septembrie, începând cu ora 9.00, la altarul de vară din incinta mănăstirii a fost slujită Sfânta Liturghie arhierească. Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim au fost 43 de preoți și diaconi, dintre care 36 de clerici cu metania din Putna, mulți dintre aceștia venind din mănăstirile sau centrele eparhiale unde au fost trimiși cu ascultare în ultimele decenii. Doi dintre părinții mănăstirii au fost hirotoniți întru diacon, respectiv întru preot.

Răspunsurile au fost date de Grupul psaltic „Eustatie Protopsaltul” al mănăstirii și de Corul bisericii „Sfântul Ilie” din Târgul Neamț, preot paroh Vasile Ionesi, dirijat de Mariana Cojocaru, aflat în pelerinaj la mănăstire. La Chinonic, aceștia au cântat câteva pricesne.

Un moment cu totul special l-a constituit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Mănăstirea Putna – 550 de ani înălțați la cer și dăruiți Preasfintei Treimi”. Mesajul a fost citit de către Înaltpreasfințitul Părinte Serafim.

Prezentând pe scurt istoria cu împliniri și dificultăți a celor cinci secole și jumătate, în cuvinte adânci Părintele Patriarh a înfățișat chipul duhovnicesc al mănăstirii, locul și rostul ei în neamul românesc, încheind mesajul cu binecuvântarea celor din trecut și a celor de azi:

„În anul acesta (2019) se împlinesc 550 de ani de existență a acestui măreț așezământ de cult și de cultură românească. 550 de ani de rugăciune și de veghe, de osteneală și de sfințire a vieții monahilor și a credincioșilor pelerini, de luminare a celor vii și de pomenire a celor adormiți în Domnul! […]

Bogatele activități liturgice, culturale și patriotice, organizate sistematic în ultimul timp de această sfântă mănăstire, ne arată că Mănăstirea Putna, ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei, a fost, atât în vremuri bune, cât și în vremuri grele, o candelă vie a unității de credință și neam a poporului român.

Binecuvintează, Doamne, sufletele ctitorilor, binefăcătorilor, slujitorilor și închinătorilor acestei mănăstiri, care s-au rugat aici de-a lungul veacurilor!

Binecuvintează, Doamne, cu pace și bucurie, pe toți cei prezenți în aceste zile la Mănăstirea Putna, spre a prăznui împlinirea a 550 de ani de la sfințirea acesteia; 550 de ani înălțați la cer și dăruiți Preasfintei Treimi ca ofrandă a credinței și iubirii poporului român purtător de Cruce și de Înviere de-a lungul veacurilor!”

În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim a vorbit despre bucuria de a sluji la Putna, despre noblețea ortodocșilor și a dat glas și aici, la mormântul celui mai mare român, îndemnului pe care îl adresează românilor din diaspora, de a se întoarce în țară:

„Mă bucur foarte mult că Înaltpreasfințitul Părinte Pimen m-a chemat să slujesc la împlinirea a 550 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna. Vă mărturisesc că nu am mai slujit de mult o asemenea liturghie atât de liniștită și frumoasă.

Cineva spunea frumos că ortodoxia noastră este pentru aristocrați. A fi ortodox înseamnă a fi un aristocrat, un nobil. Și mai ales Sfânta liturghie te înnobilează. Dacă am fi atenți la liturghie și ne-am da seama ce înseamnă ea, viața noastră s-ar schimba mult.

Rugăciunea, liturghia, postul, credința, împărtășirea cu Sfintele Taine ne sfințesc viața și ne lărgesc inima încât să cuprindă în ea întreaga lume. […]

Aș putea spune că aici, la Putna, Sfântul Ștefan se întoarce în mormânt și ar vrea să revină pe pământ și cred că prima lege pe care ar da-o ar fi să nu mai plece românii din țară. Iar a doua: să oprească înstrăinarea bogățiilor țării. Biserica are datoria în primul rând să se roage pentru toți românii, mai ales pentru cei plecați, aproape 7 milioane de români, ca să se întoarcă în țară.”

După Sfânta Liturghie, a urmat un recital de muzică și poezie „La 550 de ani de la sfințirea Maicii îndurătoare – Putna”, susținut de Grupul vocal tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor”, Vicovu de Sus.

La sfârșit, Părintele Stareț al mănăstirii, arhimandritul Melchisedec Velnic, a mulțumit Părintelui Patriarh pentru cuvântul de mângâiere, Înaltpreasfințitului Părinte Serafim pentru slujire și Înaltpreasfințitului Părinte Pimen pentru binecuvântarea sărbătoririi. A lansat DVD-ul cu filmul documentar „Mănăstirea Putna. Epoca ștefaniană”, prima parte din cele două filme pe care, cu binecuvântarea Părintelui Patriarh, Trinitas TV le realizează în acest an despre Mănăstirea Putna, și volumul „De veghe în casa Măriei Sale. File de Pateric de la Mănăstirea Putna”, ediția a doua, care înmănunchează portretele viețuitorilor aleși ai mănăstirii de peste veacuri, tipărit cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte.

Apoi Părintele Stareț a vorbit despre momentul sfințirii din 1469 și despre Mitropolitul Teoctist, cel care săvârșit slujba de sfințire și cel care i-a fost sfetnic de nădejde Sfântului Ștefan:

„Pentru data sfințirii, Sfântul Ștefan a ales o zi care arăta respectul și prețuirea sa pentru Mitropolitul țării: în 3 septembrie este cinstit Sfântul Teoctist al Palestinei, al cărui nume îl purta Mitropolitul Teoctist.

Mitropolitul Teoctist este cel ales de Dumnezeu să pună pe capul Sfântului Ștefan coroana și să ungă creștetul lui cu Sfântul și Marele Mir, prin care a primit de la Dumnezeu slujirea de domn al Moldovei. El a încredințat poporul că Ștefan este domnul ales de Dumnezeu pentru țară, în vremuri tulburi, după 25 de ani de război civil.

Mitropolitul Teoctist este cel care s-a pus chezaș pentru a mijloci pacea în Moldova măcinată de războiul civil în care a fost ucis tatăl Sfântului Ștefan. El este singurul ierarh român care a fost membru permanent în Sfatul Domnesc, părinte cinstit de întreaga țară și ascultat de cei care o conduceau. Când Sfântul Ștefan s-a întors biruitor, el a fost cel care a l-a primit ca un purtător de biruință, arătând că prin voievod se săvârșea voia lui Dumnezeu. Când Ștefan s-a întors rănit și învins după lupta de la Cetatea Chilia, el îl va fi întărit să rabde crucea unei răni care nu se va închide până la sfârșitul vieții și să nu deznădăjduiască, pentru că așa îi încearcă Dumnezeu pe slujitorii Săi. Și, mai ales, el a fost stâlpul care în vâltoarea confesională de atunci a arătat conducătorilor și poporului corabia lui Hristos, Ortodoxia.

Pe el, când și-a dat sufletul cel plin de bunătăți în mâna lui Dumnezeu, Sfântul Ștefan l-a adus ca pe un părinte al său și l-a înmormântat în casa pe care o pregătise pentru a adăposti mormintele familiei sale, Putna. Și mormântul Mitropolitul Teoctist este în pridvorul mănăstirii.

Și așa cum Sfântul Ștefan i-a sărutat mâna și i-a cerut binecuvântare atunci când a pus piatra de temelie și atunci când a sfințit mănăstirea, și noi îi cerem binecuvântare azi pentru a primi putere să continue ruga de cinci veacuri și jumătate. Și am îndrăznit, din dragoste, să îi așezăm chipul într-o icoană, așezată deasupra mormântului său, și nădăjduim că în viitor, când Părintele Ceresc va rândui, numele lui va fi înscris de către Sfântul Sinod în rândul sfinților care s-au proslăvit în Biserica Ortodoxă Română.”

Referindu-se la istoria mănăstirii, Părintele Stareț a spus că „Putna a avut Golgota și învierea ei de nenumărate ori. […] Dar liturghia mulțumirii și a recunoștinței nu a încetat niciodată la Putna, care a devenit o mamă duhovnicească a țării, «inima și conștiința României Mari», cum a numit-o un pelerin. Durerea neamului și bucuria neamului s-au întâlnit mereu la jertfelnicul acestui altar.”

Putna înseamnă și monahii care au fost trimiși cu ascultarea în alte locuri. Putna înseamnă și schiturile ei, dintre care unele sunt azi mănăstiri independente, cum este Sihăstria Putnei, iar despre altele nu se știe încă locul exact unde au fost, cum este Sihăstria Ursoaia.

Alături de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, șapte viețuitori ai mănăstirii au fost canonizați: Sfântul Daniil Sihastru, Sfântul Ilie Iorest, Mitropolitul Transilvaniei, Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și ucenicii săi, cuvioșii Sila, Paisie și Natan, și Sfântul Teodosie de la Schitul Mare – Maniava.

În încheiere, Părintele Stareț a prezentat semnificația sărbătoririi: „Astăzi am săvârșit Liturghia mulțumirii față de Dumnezeu și de Maica Domnului, ocrotitoarea mănăstirii, și a recunoștinței față de generațiile de viețuitori, dimpreună cu ctitorii și ajutătorii de peste veacuri.

Închinare tuturor strămoșilor noștri cuminți, cinstitori de Dumnezeu și iubitori de neam, de la care și prin care am primit odorul sfânt și Maica noastră duhovnicească, Putna, din inimile tuturor!

Cu smerenie ne rugăm Preasfintei Treimi, Dumnezeul nostru, Maicii Domnului, Sfântului Ștefan și celorlalți sfinți putneni, cunoscuți și necunoscuți, să ne păzească în continuare în slujirea lui Dumnezeu și a semenilor, să păzească în continuare Putna ca un chivot al sfințeniei și al iubirii de neam și de Hristos.”

„În anul 6798 august 20 au venit tătarii, mare mulțime și s-a bătut cu ei Ștefan voievod la dumbrava de la Lipniți, lângă Nistru. Și a gonit urma lor și a luat toată prada lor.

Și apoi s-a întors cu izbândă și a venit să sfințească hramul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu mâna preasfințitului mitropolit, chir Teoctist, și a episcopului Tarasie și cu egumenii tuturor mănăstirilor.

Și la liturghie au fost la jertvelnic, de toți în număr de 64 de arhierei și preoți și diaconi, septembrie 3, sub arhimandritul Ioasaf.” (Letopisețul de la Putna 2)

„Mănăstirea Putna – 550 de ani înălțați la cer și dăruiți Preasfintei Treimi” (Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel)

În ziua a treia din luna septembrie a anului 1469, a fost sfințită Mănăstirea Putna, prima ctitorie a slăvitului voievod Ștefan cel Mare.

Deci, în anul acesta (2019) se împlinesc 550 de ani de existență a acestui măreț așezământ de cult și de cultură românească. 550 de ani de rugăciune și de veghe, de osteneală și de sfințire a vieții monahilor și a credincioșilor pelerini, de luminare a celor vii și de pomenire a celor adormiți în Domnul!

Îmbinând cultul și cultura, această mănăstire a avut, de-a lungul timpului, școli de miniaturiști, de caligrafi și de pictori renumiți.

În 550 de ani de existență, Mănăstirea Putna a cunoscut vremuri de bucurie și vremuri de suferință. Din porunca Sfântului Voievod, mănăstirea a fost pictată în interior și în exterior. De asemenea, ea a primit din partea ctitorului danii și moșii pentru a dăinui peste timp, mai ales după trecerea ctitorului la viața veșnică, fapt care s-a petrecut în ziua de 2 iulie 1504. De atunci, mormântul domnitorului din biserică devine loc de pioasă cinstire a sa și simbol al unității de credință și de neam.

Mai târziu, însă, mănăstirea suferă multe pagube din cauza cutremurelor și a năvălirii turcilor și tătarilor car au jefuit-o ori au incendiat-o. Din cauza aceasta, între anii 1653-1662, biserica mănăstirii este rezidită din temelii de către Domnitorii Moldovei Vasile Lupu, Gheorghe Ștefan și Istrate Dabija. Apoi, în 1691, ostașii regelui polon Ioan Sobieski incendiază și jefuiesc mănăstirea. În secolul următor, după luptele dintre ruși, turci și tătari desfășurate pe teritoriul Moldovei, rușii jefuiesc mănăstirea.

Însă, între anii 1756-1760, prin grija Mitropolitului Iacob Putneanul, se desfășoară ample lucrări de restaurare a mănăstirii, la care au contribuit unii boieri din Moldova și din țara Românească.

În anul 1775, Nordul Moldovei intră în componența Imperiului Austriac și va purta numele de Bucovina (Țara Fagilor). Toate mănăstirile sunt închise, cu excepția a trei mănăstiri: Putna, Sucevița și Dragomirna, iar numărul monahilor este redus la 25 pentru fiecare mănăstire. Moșiile mănăstirilor au fost reunite în Fondul Bisericesc al Bucovinei. Cu sprijinul acestui Fond Bisericesc, la Mănăstirea Putna se desfășoară lucrări de reconstrucție și extindere între anii 1852-1856, iar în anul 1882 este construit actualul turn-clopotniță.

În anul 1871, în zilele de 14-16 august, a avut loc la Mănăstirea Putna prima serbare a românilor din toate provinciile românești și primul congres al studenților români, la care s-a discutat despre necesitatea unirii tuturor românilor. La serbarea organizată la Mănăstirea Putna de către Mihai Eminescu și Ioan Slavici, au participat 3.000 de studenți români. Mihai Eminescu a numit Mănăstirea Putna „Ierusalimul neamului românesc”, adică un loc sfânt care cheamă pe toți românii la unitate de credință și de neam.

În anii 1901-1902, Mănăstirea Putna a fost restaurată, iar în anul 1904 are loc aici comemorarea a 400 de ani de la trecerea la viața veșnică a Domnitorului Ștefan cel Mare.

În anul 1911, a fost amenajat aici primul muzeu având ca exponate odoare ale mănăstirii, iar în anul 1925, unele dintre aceste odoare au fost expuse la Paris în cadrul unei Expoziții de artă românească veche și nouă. Câteva broderii de mare valoare din muzeul Mănăstirii Putna au fost expuse și anul acesta, 2019, la Muzeul Luvru din Paris, în cadrul Expoziției „Broderii liturgice de tradiție bizantină din România”.

În pofida multor restricții, în timpul comunismului, Mănăstirea Putna a fost pentru mulți vizitatori o școală de evlavie creștină și de patriotism românesc, prin înțelepciunea și curajul unor părinți monahi care erau ghizii mănăstirii.

Între anii 1982-1988, în plin regim comunist, harnicul mitropolit Teoctist al Moldovei și Sucevei (viitorul Patriarh al României) a construit în incinta mănăstirii impunătoarea „Casa domnească” pe locul Casei ștefaniene, cu sprijinul financiar al Arhiepiscopiei Iașilor și al Mănăstirii Putna.

La doi ani și jumătate după căderea regimului comunist, în ziua de 2 iulie 1992, a avut loc un eveniment de o solemnitate și o bucurie deosebite, și anume: proclamarea canonizării Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, înscris în rândul sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa de lucru din 19-20 iunie 1992.

Un moment asemănător a avut loc în ziua de 14 mai 2017, când a fost proclamată canonizarea Sfinților Putneni: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul și ucenicii săi: Cuvioșii Părinți Sila, Paisie și Natan, solemnitate organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen și cu osârdia Părintelui Stareț Arhimandritul Melchisedec Velnic.

Binecuvintează, Doamne, sufletele ctitorilor, binefăcătorilor, slujitorilor și închinătorilor acestei mănăstiri, care s-au rugat aici de-a lungul veacurilor!

Cu aleasă prețuire și părintești binecuvântări,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvântul Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna

Înaltpreasfinția Voastră,
Preacuvioși și Preacucernici părinți,
Iubiți credincioși,

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen, sărbătorim astăzi, am sărbătorit și sărbătorim în continuare până la sfârșitul anului, împlinirea a 550 de ani de la sfințirea Mănăstirii.

Sfințirea a avut loc în 3 septembrie 1469. Era zi de duminică atunci, așa că Înaltpreasfințitul Părinte Pimen a binecuvântat să fie astăzi, duminică, această sărbătoare, pentru a putea să fiți prezenți cât mai mulți dintre dumneavoastră, cei care iubiți Putna și vă bucurați de aceste sărbători.

Ne-am bucurat în mod deosebit și îi mulțumim din inimă Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru mesajul transmis, intitulat „Mănăstirea Putna – 550 de ani înălțați la cer și dăruiți Preasfintei Treimi”.

Din dragoste de Sfântul Ștefan și de Putna a transmis aceste cuvinte adânci și adevărate, care ne îndeamnă pe noi toți, cei de azi, să mergem pe drumul înaintașilor. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Trinitas TV a realizat filmul documentar „Mănăstirea Putna. Epoca ștefaniană”. Este primul dintre cele două filme pe care Trinitas TV le realizează despre mănăstire în acest an aniversar și îl lansăm astăzi. Cel de-al doilea se va intitula „Mănăstirea Putna – cultură, tradiție și spiritualitate”. Acesta până ce vom încheia anul acesta aniversar va fi gata și el. Deci când în 27 decembrie ne vom vedea în ziua de prăznuire a Sfântului Ștefan Arhidiaconul – cât și a Marelui Ștefan – și vom cânta colinde, vom avea și al doilea DVD.

Mulțumim mult Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei și Europei Centrale și de Nord, pentru slujirea în mijlocul nostru, pentru cuvântul din suflet adresat nouă tuturor și dumneavoastră, dar și pentru hirotoniile săvârșite.

Îi mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, care la sărbătorirea a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a mănăstirii, 10 iulie 2016, a slujit aici, iar acum a purtat de grijă și l-a invitat pe Înaltpreasfințitul Părinte Serafim.

Ducându-ne cu sufletul și mintea în 3 septembrie 1469, când în acest loc erau Sfântul Ștefan, Mitropolitul Teoctist I al Moldovei, episcopul Tarasie al Romanului, stareții - egumenii mănăstirilor Moldovei și alți preoți, să citim din cea mai veche relatare a sfințirii, cuprinsă în Letopisețele de la Putna:

„În anul 6798 august 20 au venit tătarii, mare mulțime și s-a bătut cu ei Ștefan voievod la dumbrava de la Lipniți, lângă Nistru. Și a gonit urma lor și a luat toată prada lor.

Și la liturghie au fost la jertvelnic, de toți în număr de 64 de arhierei și preoți și diaconi, septembrie 3, sub arhimandritul Ioasaf”.

Iată, cu darul lui Dumnezeu, au trecut 550 de ani de la sfințire.

În Patericul egiptean, cuvântul 9 al avvei Moise vorbește despre cum rezistă o mănăstire în timp – dar și un neam: „A spus avva Moise: dacă păzim poruncile părinților noștri, vă chezășuiesc eu în fața lui Dumnezeu că nu vor veni barbarii aici. Dacă nu le vom păzi, locul acesta are să se pustiască.”

Nu spunem că părinții mănăstirii de atunci și până azi le-au păzit desăvârșit. Dar faptul că de cinci veacuri și jumătate această mănăstire este vie ne arată că ei s-au silit și au fost vii în Hristos, iar Hristos a păzit mănăstirea și pe părinții ei.

Am adunat din ceea ce ei ne-au lăsat, cuvintele și faptele lor, și le-am publicat în volumul „De veghe în casa Măriei Sale. File de Pateric de la Mănăstirea Putna”. Ediția întâi a apărut acum trei ani și trei luni în urmă, în 10 iulie 2016. Acum este ediția a doua, tipărită cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte.

Am încercat să însemnăm cum și-au înțeles menirea lor, cum și-au dus crucea.

Dintre toți acești părinți, în chip firesc simțim astăzi să ne plecăm gândul și să ne plecăm cugetul în fața Mitropolitului Teoctist, cel care a sfințit Mănăstirea Putna acum 550 de ani.

Pentru data sfințirii, Sfântul Ștefan a ales o zi care arăta respectul și prețuirea sa pentru Mitropolitul țării: în 3 septembrie, de ne uităm în calendar, este cinstit Sfântul Teoctist al Palestinei, al cărui nume îl purta Mitropolitul Teoctist.

Mitropolitul Teoctist este cel ales de Dumnezeu să pună pe capul Sfântului Voievod Ștefan coroana și să ungă creștetul lui cu Sfântul și Marele Mir, prin care a primit de la Dumnezeu slujirea de domn al Moldovei. El a încredințat poporul că Ștefan este domnul ales de Dumnezeu pentru țară, în vremuri tulburi, după 25 de ani de război civil ce fusese peste țara Moldovei.

Mitropolitul Teoctist este cel care s-a pus chezaș pentru a mijloci pacea în Moldova măcinată de războiul civil în care a fost ucis tatăl Sfântului Ștefan, Bogdan al II-lea.

El este singurul ierarh român care a fost membru permanent în Sfatul Domnesc, părinte cinstit de întreaga țară și ascultat de cei care o conduceau.

Când Sfântul Ștefan s-a întors biruitor, el a fost cel care a l-a primit ca pe un purtător de biruință, arătând că prin voievod se împlinește astfel gândul și voia lui Dumnezeu.

Când Ștefan s-a întors rănit și învins după lupta de la Cetatea Chilia, el îl va fi întărit să rabde crucea unei răni care nu se va închide până la sfârșitul vieții și să nu deznădăjduiască, pentru că așa îi încearcă Dumnezeu pe slujitorii Săi.

Tot Teoctist va fi fost cel care l-a sfătuit pe Sfântul Ștefan să însemneze în primele cronici ale Moldovei date care ne ajută azi să cunoaștem acea epocă și lupta Sfântului Ștefan și a țării pentru creștinătate.

Și, mai ales, el a fost stâlpul care în vâltoarea confesională de atunci a arătat conducătorilor și poporului corabia lui Hristos, care este Ortodoxia.

Pe el, când și-a dat sufletul cel plin de bunătăți în mâna lui Dumnezeu, Ștefan cel Mare și Sfânt l-a adus ca pe un părinte al său și l-a înmormântat aici, în casa pe care o pregătise pentru a adăposti mormintele familiei sale, Putna. Și mormântul Mitropolitului Teoctist este în pridvorul mănăstirii, împodobit cu flori.

Și așa cum Sfântul Ștefan i-a sărutat mâna și i-a cerut binecuvântare atunci când a pus piatra de temelie și atunci când a sfințit mănăstirea, și noi îi cerem binecuvântare azi pentru a primi putere să continue ruga de cinci veacuri și jumătate. Și am îndrăznit, din dragoste față de el, să îi așezăm chipul într-o icoană, așezată deasupra mormântului său, și nădăjduim că în viitor, când Părintele Ceresc va rândui, numele lui va fi înscris de Sfântul Sinod al Bisericii noastre în rândul sfinților care s-au proslăvit în Biserica Ortodoxă Română.

În istoria de cinci veacuri și jumătate de până acum, Putna a avut Golgota și Învierea ei de nenumărate ori.

Chiar în vremea Sfântului Ștefan, Putna a trecut prin prima mare încercare: un incendiu, din 1484, „în miercurea mare, pe la miezul nopții spre joi, au ars toată Mănăstirea Putnei, cu desăvârșire”, spun cronicile. Dar Sfântul Ștefan a refăcut-o.

În continuare, necazurile și încercările nu au ocolit-o. Pe unele dintre ele le-am auzit în cuvântul Părintelui Patriarh.

Voi reaminti doar două mari încercări din ultimele secole, foarte puțin cunoscute.

Crucea ridicată pe aleea spre mănăstire, cum se coboară spre ieșire, pe partea stângă, este semn că lăcașul a fost una dintre cele doar trei mănăstiri pe care Imperiul Austriac nu le-a închis după ce a ocupat Bucovina. I s-a stabilit în schimb Putnei un număr maxim de călugări, 25; dar a avut grijă stăpânirea străină să nu se adune niciodată mai mult de 20 de viețuitori. În locul acela, unde este crucea, se spune că starețul mănăstirii a făcut metanie lui Franz Josef și a cerut îngăduință să nu închidă acest sfânt locaș, căci aici își doarme somnul de veci un mare domnitor.

Apoi, să nu uităm anii ʼ50–ʼ60 ai secolului trecut, a doua mare încercare pe care o amintim, când, în regimul comunist, s-a propus închiderea mănăstirii și transformarea ei în crescătorie de porci, așa cum arată rapoartele Securității. Nu s-a întâmplat aceasta, însă în 1959 a venit Decretul 410, prin care au fost dați afară din mănăstiri majoritatea călugărilor. Dacă, în 1958, obștea Putnei în timpul Părintelui Dosoftei Morariu număra 27 de viețuitori, după Decret, în august 1960, mai avea doar patru, dintre care „doi bătrâni și doi tineri”.

Dar liturghia mulțumirii și a recunoștinței nu a încetat niciodată la Putna, care a devenit o mamă duhovnicească a țării, „inima și conștiința României Mari”, cum a numit-o un pelerin.

Durerea neamului și bucuria neamului s-au întâlnit mereu la jertfelnicul acestui altar.

Un creștin care a simțit aceasta, într-o vreme grea pentru neam, a scris în Cartea de impresii a mănăstirii, în 31 august 1988, aceste cuvinte: „La Putna ar trebui să venim în fiecare an, ca să nu uităm să plângem românește.”

Îi va răspunde peste ani un alt pelerin, care a descris, simplu, starea sufletului său la Putna: „Bucuria de a fi român aici am găsit-o.”

Putna a cunoscut crucea și învierea pentru că aceasta este viața ortodoxă, aceasta este viața lui Hristos Domnul.

Când Preafericitul Părintele Patriarh Teoctist, în 2 iulie 2004, la Sărbătorirea a 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, a scris despre Putna: „Ducem în inimă și în suflet icoana Ortodoxiei pe care am văzut-o la Sfânta Mănăstire Putna”, el a văzut aici această icoană a Ortodoxiei: Golgotă și Înviere.

Pe lângă aceste încercări fără de voie, această mamă s-a jertfit pe sine și a dăruit dintre fii ei și acolo unde a fost chemată de Biserică.

Doar în ultimele decenii, din 1992 până azi, de la Mănăstirea Putna au fost transferați 56 de viețuitori ca stareți, clerici slujitori sau viețuitori la diferite mănăstiri și centre eparhiale din țară, cinci viețuitori aflându-se astăzi în Sfântul Munte Athos. O parte dintre ei sunt astăzi prezenți aici, să își arate și ei recunoștința față de maica ce i-a născut duhovnicește.

Când ne adunăm la vatra mănăstirii, lângă mormintele ctitorilor din biserica voievodală, nu putem să uităm de schiturile mănăstirii.

Putna este o casă cu mai multe locașuri. „Casă” – așa a numit-o Sfântul Iacob Putneanul –, căci de-a lungul timpului monahii putneni au viețuit și în alte locuri de pe această vale a Putnei: și la biserica Dragoș Vodă, aflată acum în sat, și la Sihăstria Putnei, și la Sihăstria Ursoaia.

Sihăstria Ursoaia era deasupra de Sihăstria Putnei, ea este astăzi dispărută, dar nădăjduim că ne va ajuta Dumnezeu să punem măcar o cruce pe locul unde a fost, așa cum ne-a ajutat ca după căderea regimului comunist, în 24 aprilie 1990, să reluăm, să refacem schitului Sihăstria Putnei, care astăzi este mănăstire de sine stătătoare.

Frumusețea unei mănăstiri constă în virtuțile călugărilor și rodul ei cel mai ales sunt sfinții. Nu îi știm pe toți cei care au bineplăcut lui Dumnezeu în această mănăstire, dar până acum, alături de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, șapte viețuitori ai Putnei au fost înscriși în calendar ca sfinți: Sfântul Daniil Sihastru, Ilie Iorest, Mitropolitul Transilvaniei, Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, cu ucenicii săi, cuvioșii Sila, Paisie și Natan, Teodosie de la Schitul Mare – Maniava. Acesta din urmă a intrat în viața monahală la Putna la începutul veacului al șaptesprezecelea, apoi a devenit al doilea ctitor al Schitului Mare – Maniava, în Ucraina de azi.

Pe urmele strămoșului cuminte, ale Sfântului Ștefan, au mers generațiile de călugări de aici. El ne-a învățat să simțim și să gândim românește. El ne-a înfiorat cu dragostea-i nemărginită pentru Dumnezeul cel adevărat.

Ruga lui și așezarea lui la temelia mănăstirii au făcut din Putna o maică vrednică, pe care o fericim cu adevărat, au făcut din Putna un crin al Moldovei, un Ierusalim al neamului românesc, cum avea să o numească Mihai Eminescu, o viță ce a odrăslit strugurii harului – monahii care, cu viețuirea lor îngerească, au înveșmântat acest locaș sfânt. Toți s-au hrănit din vița lui. Sfântul Ștefan a fost rădăcina, iar ei s-au silit să fie rodul.

Și astfel, ctitor și urmași, prin jertfă și înviere, au făcut din Putna chivot al sfințeniei și al iubirii de neam și de Hristos. La acest chivot au venit românii ca să se închine și să ia putere.

Iată cum sunt îngemănate lacrimile și bucuria în cuvintele unor pelerini din meleagurile rupte de țară:

În 1989, un pelerin din Basarabia scria: „Niciodată, dar niciodată! să nu ne pierdem credința și încrederea. Ștefan ne-a insuflat și una, și alta. Cu Ștefan vom crede și vom spera… Și vom face totul ca să vină Sfânta Unire. Și ea va veni. Și atunci, vom veni și noi pe aici, încă și încă. Pentru ca să ne curățim sufletul.”

Iar în 1990, alți doi pelerini, de data aceasta din Cernăuți, însemnau: „Dacă mai există în viața unui om rupt de Patrie ceva scump, apoi acesta este mormântul acestui OM, care a întregit neamul românilor, l-a apărat și i-a ridicat demnitatea în fața lumii întregi. Aibă fericirea de a se închina la mormânt orice om ce se socoate a fi român, oriunde ar trăi sau s-ar afla.”

Înaltpreasfinția Voastră, preacuvioși părinți, domniile voastre,

Astăzi am săvârșit Liturghia mulțumirii față de Dumnezeu și de Maica Domnului, ocrotitoarea mănăstirii, și a recunoștinței față de generațiile de viețuitori, dimpreună cu ctitorii și ajutătorii de peste veacuri.

Închinare aducem tuturor sfinților strămoși cuminți, cinstitori de Dumnezeu și iubitori de neam, de la care și prin care am primit odorul sfânt și Maica noastră duhovnicească, Putna, din inimile noastre, ale tuturor!

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu la toți! Amin.