Joi, 17 octombrie 2024, a trecut la Domnul monahul Hariton Bălan, viețuitor al Mănăstirii Putna din 2022. Slujba înmormântării a avut loc sâmbătă, 19 octombrie.
Părintele Hariton s-a născut la 21 ianuarie 1943, din părinții Mihai și Elena, primind la botez numele de Stoian. A urmat primele șapte clase primare în satul natal. La vârsta de doar de 14 ani a plecat de acasă, mergând pentru a învăța mai departe la școala profesională. Cu ajutorul lui Dumnezeu, prin sârguință, a devenit un bun electrician.
Fratele Stoian era generos și ospitalier, iar în inima lui era loc pentru toți. Sfaturile pe care le dădea prietenilor căuta să le împlinească mai întâi el. Știa să combine asprimea cu blândețea atunci când era nevoie în împrejurările vieții. Dacă i se făcea vreun bine, cu multă recunoștință mulțumea din tot sufletul. Îi plăceau ordinea și corectitudinea, lucru de care a dat dovadă și la mănăstire. Căuta să nu fie dator nimănui, decât cu dragostea și bunătatea.
La vârsta de 28 de ani s-a căsătorit cu Lucica Vidroi, din această căsnicie născându-se patru copii. A fost rânduiala lui Dumnezeu ca unul dintre fiii săi, Sorin, să intre mai întâi în obștea Mănăstirii Putna. După o vreme, tatăl lui, fratele Stoian, a răspuns și el chemării lui Dumnezeu, intrând în obștea Mănăstirii Putna. Au fost tunși în monahism deodată, pe 19 martie 2023, Sorin, fiul, primind numele de Irinarh, iar Stoian, tatăl, numele de Hariton. Monahul Hariton regreta că nu și-a dedicat viața slujirii lui Hristos mai devreme.
Ca viețuitor în obștea Mănăstirii Putna, a avut o legătură strânsă, plină de respect și de bunăcuviință, cu toți părinții și frații mănăstirii. Era nelipsit de la sfintele slujbe. Se silea adesea la Taina Spovedaniei și la primirea Sfintelor Taine. Ultima dată s-a împărtășit pe 16 octombrie, cu o zi înainte de a trece la cele veșnice. A îndurat ispitele și suferința din ultima parte a vieții cu demnitate și cu multă nădejde în Preabunul Dumnezeu și cu încredere în mijlocirea Sfântului Cuvios Hariton, ocrotitorul său.
În cuvântul rostit după slujba înmormântării, părintele arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, a arătat care este specificul slujbei înmormântării monahilor:
„Slujba înmormântării monahilor nu este axată pe pocăință, ci pune accent pe lauda pe care cel care a fost monahul Hariton a dus-o înaintea lui Hristos. «Pe acesta care s-a mutat de la noi și care Te-a lăudat cu vrednicie», se spune într-unul dintre tropare. Iar în antifonul glasului al cincilea se spune că «viața pustnicilor fericită este, a celor ce se întraripează cu dumnezeiescul dor». A intra în viață de mănăstire înseamnă dor și dragoste: să dorești cu adevărat să fii cu Hristos și să-L iubești din toată inima pe Domnul.
Când am auzit că părintele Hariton a plecat la cele veșnice, am zis acest cuvânt: «Puțin nevoindu-se, s-a mântuit». Primească-i Domnul pocăința, primească-i Domnul ascultarea, primească-i Domnul nevoința. Avem nădejdea că Preabunul Dumnezeu l-a iertat și l-a așezat în ceata drepților. Veșnica lui pomenire din neam în neam!”
